Generic selectors
Exact matches only
Caută articol
Caută articol
Post Type Selectors

Servicii

Economie Rurala

Cum te putem ajuta?

Oferim servicii complete de PR și marketing online, adaptate în funcție de specificul business-ului și de obiectivele sale de comunicare.

  • dezvoltăm strategia de comunicare pentru rețelele de Social Media;
  • analizăm și propunem platformele de socializare adecvate pentru atingerea obiectivelor de comunicare;
  • realizarea conținutului conform unui plan editorial: texte, imagini și clipuri video;
  • monitorizarea și adaptarea conținutului în funcție de rezultatele obținute.
  • descrieri pentru website-uri, optimizate din punct de vedere SEO;
  • descrieri de produse;
  • articole de blog;
  • comunicate de presă.

Propunem, dezvoltăm și implementăm campanii cu influencerii, în vederea  creșterii audienței potrivite fiecărei afaceri.

  • SEO tehnic; 
  • SEO de conținut;
  • campanii de backlink intern și extern, în vederea creșterii autorității website-urilor și îmbunătățirii poziției pe motoarele de căutare.
  • configurare conturilor noi, pe diferite platforme de email marketing, în conformitate cu identitatea vizuală a brandului promovat;
  • creșterea bazei de date  cu email-uri;
  • propunerea conceptelor pentru campanii de email marketing și implementarea acestora;
  • monitorizarea și raportarea rezultatelor obținute.
  • website-urilor de prezentare;
  • magazine online;
  • mentenanță website-uri.

Construirea și consolidarea identității unui brand, în vederea obținerii unei imagini coerente și apreciate, cu scopul de a atrage clienții adecvați.

  • propunerea conceptului, în conformitate cu strategia de comunicare;
  • transmiterea comunicatelor de presă, a propunerilor de interviu și a propunerilor de reportaje către jurnaliști;
  • monitorizarea și transmiterea aparițiilor în presă.
  • realizare logo;
  • bannere;
  • broșuri și materiale de prezentare.
verde crud
verde

Blog

Ultimele articole

Eliada

Eliada – brandul de uleiuri de măsline premium cu care doi olteni au câștigat medalii de aur și argint la competiții internaționale

