Mi-a plăcut mult acest loc, mai ales că o pasiune mai veche a mea este strâns legată de recuperarea patrimoniului imobil din Oltenia. Deși locuiesc din 2018 în județul Vâlcea și am trecut destul de des pe la porțile Muzeului Satului Vâlcean, din comuna Bujoreni, abia în vara acestui an ne-am făcut timp să îl vizităm și nu am regretat.
Și eu, asemeni multora dintre cei stabiliți la sat, am simțit pandemia de Covid-19 ca pe o binecuvântare, mai degrabă decât ca pe o năpastă. Pandemia a dat naștere unor proiecte pe care le așteptam de mult în spațiul rural românesc. M-aș bucura să văd mai multă implicare civică în acest domeniu, însă probabil e nevoie de mai mulți oameni angajați aici, care să poată coordona și superviza activitățile.
Câteva informații utile turiștilor despre suprafața și obiectele de patrimoniu de la Muzeul Satului Vâlcean
Nu am citit nimic despre muzeu înainte să îl vizitez și deși erau peste 30 de grade, iar noi am ajuns acolo pe la prânz, m-a surprins în mod plăcut întinderea lui. Locul este întins pe o suprafață de 8 hectare. Practic este un loc unde familiile cu copii pot merge la picnic. Iubitorii de natură se pot plimba în tihnă. Artiștii își pot găsi inspirație, în liniște, deoarece muzeul nu este foarte vizitat în timpul săptămânii și nici în weekend. Noi am fost în luna august, când fluxul turiștilor ar fi trebuit să fie mai mare. Ne așteptam să vedem mulți vizitatori, însă în afară de noi, am mai văzut alte 3-4 perechi de turiști. Chiar dacă ar fi mai mulți vizitatori, suprafața vastă a muzeului te ajută să „te pierzi” printre căsuțele – construite preponderent din lemn și apoi din lut sau alte materiale sustenabile și vechi. Așadar poate fi chiar un spațiu în care te poți reculege și poți petrece timp cu tine.
Anul nașterii acestui muzeu este 1969, însă abia cinci ani mai târziu a fost redat comunității locale și turiștilor, anul 1974 fiind momentul în care Muzeul Satului Vâlcean a putut fi vizitat.
Prețul biletului este mic
Am găsit un singur om aici, cel care vinde bilete și care ne-a spus că se pot vizita în interior doar construcțiile din față. Prețul biletului este de 6 lei și reflectă cumva o lipsă de valorificare a potențialului acestui loc. Cu mai mulți bani alocați culturii, cu resurse umane bine instruite, autoritățile județene ar obține beneficii semnificativ mai mari din acest muzeu-sat.
Chiar dacă o parte dintre casele incluse în ansamblul muzeal pot fi văzute de pe DN7, drumul ce leagă Râmnicu Vâlcea de Stațiunea Călimănești-Căciulata, accesul în satul arhaic se face pe un drum comunal. Pentru turiștii care vin de la distanță, consider că le-ar fi de folos informația conform căreia muzeul se află la doar 4 km de Râmnicu Vâlcea, pe partea stângă, în direcția de mers spre Valea Oltului.
Ce găsește turistul la Muzeul Satului Vâlcean, din comuna Bujoreni Vâlcea?
Muzeul găzduiește aproximativ 80 de construcții, însă doar câteva dintre ele pot fi vizitate în interior. Chiar și așa, sunt suficiente pentru ca vizitatorul să își poată face o idee despre simplitatea traiului din trecut. Muzeul este structurat asemenea unui sat. Pe lângă gospodăriile clasice rurale, biserica (clădită în 1785) și școala ocupă un loc central. Școala reprezintă inima satului românesc, locul unde se formează mințile luminate ale satului. Biserica este spațiul unde au loc cele trei mari evenimente din viața oricărui om: botezul, nunta și înmormântarea.
Organizarea Muzeul Satului Vâlcean
Sectorul Gospodărie – constituit din gospodării sătești, împletit pe ici, pe colo cu elemente din cotidianul rural al vremurilor străvechi. Vezi cuptoare vechi și alte construcții și obiecte ce serveau țăranului de odinioară. Gospodăriile de aici, în număr de 42, sunt reprezentative pentru ocupațiile arhaice din spațiul vâlcean – agricultură, pomicultură, viticultură. Casele, strămutate preponderent din Măldărești, Bărbătești, Stoienești, Olteanca, Alunu, Tomșani, Cernișoara, Boișoara, Pascoaia-Brezoi. Pe lângă cele 42 de gospodării, au fost strămutate și hambare, polate, magazii, fânare. Toate aceste construcții pot reprezenta o sursă bună de inspirație pentru cei care aleg o casă cu decor rustic sau pentru cei care doresc transferul de idei și recondiționarea unor case vechi, cu scopul de a le include în circuitul turistic.
