Generic selectors
Exact matches only
Caută articol
Caută articol
Post Type Selectors

Mama Lola – atelierul artizanal de zacuscă, dulcețuri și bunătăți inspirate de momentele petrecute de Răzvan Toma cu bunica Niculina

Varză călită - Mama Lola, prodse în Argeș. Foto credit: Mama Lola

Mama Lola – brandul care păstrează vie amintirea bunicii

Răzvan Toma este un antreprenor tânăr la început de drum, care a fondat brandul Mama Lola, o afacere artizanală pornită în comuna Negrași, județul Argeș. Mama Lola este un mod de a evoca amintirea caldă a bunicii Lola (bunica din partea mamei) și cea care i-a purtat de grijă în copilăria pe care Răzvan a petrecut-o, în mare parte, la țară, așa cum erau mai toți copiii din generația sa. Atelierul în care se pregătesc bunătățile artizanale, fără aditivi sau adaosuri, a fost făcut pe terenurile și în casa bunicii Lola. Tocmai de aceea mie îmi place să spun că toată energia bună, dragostea bunicii lui Răzvan a rămas încă aici cu ei. De acolo, de unde e, le poartă de grijă nu doar lui Răzvan și familiei lui, ci și mamei lui Răzvan, care gătește fix așa cum a învățat de la mama sa.  Am putea spune că bunica Lola le poartă de grijă și celor care comandă produsele Mama Lola, în gest de binecuvântare pentru cei care îi sunt alături nepotului ei drag.

Daniela (mama lui Răzvan), Răzvan și soția lui Răzvan
Daniela (mama lui Răzvan), Răzvan și Adriana (soția lui Răzvan)

Bunica Lola, educatoarea satului și cea care i-a sădit încrederea în forțele proprii lui Răzvan

Trebuie doar să o privești pe mama lui Răzvan și pe Răzvan să le vezi zâmbetul sincer și îți apare imediat în mod imaginar și chipul mamei Lola. Despre bunica sa, Răzvan mi-a povestit că a fost educatoare, iar principalul său merit în parcursul lui Răzvan este că i-a lăsat libertatea de care avea nevoie pentru a deveni un tânăr care are încredere în el. Ambii bunici erau intelectuali, iar mama Lola a fost educatoarea satului; dragostea pentru lectură i-a fost transmisă și lui Răzvan. Răzvan este astăzi doctorand la USAMV, iar pentru lucrarea de doctorat cercetează modul în care pomii fructiferi din livada sa pot să crească și să rodească utilizând substanțe organice și prietenoase cu mediul.

Fasole batuta - Mama Lola. Foto credit: Mama Lola
Fasole batuta – Mama Lola. Foto credit: Mama Lola

Răzvan Toma – antreprenor la început de drum și doctorand la USAMV

Inițial, ideea de a face o afacere a lor a venit când Răzvan nu și-a mai putut continua munca într-o multinațională. Este la a doua afacere, iar motivația principală pentru acest  din urmă proiect a venit din dorința de a face ceva practic cu resursele pe care le avea la îndemână. Și-a dorit să stea mai mult lângă bunica sa, care era în vârstă, de dragul ei, dar și pentru că băiețelul lui Răzvan iubește mult să stea verile la țară. Au început afacerea. A investit 100.000 din fonduri proprii într-o mică unitate de producție. Produc în loturi mici. Zilnic, au capacitatea să pregătească 200 de borcane.

Dulceață de zmeură - Mama Lola. Foto credit: Mama Lola
Dulceață de zmeură – Mama Lola. Foto credit: Mama Lola

Mama Lola, o punte între bucătăria rurală și consumatorul urban

Toate aceste bunătăți locale din Argeș sunt gândite pentru consumatorii urbani: acei tineri educați care nu mai au rude, mame și bunici la țară, dar care tânjesc după gustul murăturilor, al zacuștilor și al dulcețurilor făcute nu în grabă, ci în tihnă și cu respect pentru ingrediente și pentru cei care le consumă.

Produc: murături asortate, zacuscă de dovlecei și vinete, varză călită, fasole bătută, dulceață de afine, dulceață de gutui și dulceață de zmeură, precum și adjika dulce și adjika picantă. 

Adjika dulce - Mama Lola. Foto credit: Mama Lola
Adjika dulce – Mama Lola. Foto credit: Mama Lola

Dorința de a fi mai aproape de bunica și de copilăria de la țară

Drumul nu a fost cel mai lin, cum bine știm că este cazul tuturor afacerilor din mediul urban. Resursele sunt puține și trebuie drămuite în mod responsabil. S-au lansat oficial anul trecut, în toamnă, iar eu i-am observat pe pagina de Facebook a celor de la Artisan Food Market. Au participat la târgul destinat producătorilor locali, devenit deja reper pentru producătorii locali din toată țara. Târgul s-a organizat la Hanul lui Manuc și Răzvan s-a bucurat că a putut culege feedback în mod real de la cei care au venit la eveniment. Acolo au vândut primele borcane și tot de acolo au venit și primele comenzi pe website-ul propriu. Oamenii au fost încântați de produse și au revenit constant cu mici comenzi.