Că oltenii nu sunt cunoscuți ca ,,adevărați gospodari”, prin comparație cu locuitorii altor regiuni ale țării — da, este adevărat. Însă nu poate contesta nimeni faptul că oltenii sunt, poate, oamenii cei mai carismatici ai țării. Se vorbește despre noi, de cele mai multe ori, cu exemple de „așa nu”, însă există și excepții — și alea sunt nu doar interesante, ci și frumoase, și chiar inspiraționale pentru oamenii de business. 🙂 Despre noi sunt bancurile alea care fac referire la consumul de oase de pește, care dau un boost dozei de inteligență a celui care le consumă. Noi l-am dat pe Amza Pellea și tot noi am conturat un brand în jurul unui vin produs din hibrizi — Zaibăr. Pun punct aici, pentru că vinurile nu intră în zona mea de competență și nu vreau să cresc șirul de perle. 🙂 Mă gândesc la povestea acestui antreprenor oltean, care nu doar că are acea jovialitate specifică oltenilor, dar are și fler, este pragmatic, autodidact și a avut o idee genială pentru a acoperi o nevoie din piață. Până să povestesc despre el, fac o paranteză. Lucram în Ministerul Fondurilor Europene (ca expert externalizat) și vine o tipă tunând și fulgerând, făcând referire la un coleg care avea o funcție de conducere: „Ai dracu’ de olteni, au venit ei în București să ocupe toate funcțiile de conducere.” În mare, da. Nu e nevoie să muncim la fel de mult ca alții, pentru că ne prindem mai repede de lucruri (glumesc). Avem hiba că nu știm să ne asociem, dar suntem buni manageri, iar cazul lui Cătălin Adam îmi confirmă spusele. 🙂 Despre Eliada — afacere cu uleiuri de măsline super premium, deținută de un antreprenor local din Oltenia. Care este povestea fondatorilor Eliada? Cătălin Adam are două business-uri, iar primul dintre ele este din domeniul consultanței pe fonduri europene. Are deja 20 ani vechime. A început când erau puțini consultanți în România (spre deloc, chiar), iar cei care activează acum au avut capacitatea de a învăța singuri, implementând, greșind, ajustând și venind apoi cu proiecte bine scrise și utile pentru beneficiarii companiei la care Cătălin este coproprietar. Din dialogul avut cu el, „ne-am găsit neamuri”. Nu, nu suntem veri, ci am aflat că este prieten / se știe cu o parte dintre oamenii pe care eu îi respect și care au (și au avut) un cuvânt de spus în domeniul în care activează. Mai mult chiar, a atras bani din fonduri europene pentru afacerile locale din mediul rural — nu doar din Oltenia, ci din întreaga țară. Cătălin, asociatul și echipa lor au făcut din Coridor Consulting (afacerea lor pe fonduri europene) firma nr. 1 din Oltenia, contribuind la atragerea a peste 700 milioane euro de către clienții lor. În articolul de față voi vorbi, însă, despre o altă afacere a familiei Adam. Cunoscătorii îi știu pe cei de la uleiurile de măsline Eliada. Acesta a pornit de la interesul pentru Grecia și pentru uleiurile de măsline făcute cum trebuie. Ei bine, aceste produse nu sunt făcute cu ingrediente din România rurală, însă mi se pare relevant și am vrut să scriu despre ei, pentru că mi s-a părut ingenioasă ideea lor de afaceri. Au creat un brand de ulei de măsline, iar măslinele sunt recoltate din Grecia. Uleiul este produs în două regiuni ale Greciei continentale, iar familia Adam are propria echipă de specialiști greci, deci afacerea e cu acționariat oltenesc). Cum a început povestea Eliada? Ca afacere de sine stătătoare, Eliada a luat naștere în 2019. Mergeau în vacanțe în Grecia și au descoperit, în timp, că uleiul de măsline existent în România este complet diferit de ceea ce există în Grecia. Au început prin a-și aduce ulei de acolo, mai întâi pentru ei, apoi pentru prieteni, rude și cunoștințe. Așa s-a format o rețea de doritori, iar ulterior au decis să facă din asta o afacere. Deși ingredientele sunt grecești, uleiul este făcut în Grecia, business-ul este 100% românesc ca inițiativă, strategie și brand — și aici mi se pare partea wow: au luat un produs emblematic al Greciei și l-au adus în România nu ca un alt ulei de măsline premium, ci ca o promisiune de calitate și, mai ales, ca o completare a ofertei de pe piața din România. Eliada este primul brand românesc de ulei grecesc.  Cum e făcut uleiul comercializat sub brandul Eliada și de ce este diferit de tot ceea ce știm? Este ulei extravirgin, obținut doar prin procedee mecanice, cu presare la rece sub 27°C, fără aditivi — și, foarte important, măslinele sunt culese manual, iar apoi sunt presate chiar în ziua recoltării. Uleiurile au aciditate scăzută (cele premiate au între 0,18-0,3%) și un profil organoleptic complex. Detalii importante, care fac diferența dintre un ulei de măsline bun, corect și unul excepțional. Soiul principal de măsline din care se extrage uleiul este Hondroelia / Halkidikis, cu D.O.P. (Denumire de Origine Protejată). Mi-a povestit că începuturile nu au fost deloc ușoare, iar provocările continuă și acum. Au și un soi de ulei care este extras din măsline verzi, măsline aflate la începutul perioadei de recoltare (un ulei nefiltrat, agoureleo). Aceste măsline din recoltă timpurie nu dau un randament mare la extragere, dar compensează prin complexitate aromatică, prin calitate și prin aportul nutrițional. Glumește când povestește că o parte dintre uleiurile de măsline existente pe piața din România sunt considerate de către greci „uleiuri de lampă”. Călătorea aproape lună de lună, în interes de afaceri, în Grecia și revenea în țară cu portbagajul plin de ulei pentru prieteni. Așa s-a conturat ideea unei afaceri cu ulei de măsline extravirgin. Cel de la care cumpăra uleiul i-a devenit partener de afaceri și cel care l-a ghidat enorm în definirea direcției de business, dar și în conturarea unei identități de brand, inclusiv prin oferirea exclusivității. Era pensionar și fost profesor de chimie la un colegiu renumit. Un soi de mentor, care a dus mai departe tradiția familiei: atât tatăl, cât și bunicul acestuia produceau

Citeste mai mult »
Chef Alex Burcă

Chef Alex Burcă (Mosafir): ,,E simplu să faci mâncare deschizând o pungă de semi preparat și să o încălzești, dar, după mine, asta nu te face chef.”