Sectorul Social-cultural – este constituit dintr-o școală de început de secol XX; diferite biserici din lemn; un han vechi, strămutat din satul Săliște, comuna Mălaia. Practic, vorbim de toate construcțiile vechi ce serveau tuturor oamenilor din sat.
Sectorul Meșteșuguri – tehnici populare – este unul care bucură și îmbogățește ochiul: descoperi ateliere de olărit, de secol XX, din localitatea Vlădești; ateliere de dulgherie-tâmplărie, strămutate din satul Șerbănești, comuna Sălătrucel. Găsești chiar și un atelier de prelucrarea părului de capră (care datează de la începutul secolului al XX-lea), din satul Curtea, comuna Popești. Din comuna Prundeni a fost strămutată o fierărie. Copiii pot fi entuziasmați mai ales de morile de apă, care provin din zona etnografică Loviștea; de cazanele de țuică din comunele Stoenești și Buda. Chiar și din satul unde am eu domiciliu (Muereasca de Sus) a fost strămutat un cuptor pentru uscat prune. Turiștii care iau la pas zonele rurale vor fi încântați să regăsească multe astfel de construcții chiar și azi. Nu se mai bate untul la putinei, cum mulți dintre adulții prezentului obișnuiau să vadă la bunici, dar încă se mai usucă prune și alte feluri de „poame” la cuptoarele din lut.
Sectorul Construcțiilor specializate: foișoare de pază, troițe, fântâni, stupine. Toate acestea conturează și îmbogățesc arhitectura rustică rurală.
Ce mi-a plăcut la acest muzeu de la sat?
- Modul în care arăta grădina de la intrare: avea semănate flori galbene, înalte – nu le știu denumirea – dar și impunătoarele plante de floarea-soarelui.
- Felul în care a fost împletit gardul grădinii de la intrare: era în stil tradițional, din trandafiri semi-cățărători roșii (un soi destul de des întâlnit în grădinile oamenilor de la țară) și crizanteme. Nu am mai văzut acest stil, dar mi-a plăcut și ar fi plăcut să îl văd replicat și în alte grădini din mediul rural.
- Mi-au plăcut ghivecele de flori: făcute din scânduri vechi și vopsite cu ulei ars. Tare mi-ar fi plăcut să existe un magazin în acest muzeu, în care să se vândă și astfel de ghivece.
- Mi-au plăcut micile împrejmuiri, făcute tot pentru flori, din grinzi mari, împletite. Dar ar fi fost plăcut să fie mai multe flori plantate în aceste mici grădini.
- Mi-a plăcut modul în care erau așezați rugii și iarba mare cosită – așa cum obișnuiam și obișnuiesc încă să văd pe la sate, unde se cresc animale și se cosesc pășunile.
- Mi-a plăcut faptul că au făcut un fel de polată (în Mehedinți îi spune șopru sau scuteală) – probabil pentru diferite evenimente cu specific. Spațiul este generos și poate fi utilizat cu creativitate de producătorii și antreprenorii rurali.
- M-am bucurat să existe o colaborare strânsă între diferite ONG-uri sau instituții de cultură și reprezentanții Muzeului Satului Vâlcean. Se organizează diferite ateliere creative, cursuri, șezători. Ar fi minunat să crească numărul acestora, dar și diversitatea lor.
- M-am bucurat să văd că există chiar un spațiu dedicat spectacolelor.
Ce nu mi-a plăcut:
- Așa cum îi spuneam lui Daniel (soțul) – este mult spațiu neutilizat și ar putea fi pus în valoare prin plantarea unor soiuri vechi de flori, legume, arbuști și pomi fructiferi. Tot acest spațiu ar anima locul și ar sprijini mult biodiversitatea locului. Sunt realistă și conștientă că ar fi, însă greu de întreținut și ar implica mult spirit civic din partea oamenilor de aici și o colaborare strânsă cu puținii angajați de aici, cu voluntarii.
- Nu mi-a plăcut faptul că părea destul de static, dar pentru mulți – liniștea aceasta – poate fi un punct forte. Am văzut, ce e drept, un cal sau doi și niște câini, dar parcă ar fi bucurat mult și prezența unor oițe și capre. Nu ar fi făcut niciun rău, deoarece sunt animale pașnice și ar încânta mulți copii de la oraș. Am văzut mai multe animale în alte muzee similare din țară. Ele nu poluează fonic atmosfera, ci dimpotrivă, ar da o muzicalitate specifică spațiului rural.