Olteancă fiind (născută în Mehedinți și relocată în Vâlcea), după ce am studiat și acumulat experiență profesională în Craiova și București, mi-au atras atenția castroanele din lut inscripționate cu Mama Lola. Mi-au trezit interesul pentru că am crezut că este producător local din Vâlcea. I-am scris, iar Răzvan a revenit pe mail cu răspunsul și cu mesajul că vrea să colaborăm. Am discutat mai bine de o oră telefonic, am depănat amintiri. I-am spus despre mutarea noastră la țară, el mi-a povestit de bunica sa. S-a conturat parcă un soi de prietenie virtuală. Am simțit că rezonez cu el din prima clipă și l-am încurajat chiar să se gândească la ideea de punct gastronomic local, gândind că în Argeș încă nu sunt multe puncte gastronomice locale, dar mai ales gândind tot conceptul Mama Lola: casa veche și odăile din ea, care au fost modernizate păstrând amprenta unei case vechi, borcanele cu bunătăți care stau așezate în cămară așa cum stau în toate cămările oamenilor gospodari de la sat, gustul lor aparte pentru că sunt făcute cu ingrediente de la producătorii locali sau din grădina proprie, rețetele de familie, linia grafică a brandului: ușor poetic, cu o tentă de rustic, dar totuși modernă, cu o paletă de culori în nuanțe deschise, dar vii. Au un echilibru aparte. Nu știu cine a gândit linia grafică, dar am reținut că este un amic al lui Răzvan, care a avut foarte multă răbdare cu Răzvan și care a modificat până a reușit la varianta actuală.  (Later edit: Amicul este Matei de la ProBranding).

Dulceață de afine - Mama Lola. Foto credit: Mama Lola
Dulceață de afine – Mama Lola. Foto credit: Mama Lola

Revenind la castroanele din lut, acestea sunt realizate în Horezu de un olar și reflectă, în mare parte, originile bunicii Lola (Niculina Mozăceanu, pe care oamenii o numeau „Lola”). Răzvan s-a gândit că aceste castroane s-ar vinde bine și ar arăta chiar bine împreună cu bunătățile de la ei. Și a avut dreptate. Varza călită, fasolea bătută și chiar adjika, care nu este un produs specific bucătăriei noastre tradiționale, arată minunat în aceste castroane.

Colaborarea noastră a început în decembrie, când am decis să îi includ în campania pe care o derulez an de an în prag de sărbători cu mici producători din întreaga țară. Feedback-ul nu a întârziat să apară, nici din partea jurnaliștilor, nici din partea proprietarilor de băcănii, nici din partea consumatorilor finali. A venit, nu prima listare în băcănie, căci Răzvan mai era deja în alte două băcănii din București, dar a venit prima comandă fermă, cu plata pe loc, de la doamna Daniela din Arad, proprietara magazinului cu produse locale pe care mulți dintre voi îl știți: Prăvălia Danei. 

Prăvălia Danei este și prima băcănie cu care mi-am început lista pentru proiectul meu cu băcănii recomandate de Economie Rurală, iar mărturia asta vă dovedește că proiectul acesta nu este unul pentru că proprietarii de băcănii mă plătesc, ci este rezultatul feedback-ului permanent pe care îl culeg de la producătorii locali din întreaga țară. Mama Lola poate fi gândit și ca o punte dintre bucătăria rurală și consumatorul urban.

Unde găsești produsele Mama Lola?


Poți comanda produsele Mama Lola direct de pe website-ul lor, dar se găsesc și în următoarele băcănii din București și din țară:
– Eco Țăran
– Prăvălia Danei

De la oraș la sat: pe lista planurilor de viitor

Răzvan și soția sa nu s-au mutat încă la țară. Cumpănesc încă decizia, iar soția lui este cea care este ușor temătoare cu privire la oportunitățile economice din rural. Îi este teamă și că nu va avea cu cine să socializeze în mediul rural, dar se gândește și la educația băiețelului de 5 ani. Răzvan a prins curaj și chiar mi-a pus o misiune pe umeri: m-a întrebat dacă mie mi-a fost teamă să mă mut la țară, dacă am regretat decizia și cum mă simt acum. Apoi mi-a zis că poate o să îi povestesc Adrianei povestea mea. Ar mai trebui să adaug că tot proiectul acesta are și o componentă caritabilă: 1 leu pentru fiecare borcan vândut este donat unui ONG local, care face cursuri de prim ajutor în școala comunei.

Ție, cititorule, îți mulțumesc că ai avut răbdarea să citești până aici și, dacă vrei să oferi suport unui mic producător local, aflat la început de drum, distribuie articolul, comandă produsele lor și du vestea mai departe.

Cu recunoștință,
Raluca Dumitrana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te la newsletter

Vei primi noutati cu ultimele articole, cat si diverse anunturi sau promotii

Economie Rurala
Prezentare generala a confidentialitatii

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.