Ce este lanțul alimentar scurt? „Garden to table”, „garden to plate”, „from soil to plate”, „from plot to plate”, „homegrown to homemade”, „grow what you eat”, „eat what you grow”, „farm to fork”, „farm to table” – toate sunt sintagme care fac referire la ideea de lanț alimentar scurt, punctând necesitatea de a avea trasabilitate în modul în care ne gândim meniurile, în funcție de ingredientele pe care le avem la îndemână. „Farm to table” este sintagma cea mai frecvent întâlnită în discursul bucătarilor care se încăpățânează să se aprovizioneze de la fermierii locali sau producătorii locali. Este un termen utilizat la nivel global, dar a pătruns și în România pe filiera bucătarilor care au acumulat experiență în bucătării celebre din lume, iar acum vin și își valorifică toată această experiență în România. În discursul public al creatorilor de conținut, al jurnaliștilor din zona de food, al chefilor care pun preț pe calitatea ingredientelor, întâlnim și expresii precum: „de la fermă la farfurie”, „de la fermă la furculiță”, „lanț alimentar scurt” ș.a. Dar ce înseamnă ele? Cum operăm cu ele? Cum educăm consumatorii? Cum potențăm conceptul într-un mod sincer, astfel încât mesajul să nu devină unul pur PR-istic, ci unul de responsabilizare, ghidare și manifest? Nu voi putea răspunde sigur la toate aceste întrebări în acest articol, însă, încă din momentul în care am gândit platforma asta, mi-am asumat rolul de a duce informația corectă și către oamenii care nu au acces la informație, care nu participă la conferințe și evenimente din București sau din alte orașe mari, unde sunt oameni educați, chefi care au făcut practică pe bune în bucătării reper la nivel internațional. Lista profesioniștilor din România care și-au asumat acest rol este lungă. Cu câțiva dintre ei am vorbit și eu de-a lungul timpului: Adriana Sohodoleanu, Mădălina Roman, Oana Udrea, Dana Burlacu. Ce au în comun toți acești oameni, dar și alții: se informează constant, sunt la zi cu trendurile internaționale, nu le copiază, ci le adaptează contextului autohton și au depus eforturi de recuperare a unor rețete locale de pe toată aria geografică a României. Mai mult decât atât, tot acest efort de recuperare nu îi duce nicidecum în zona unui patriotism fals sau a unor practici culinare demodate, ci, din contră, abordarea este cât se poate de nouă și ancorată în provocările prezentului (climatice, sociale, economice). În mod indirect, am mai vorbit și de Marius Tudosiei, Oana Coantă, punctele gastronomice locale care sunt construite după același pilon al ingredientelor de proximitate, al ingredientelor care nu parcurg drumuri lungi până ce ajung în bucătărie. Eu am auzit prima dată de ingrediente locale, de ingrediente de sezon, de la Cosmin Dragomir, Cezar Ioan și Nico Lontras. Tocmai de aceea, pentru mine, acești trei oameni sunt nu doar oameni cu care lucrez (mai colaborez cu primii doi), ci și oameni pe care îi respect și le sunt recunoscătoare pentru modul în care m-au ghidat. Am devenit familiară cu toate aceste concepte cunoscându-l pe Cezar Ioan, care m-a introdus lui Cosmin Dragomir și, ulterior, lui Nico Lontras. Aveam 27 de ani pe atunci și consider că este esențial să avem aceste noțiuni, indiferent de domeniul nostru de activitate. Rămân și acum consternată când descopăr jurnaliști de la publicații mari generaliste, de la televiziuni importante din România, care nu știu ce înseamnă toate aceste concepte și cum ne ajută pe noi: simpli consumatori, producători locali, români preocupați de un patrimoniu culinar. Toți acești oameni, indiferent de locul și poziția lor, constituie valul care a făcut posibilă Noua Bucătărie Românească. Despre acest val a vorbit mult Adriana Sohodoleanu în lucrarea ei de doctorat: „Ce e nou în Noua Bucătărie Românească” (editura Gastroart). Ingredientele sunt folosite în stare proaspătă, sunt depozitate corect și exprimă ceea ce, la vinuri, cunoaștem drept terroir. Poate aceleași rețete le regăsim și în bucătăria altor țări, însă gustul este definit de locul în care ne cultivăm legumele și ne creștem animalele. Îmi continui, așadar, seria de interviuri cu Chef Alexandru Burcă. Este un interviu pregătit de prin toamnă, dar pentru care nu am găsit inspirația de a-l scrie așa cum mi-am dorit. Alex Burcă este bucătarul-șef al bistroului bucureștean Mosafir. Ei își definesc localul ca fiind „bistromanie”. Nu îmi doresc neapărat să îi fac lui Alex Burcă un portret, pentru că alții o pot face mai bine. Obiectivul meu este acela de a-l oferi drept exemplu de „Așa da!”, pentru că, în activitatea sa de zi cu zi, folosește ingrediente de la producători locali mici, iar prin felul în care le valorifică nu doar îi sprijină să își vândă ingredientele, ci le și promovează. Despre chef Alex Burcă Raluca Dumitrana: Cine este chef Alex Burcă și de ce este atât de apreciat? Alexandru Burcă: Sunt un chef născut și crescut în Iași, dar acum activez în București. Am descoperit bucătăria când am fost cu Work and Travel în Grecia, apoi în Islanda. Prin 2018 m-am întors în România și am aterizat în București, unde am încercat să învăț cât mai multe despre gastronomia românească, ce înseamnă Horeca în țară și cum arată consumatorul român. Raluca Dumitrana: Care sunt chefii din țară și din străinătate pe care îi apreciezi și de ce? Alexandru Burcă: Lista e destul de lungă aici. Cel mai mult îl apreciez pe Adi Hădean pe care îl consider și mentorul meu. De la el am învățat foarte multe și mi-a tolerat greșelile de începător. Lista îi cuprinde și pe Alex Petricean, Mihai Toader, Petra Hianu, Vlad Pădurescu, oameni care au făcut și fac cercetare pentru gastronomia românească și scot în evidență micii producători. Și pe lista de chefi internaționali: Anthony Bourdain, Thomas Keller, Magnus Nilsson și mulți alții. Dar aș menționa și pe cei care nu sunt neapărat chefi, dar fac cercetare și studiu pentru gastronomia românescă, Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir.   Raluca Dumitrana: Cum vezi tu rolul chefilor în susținerea economiei rurale? Să vorbim aplicat pe cazul tău, atât pentru bucătăria restaurantului Mosafir din București, cât și din experiențele tale anterioare.