- Așa cum am spus mai sus, nu mi-au plăcut elementele specifice prezentului, distribuite pe diferitele construcții ale Muzeului Satului Vâlcean. M-aș strădui mai mult să le ascund. Strică toată atmosfera, nu dau bine nici în poze, și te duc cu gândul spre kitsch. Pare un fel de lipsă de respect față de aceste obiective.
- M-aș strădui mai mult atunci când vine vorba de pliante, suveniruri. Nu doar că ar contribui la poziționarea și branding-ul locului, dar ar aduce și un venit muzeului. În plus, ar costitui amintiri plăcute pentru turiști și ar fi elemente bune de punere în valoare a meșteșugurilor locale. M-aș bucura chiar să văd expuse spre vânzare produse locale, provenite de la gospodarii rurali: zacuscă, dulceață, cornată, vișinată și multe alte bunătăți. Ar fi minunat să văd la vânzare îndrăgitele poame (fructe deshidratate/ uscate), pregătite în trecut de mame și care constituiau un dulce aromat și sănătos pentru copii, în iernile geroase. Ar fi binevenite și plantele pentru ceai, dar și fructe de sezon. Nu ar strica locului, ci l-ar pune în valoare. Ar putea fi chiar inițiativa unui antreprenor rural, dar inițiativa trebuie să fie primită cu deschidere de către autorități, care știm că fac dificil tot acest demers, prin birocrația specifică. Am văzut un astfel de model în Franța. Magazinul artizanal poate fi decorat și îmbogățit și cu oale din lut, linguri sau alte obiecte din lemn. Multe dintre aceste materiale ar putea fi branduite cu denumirea Muzeului Satului Vâlcean. Ar fi un bun prilej de a construi un brand local, al comunei Bujoreni. Ar fi un element de mândrie locală.
Concluzie
Ca o concluzie, locul este plăcut și se vede că puținii oameni angajați aici au inițiative drăguțe pentru a decora spațiul, în ciuda timpului scurt. Însă, cu siguranță s-ar putea face mai mult, dacă s-ar găsi o rețetă de colaborare cu asociațiile existente sau cu oamenii locului. Locul ăsta poate constitui un element de mândrie locală. Poate fi și un obiectiv turistic rural, pe care parcă l-aș reda și altfel comunității bujorene dacă oamenii din comună s-ar mobiliza și l-ar face mai plăcut. Ar fi plăcut, deși nu știu dacă există, ca producătorii rurali de aici să își poată vinde produsele într-un spațiu din incinta Muzeului Satului Vâlcean. Parcă aș face ceva chiar și din merele sau cireșele de la pomii ce îmbogățesc peisajul muzeului. Nu îmi place risipa alimentară de niciun fel și ar fi o modalitate bună de a le pune în valoare, dar și de a educa oamenii.
Mi-am propus să revin și toamna, când frunzele își schimbă culoarea și oferă un spectacol cromatic aparte. Cu siguranță, casele de la Muzeul Satului Vâlcean vor fi și mai frumoase, acompaniate de nuanțe de roșu, galben, verde și ruginiu. Am în plan să îl revăd și primăvara, deoarece am văzut câțiva arbuști dispuși, iar florile corcodușilor, merilor și prunilor pot constitui și ele prilej de bucurie. Vă recomand și vouă să reveniți în acest loc și să susțineți economia locală. Ar fi minunat să îl vizitez și când teii sunt în floare. Acest loc merită vizitat și vorba moșului nostru, Dan: ,,E bine, să mai luăm câte o pauză și să ne bucurăm de ce avem.”
Așadar, este un loc care te inspiră, te bucură, te relaxează și te îndeamnă să te bucuri de simplitate și esențial.
Coordonate pentru cei care își doresc să icludă Muzeul Satului Vâlcean pe lista obiectivelor turistice
Adresa Muzeului Satului Vâlcean: Comuna Bujoreni (drumul spre Valea Oltului), județul Vâlcea.
Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100071813000580&locale=ro_RO
Costul unui bilet este de 6 lei pentru adulți și de 3 lei pentru copii.
Program:
Vara muzeul este deschis în zilele de marți până duminică: 10:00 – 18:00, lunea este închis.
Iarna muzeul este deschis în zilele de marți până duminică: zilnic 9:00 – 17:00, lunea este închis.
Text: Raluca Dumitrana
Poze: Dincă Daniel