Citeste mai mult »
Hillside Tiny Cottage

Povestea Hillside Tiny Cottage: un tiny retreat pentru cei care aleg turismul lent

Am descoperit locul acesta pe Instagram și este un exemplu atât de bun pentru cât de versatil este ruralul atunci când ne dorim să venim cu experiențe specifice turismului lent. I-am scris pe Instagram și, până să îmi spună că el este Andrei, eram ferm convinsă că persoana cu care vorbesc este o fată. O zărisem pe Cătălina Juravle, jumătatea lui Andrei, în câteva imagini și credeam că ea este în spatele monitorului. De fapt, mi se întâmplă des asta atunci când am un schimb de mesaje pe un cont ce aparține unei unități de cazare. Atunci când nu știu multe despre proprietari și roluri, mai mereu îmi imaginez că vorbesc cu o persoană de gen feminin. Nu știu nici eu de ce — poate în rolurile acestea văd mai mult femei. M-am amuzat când am citit că vorbesc, de fapt, cu Andrei, un tânăr care o completează de minune pe Cătălina. Andrei Dumitrache este inginer (ca pregătire), însă are experiență ca manager în domeniul turismului. Este și fotograf profesionist, iar Hillside Tiny Cottage este expresia a tot ceea ce sunt el și Cătălina, căci Hillside Tiny Cottage este deținută de amândoi. Nu vreau să repet lucruri spuse de Andrei, dar mi-a câștigat respectul cu modul în care o descrie pe Cătălina, deși îl înțeleg perfect, pentru că și mie mi se pare fără de cusur, dacă e să mă raportez la talentul ei și la modul în care reușește să se exprime. Mi-a scris aseară să afle când va fi publicat acest interviu, iar din scurtele noastre replici aveam să aflu că frumusețea locului astuia este rezultatul implicării lor totale. Pun fără acordul lui Andrei rândurile astea, pentru că mi se pare că dau farmec, deși modul în care s-a exprimat e în spiritul acestui loc: „Visul nostru asta e: să ne mutăm undeva aproape, lângă căsuța de la Bran, să ne ocupăm de grădinărit la maxim și de căsuță, să fim aproape. Ca să înțelegi, eu sunt genul acela de nebun care stă să pună bolobocul la firul ierbii când o tunde 😂. Când am terminat căbănuța, era tare mișto, că aveam timp mult să facem tot felul de chestii la Bran: legume, flori… Oaspeții își puteau lua din grădină un castravete, o ceapă, în limita bunului-simț, îți dai seama. Dar arăta super fain totul. Anul ăsta deja ne gândim cum o să facem, că, având deja turiști mai mereu, e greu printre să reușești să le faci pe toate. Dar vedem, le luăm cum vin… Cătălina zice că nu mai stă nimeni să mute pietrele ca mine când tunde iarba :))) — dar sigur mai sunt.” – Andrei Dumitrache Cine sunt creativii din spatele Hillside? Raluca Dumitrana: Cine sunteți voi și cum a început povestea Hillside? În spatele Hillside suntem noi doi: Andrei și Cătălina, un cuplu care a învățat că viața e mai frumoasă atunci când o trăiești încet, aproape de natură, cu liniște și cu sens. Am visat mereu la o viață simplă, departe de gălăgie și mai aproape de esențial. Credem că tot ce e făcut din pasiune, cu multă muncă, dar și cu multă răbdare, va da întotdeauna roade. Eu, Andrei, sunt fotograf profesionist. Deși fotografia m-a purtat prin lume și m-a pus față în față cu oameni și povești minunate, la bază sunt inginer și manager în turism, domeniu în care am și lucrat ani buni în Brașov și Poiana Brașov. Turismul e o parte din mine, fotografia cealaltă, iar Hillside le-a unit perfect. Cătălina, jumătatea mea mai frumoasă și mai creativă, este designer vestimentar. Eu o laud mereu: e omul cu cel mai bun gust pe care îl cunosc și are un simț al frumosului extraordinar. Îl vede în orice, iar asta se simte în tot ce a atins la cabană. A avut șansa să studieze și să lucreze, cu ajutorul unor burse Erasmus, în Spania și Malta, alături de cei mai renumiți designeri, lucru care i-a deschis mult orizonturile artistice. Povestea Hillside nu s-a născut într-o zi. A fost un vis mai vechi. Pandemia a fost momentul în care am simțit că, deși lumea părea blocată, România încă avea atâtea ferestre deschise pentru idei noi. Perioada aceea a scos la iveală cât de mult aveau nevoie oamenii de locuri retrase, mici, intime, unde să poți închiria un singur tiny house, doar pentru tine. Conceptul exista în străinătate, însă în România abia începea să prindă contur. Atunci am înțeles că e momentul să pornim la drum. Am început să căutăm un loc care să îmbine două lumi: sălbăticia și liniștea muntelui, dar și accesibilitatea. Raluca Dumitrana: Cum ați găsit locul perfect și ce ați căutat de fapt? Am căutat mai bine de un an. Știam exact ce vrem: un loc cu aer de sălbăticie, cu munții pe fundal, cu sentimentul acela de libertate, dar totuși accesibil și nu rupt de lume. Când am ajuns pe terenul din Bran, am știut instant că este ce ne dorim. Într-o parte aveai vedere directă la Parcul Natural Bucegi, iar în cealaltă puteai privi răsăritul pe creasta Pietrei Craiului. Iar în vale, râul care curge. Era exact ce am visat. Acolo urma să se nască Hillside Tiny Cottage. A contat mult și că locuim în Brașov, suntem la doar 20 de minute distanță, ceea ce ne permite să fim mereu aproape, prezenți și implicați. Iar pe măsură ce am locuit aici și am lăsat locul să respire, am descoperit că natura își face simțită prezența într-un mod blând, firesc. Căprioarele au devenit musafiri obișnuiți ai dimineților noastre, iar vulpile apar adesea în amurg, ca niște gardieni tăcuți ai colinelor. Sunt momente mici, dar cu o încărcătură care îți rămâne în suflet. E o bucurie care ne amintește, în fiecare zi, de ce am ales acest loc. Iar, ca un bonus, în 2025 a fost inaugurată și porțiunea de traseu Via Transilvanica, Terra Borza Teutonica, care trece la doar 130 m de cabană, invitând oaspeții să pornească pe cărări spectaculoase, cu priveliști minunate ale Munților

Citeste mai mult »
Florin M. Pop

Interviu cu Florin M. Pop despre dezvoltarea și scalarea unei afaceri din mediul rural

Despre Florin am auzit prima dată de la Ciprian Costea, fondatorul City Butler. Nu a durat mult și am început să lucrez direct cu el pe acest proiect: eu, în calitate de om de comunicare și PR, iar Florin, în calitate de mentor și investitor. Am apreciat calmul și empatia lui Florin de la prima noastră întâlnire pe Zoom. Florin M. Pop este mentorul pentru mulți tineri la început de drum, dar mai ales pentru antreprenori care au demonstrat deja, cu afaceri de renume și cu cifre impresionante. A lucrat cu antreprenori care au făcut exituri din business-uri de milioane de euro, este fondator și CEO al PrimaInvest Capital Management (companie din Cluj-Napoca). Are peste 20 de ani de experiență în investiții, asset management și consultanță strategică. A lucrat în organizații precum Banca Transilvania, ADR Nord-Vest, IFB Finwest și UBB și a fost implicat în peste 200 de proiecte (startup-uri). Are o expertiză de invidiat; îl găsești și în roluri de speaker sau lector. Este un om calculat, nu îi place să forțeze lucrurile și cunoaște bine atât mediul privat, cât și mediul public. Interviul acesta s-a lăsat așteptat, dar și eu, și el considerăm că acum este momentul să apară. Mi-am dorit ca tot mai mulți antreprenori din mediul rural să-i înțeleagă rolul lui Florin și să îl aduc mai aproape de startup-uri care necesită mentorat din partea unui om cu abilități-cheie. Nu este întâmplător acest interviu, ci un prim pas spre consolidarea unui parteneriat strategic, care să vină în întâmpinarea antreprenorilor din mediul rural, indiferent de dimensiunea afacerilor lor. Am parcurs cu atenție răspunsurile sale și am regăsit multe din problemele cu care se confruntă producătorii din mediul rural. Nu folosește un limbaj pompos, răspunde punctând exact ce trebuie, iar lectura este una utilă pentru toți antreprenorii, nu doar pentru cei aflați la început de drum. ,,Cred că în rural există un potențial uriaș – dar creșterea nu vine din noroc și nici din improvizație. Vine din disciplină, standard, distribuție și, mai ales, din respect pentru client. Mai jos sunt câteva repere simple și aplicate, construite din ce am văzut în 25+ ani de antreprenoriat, investiții și mentoring: ce funcționează, ce nu, și unde se pierd de obicei banii și energia. Știu câtă muncă reală e în spatele unei afaceri rurale: zile lungi, resurse limitate și presiune constantă. De multe ori nu lipsește ambiția, ci sistemul: standard, cashflow și un plan simplu de distribuție. Acolo se face diferența între muncesc mult și cresc sănătos” – Florin M. Pop. Raluca Dumitrana: Care sunt principalele criterii pe care un antreprenor rural ar trebui să le îndeplinească pentru ca afacerea sa să fie scalabilă? Florin M. Pop: În rural, scalarea nu e despre „mai mult”, ci despre mai bine organizat. O afacere devine scalabilă când bifează câteva condiții simple, dar ferme: Produs replicabil + standard clar de calitate. Dacă azi e excelent, iar mâine e aproape la fel, scalarea moare repede. Standardul (rețetă/proces, igienă, trasabilitate, ambalare) nu e ca să pari mare, ci ca să poți livra constant. Distribuție gândită din start (nu după). Mulți produc foarte bine, dar nu au un plan clar: cum ajunge produsul în oraș, la HoReCa, în băcănii, în pensiuni, în marketplace-uri. În practică, scalarea e de multe ori o problemă de distribuție, nu de produs. Exemplu simplu: înainte să mărești producția, testează 2 puncte din oraș (o băcănie + un restaurant/pensiune) și vezi ce se mișcă, ce se întoarce și ce se cere recurent. Unit economics sănătos (marjă + cash). Dacă nu știi costul real pe unitate (materie primă, pierderi, ambalaj, transport, comisioane, retur), nu știi dacă ai business sau doar muncă multă. Iar în rural, sezonalitatea și cashflow-ul pot lovi puternic. Capacitate de producție care crește gradual. Scalarea sănătoasă în rural e „în trepte”: loturi mici → loturi medii → contracte recurente. Nu utilaje mari înainte de comenzi. Poveste autentică, susținută de realitate. Autenticitatea, tradiția, comunitatea contează mult. Dar fără consistență și fără produs bun, povestea rămâne doar marketing. În rural, reputația se construiește greu și se pierde repede. Raluca: Ce diferențiază o afacere cu potențial de creștere exponențială de una care va rămâne la un nivel local? Florin M. Pop: În rural, o afacere rămâne locală când depinde de proximitate și de prezența fondatorului. Scalabilă (sau măcar „scalabil serios”) devine când are model, nu doar „produs bun”. Eu văd câteva diferențe clare: Vinde dincolo de comună/județ. Are canale care se pot multiplica: HoReCa, băcănii premium, retail regional, online, turism experiențial (pachete, degustări, ateliere). Are un format replicabil. Aceeași linie de produse în mai multe puncte de vânzare. Același pachet de experiență pentru turiști. Aceeași calitate și prezentare. Se bazează pe recurență, nu pe întâmplare. Contracte, abonamente, livrări periodice. În rural, recurența e aur. Fondatorul scoate business-ul din cap și îl pune în sisteme. Procese simple, checklist-uri, roluri. Fără asta, creșterea te rupe. În practică, am văzut creșteri sănătoase când producătorul a făcut întâi recurență: 1–2 parteneri HoReCa cu livrare săptămânală + 1–2 băcănii premium, apoi abia după aceea extindere. Și o nuanță importantă: „local” nu e un verdict negativ. Poate fi excelent și profitabil. Problema apare când vrei scalare, dar conduci afacerea ca pe un proiect de subzistență. Raluca: Care sunt cele mai frecvente greșeli la început de drum și cum le pot evita? Există aspecte specifice mediului rural? Florin M. Pop: Greșelile sunt aceleași peste tot, dar în rural se simt mai tare pentru că marja de eroare e mică: Investesc în utilaje și spații înainte să vândă constant. „Îmi iau tot, apoi vând.” Corect e invers: vând în mic, repet, apoi scalez. Confundă aprecierea cu cererea. „E bun, a zis lumea” nu e validare. Validare înseamnă: comenzi repetate, preț acceptat, recomandări și recurență. Subestimează costurile reale: logistică, ambalaj, pierderi, timp. În rural, transportul și pierderile sunt „silent killers”. Dacă nu le pui în preț, muncești mult și rămâi fără bani. Dependență de un singur canal / un singur client. Un contract mare te poate salva pe termen scurt și te poate

Citeste mai mult »
Varză călită - Mama Lola, prodse în Argeș. Foto credit: Mama Lola

Mama Lola – atelierul artizanal de zacuscă, dulcețuri și bunătăți inspirate de momentele petrecute de Răzvan Toma cu bunica Niculina

Mama Lola – brandul care păstrează vie amintirea bunicii Răzvan Toma este un antreprenor tânăr la început de drum, care a fondat brandul Mama Lola, o afacere artizanală pornită în comuna Negrași, județul Argeș. Mama Lola este un mod de a evoca amintirea caldă a bunicii Lola (bunica din partea mamei) și cea care i-a purtat de grijă în copilăria pe care Răzvan a petrecut-o, în mare parte, la țară, așa cum erau mai toți copiii din generația sa. Atelierul în care se pregătesc bunătățile artizanale, fără aditivi sau adaosuri, a fost făcut pe terenurile și în casa bunicii Lola. Tocmai de aceea mie îmi place să spun că toată energia bună, dragostea bunicii lui Răzvan a rămas încă aici cu ei. De acolo, de unde e, le poartă de grijă nu doar lui Răzvan și familiei lui, ci și mamei lui Răzvan, care gătește fix așa cum a învățat de la mama sa.  Am putea spune că bunica Lola le poartă de grijă și celor care comandă produsele Mama Lola, în gest de binecuvântare pentru cei care îi sunt alături nepotului ei drag. Bunica Lola, educatoarea satului și cea care i-a sădit încrederea în forțele proprii lui Răzvan Trebuie doar să o privești pe mama lui Răzvan și pe Răzvan să le vezi zâmbetul sincer și îți apare imediat în mod imaginar și chipul mamei Lola. Despre bunica sa, Răzvan mi-a povestit că a fost educatoare, iar principalul său merit în parcursul lui Răzvan este că i-a lăsat libertatea de care avea nevoie pentru a deveni un tânăr care are încredere în el. Ambii bunici erau intelectuali, iar mama Lola a fost educatoarea satului; dragostea pentru lectură i-a fost transmisă și lui Răzvan. Răzvan este astăzi doctorand la USAMV, iar pentru lucrarea de doctorat cercetează modul în care pomii fructiferi din livada sa pot să crească și să rodească utilizând substanțe organice și prietenoase cu mediul. Răzvan Toma – antreprenor la început de drum și doctorand la USAMV Inițial, ideea de a face o afacere a lor a venit când Răzvan nu și-a mai putut continua munca într-o multinațională. Este la a doua afacere, iar motivația principală pentru acest  din urmă proiect a venit din dorința de a face ceva practic cu resursele pe care le avea la îndemână. Și-a dorit să stea mai mult lângă bunica sa, care era în vârstă, de dragul ei, dar și pentru că băiețelul lui Răzvan iubește mult să stea verile la țară. Au început afacerea. A investit 100.000 din fonduri proprii într-o mică unitate de producție. Produc în loturi mici. Zilnic, au capacitatea să pregătească 200 de borcane. Mama Lola, o punte între bucătăria rurală și consumatorul urban Toate aceste bunătăți locale din Argeș sunt gândite pentru consumatorii urbani: acei tineri educați care nu mai au rude, mame și bunici la țară, dar care tânjesc după gustul murăturilor, al zacuștilor și al dulcețurilor făcute nu în grabă, ci în tihnă și cu respect pentru ingrediente și pentru cei care le consumă. Produc: murături asortate, zacuscă de dovlecei și vinete, varză călită, fasole bătută, dulceață de afine, dulceață de gutui și dulceață de zmeură, precum și adjika dulce și adjika picantă.  Dorința de a fi mai aproape de bunica și de copilăria de la țară Drumul nu a fost cel mai lin, cum bine știm că este cazul tuturor afacerilor din mediul urban. Resursele sunt puține și trebuie drămuite în mod responsabil. S-au lansat oficial anul trecut, în toamnă, iar eu i-am observat pe pagina de Facebook a celor de la Artisan Food Market. Au participat la târgul destinat producătorilor locali, devenit deja reper pentru producătorii locali din toată țara. Târgul s-a organizat la Hanul lui Manuc și Răzvan s-a bucurat că a putut culege feedback în mod real de la cei care au venit la eveniment. Acolo au vândut primele borcane și tot de acolo au venit și primele comenzi pe website-ul propriu. Oamenii au fost încântați de produse și au revenit constant cu mici comenzi. Olteancă fiind (născută în Mehedinți și relocată în Vâlcea), după ce am studiat și acumulat experiență profesională în Craiova și București, mi-au atras atenția castroanele din lut inscripționate cu Mama Lola. Mi-au trezit interesul pentru că am crezut că este producător local din Vâlcea. I-am scris, iar Răzvan a revenit pe mail cu răspunsul și cu mesajul că vrea să colaborăm. Am discutat mai bine de o oră telefonic, am depănat amintiri. I-am spus despre mutarea noastră la țară, el mi-a povestit de bunica sa. S-a conturat parcă un soi de prietenie virtuală. Am simțit că rezonez cu el din prima clipă și l-am încurajat chiar să se gândească la ideea de punct gastronomic local, gândind că în Argeș încă nu sunt multe puncte gastronomice locale, dar mai ales gândind tot conceptul Mama Lola: casa veche și odăile din ea, care au fost modernizate păstrând amprenta unei case vechi, borcanele cu bunătăți care stau așezate în cămară așa cum stau în toate cămările oamenilor gospodari de la sat, gustul lor aparte pentru că sunt făcute cu ingrediente de la producătorii locali sau din grădina proprie, rețetele de familie, linia grafică a brandului: ușor poetic, cu o tentă de rustic, dar totuși modernă, cu o paletă de culori în nuanțe deschise, dar vii. Au un echilibru aparte. Nu știu cine a gândit linia grafică, dar am reținut că este un amic al lui Răzvan, care a avut foarte multă răbdare cu Răzvan și care a modificat până a reușit la varianta actuală.  (Later edit: Amicul este Matei de la ProBranding). Revenind la castroanele din lut, acestea sunt realizate în Horezu de un olar și reflectă, în mare parte, originile bunicii Lola (Niculina Mozăceanu, pe care oamenii o numeau „Lola”). Răzvan s-a gândit că aceste castroane s-ar vinde bine și ar arăta chiar bine împreună cu bunătățile de la ei. Și a avut dreptate. Varza călită, fasolea bătută și chiar adjika, care nu este un produs specific bucătăriei noastre tradiționale, arată minunat în aceste castroane. Colaborarea noastră

Citeste mai mult »
Brânză de Burduf de la Stâna de Vaideeni. Foto credit: Stâna de Vaideeni

Câte brânzeturi are România? Cum numărăm brânzeturile României?

Câte brânzeturi are România? Cum numărăm brânzeturile „României”?Numărăm doar brânzeturile tradiționale (cu istorie și nume consacrat)?Numărăm doar brânzeturile cu protecție UE (DOP/IGP)?Includem și brânzeturile produse azi în România, inclusiv rețete moderne?Includem la numărul brânzeturilor românești și fiecare variantă regională (ex.: telemea „de Ibănești”, cașcaval de Săveni) ca brânză separată? Cum numără alții (Franța, UK, Olanda, Elveția)? Întrebarea aceasta e relevantă pentru că apare des în comunicarea publică formulări de genul: „Franța are peste 500 de brânzeturi.” „Franța are peste 800 de brânzeturi.”Ce metodă folosesc când se numără brânzeturile unei țări? Îmi doresc ca acest articol să nu rămână așa, ci să fie completat cu intervențiile unor oameni cu expertiză și cunoștințe în domeniu: brânzari, tehnologi, asociații de profil, oameni din retail/HoReCa, specialiști în indicații geografice, care pot veni cu un răspuns avizat. Hai să le luăm pe rând și să vedem cum procedează alții. Câte brânzeturi are România? Nu m-aș aventura să dau un număr, însă aș încerca, pentru corectitudine, să reformulez întrebarea sau să o completez. O să explic de ce. Depinde ce numărăm. România nu pare să aibă (public) un registru unic care să spună oficial că avem x tipuri de brânză, așa cum au devenit populare numerele-bombă în alte țări. Există criterii clare după care se poate face numărătoarea, astfel încât informațiile să poată fi verificate. Ce se poate număra foarte clar este categoria verificabilă: brânzeturi românești cu protecție UE (DOP/IGP). Exemple notorii: Telemea de Ibănești (DOP), Telemea de Sibiu (IGP), Cașcaval de Săveni (IGP). În curs de atestare IGP este și Brânza Fermentată de Teaca. Vom vedea că, da, România nu are multe brânzeturi în această categorie, dar este o direcție care îți permite să faci o numărare fără să greșești. Pe aceeași logică, am mai putea număra și brânzeturile românești atestate tradițional, dar și brânzeturile românești cu eticheta „produs montan”. Dacă mergem pe acest criteriu, așa cum spuneam mai sus, nu vom greși, chiar dacă avem un număr mic comparativ cu alte țări. Însă un astfel de criteriu nu ar veni cu un răspuns complet la o astfel de întrebare. Pentru a număra după acest criteriu și a enumera brânzeturile românești atestate IGP și DOP, întrebarea ar trebui mai degrabă să sune: „Câte brânzeturi românești au atestare DOP și IGP?” Astfel, putem vedea unde suntem comparativ cu alte țări UE, însă vine și cu un neajuns: subestimează masiv diversitatea reală. Aici găsești mai multe informații despre produsele românești protejate în UE. Numărăm în funcție de nume consacrate (criterii culturale care reflectă tradiția gastronomică a României): telemea, caș, urdă, cașcaval, burduf? Nici aici nu ne iese bine socoteala, însă este simplu să nu greșim. Dar întrebarea mea este: dacă ar trebui să numărăm brânzeturile franțuzești după aceste criterii, câte ar fi la număr? Ar mai rămâne în joc formularea: „peste 500”, „peste 800”, „peste 1.000”? Eu zic că nu! Totodată, un astfel de criteriu ignoră variantele regionale (chiar locale) și inovația. În ultimii 10 ani au apărut brânzeturi noi, care au devenit cunoscute ca brânzeturi românești, fără să aibă un istoric, însă ele există, se pot cumpăra. Dacă ar fi să facem o astfel de numărătoare, dezavantajul este că nu vom ajunge la un număr exact. Am putea aproxima numărul brânzeturilor românești, însă, pentru a putea avea o imagine clară, trebuie cercetare serioasă de teren și nu cred că își permite nimeni să facă asta în prezent, în România. Numărătoare de piață, ținând cont de oferta comercială reală  (producători, etichete): fiecare produs diferit de pe raft (brand, rețetă, în funcție de animalul de la care e colectat laptele, în funcție de rețeta de brânză folosită etc.) O astfel de situație îți permite să vezi în timp real diversitatea actuală, însă necesită criterii clare de clasificare și doar cunoscătorii se pot aventura să facă o astfel de cercetare. O cercetare de teren ar necesita bugete consistente, timp îndelungat de culegere a datelor și de clasificare a lor. Pentru această situație, putem ajunge la sute sau chiar mii de produse pentru o țară și ar deveni greu de comparat. Câte brânzeturi are Franța? Cum numără francezii, englezii, elvețienii (și de ce nu există un singur număr) Dacă luăm exemplul Franței (pentru că acesta este exemplul cel mai frecvent utilizat), vedem mai multe variante. Sunt surse care spun că Franța ar avea peste 1.200 de brânzeturi. De la momentul scrierii atricolului până la momentul publicării efective, Andreea Popa îmi trimite o postare de internet în care se menționează că în noul ghid anual, sunt cu 232 mai mulți producatori de brânzeturi din lapte crud față penultimul ghid. Tot în aceasta postare apare numărul 7426 pe care nu știu cum să îl intepretez pentru că nu am acces la materialul complet. Foarte des se citează ~1.200 de brânzeturi, număr asociat cu CNIEL; în paralel apar și cifre mai mari în unele ghiduri/compilări (în funcție de ce includ). Într-un fact-check apare și detaliul că dintre acestea, o parte au AOP/IGP (adică „numărătoare juridică” în interiorul „numărării de varietăți”). Aici poți să înțelegi mai bine situația Franței. Numărătoarea brânzeturilor nu ne pune numai nouă probleme, ci și altora. În sursa menționată avem ideea conform căreia CNIEL este entitatea care ține evidența numărului de brânzeturi franțuzești, iar numărul vehiculat de ei este „peste 1.200”. Dintre acestea, 46 beneficiază de AOP (Denumire de origine protejată) și 9 de IGP (Indicație geografică protejată). Ei menționează că acest număr face cât de cât lumină, însă nu este o variantă exhaustivă și vine și el cu niște limitări. Numărul a fost vehiculat în cadrul unui colocviu și a fost precizat și pe alte canale. Regăsesc clișeul clasic și afirmația lui De Gaulle și în această situație: „258 variétés”. Profession Fromager menționează și mai multe brânzeturi franțuzești (2.400), iar ceea ce mi se pare interesant este că toate sunt din lapte crud. Afirmația generalului De Gaulle „Comment voulez-vous gouverner un pays qui a deux cent quarante-six variétés de fromage (același De Gaulle, dar alt număr: 246)?” este adesea vehiculată cu privire la varietățile brânzeturilor franțuzești, însă afirmația

Citeste mai mult »
Economie Rurala
Prezentare generala a confidentialitatii

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.