Generic selectors
Exact matches only
Caută articol
Caută articol
Post Type Selectors

Stiri: Producatori Rurali

doripesco-preparate-peste-restaurant

Doripesco: de la lacurile din Țara Bârsei la novacul afumat protejat de Uniunea Europeană

Pe lacurile de la Dumbrăvița, la câțiva kilometri de Brașov, compania brașoveană Doripesco crește crap și novac printre stuf, berze negre și egrete. Locul amintește de Delta Dunării și este cunoscut drept „Delta din Carpați”, nume pe care familia fondatoare l-a dat și produselor sale. De aici, peștele pleacă spre secția de procesare din Hălchiu și apoi spre rafturile din toată țara. Firma rezumă drumul într-o formulă scurtă: „din lac în farfurie”. Ruxandra Coc, director executiv Doripesco, descrie afacerea ca pe un traseu complet al peștelui: „Doripesco înseamnă astăzi mai mult decât o companie care crește și procesează pește. Înseamnă un lanț integrat, de la fermele piscicole până la procesare, distribuție, magazine și restaurante, completat de activități de turism și agrement.” Compania are două ferme de crap, cu aproximativ 320 de hectare de luciu de apă, o fermă de sturioni, două păstrăvării, trei magazine proprii și patru restaurante. Produsele ajung în Kaufland, Carrefour, Metro, Selgros, Auchan și Mega Image. Cel mai cunoscut dintre ele, Novacul afumat din Țara Bârsei, a devenit în 2017 primul produs piscicol românesc cu indicație geografică protejată. Doripesco, o afacere de familie pornită în 1995 Ruxandra Coc conduce compania alături de fratele ei, Dorin Crizbășan, director general. El a pornit afacerea în 1995, când a preluat activitatea fostei Întreprinderi Piscicole Brașov, după o pasiune pentru creșterea peștilor începută încă din adolescență. Astăzi, toate societățile grupului au împreună 102 angajați. Ruxandra Coc a lucrat șapte ani în Statele Unite și a revenit în 2007 ca să intre în afacerea familiei. Din anii petrecuți în America păstrează o lecție despre vânzări: „Aici am descoperit esența principiilor corporatiste, am învățat tehnici avansate de vânzări și am înțeles ce înseamnă să plasezi clientul în centrul activității unei companii. Această experiență mi-a consolidat viziunea asupra importanței responsabilității și satisfacției clientului ca piloni ai succesului pe termen lung.” Copiii familiei au crescut și ei în preajma echipei și lucrează treptat în mai multe departamente. La Doripesco, novacul crește trei ani în apele reci ale Țării Bârsei Novacul (Hypophthalmichthys nobilis) este un pește de apă dulce originar din marile râuri ale Chinei, care se hrănește prin filtrarea zooplanctonului (animale microscopice care plutesc în apă, precum micile crustacee). În câmpie, ajunge la greutatea de procesare în circa doi ani. În climatul mai rece al Țării Bârsei are nevoie de aproximativ trei ani. Documentația europeană asociază această creștere lentă cu o carne mai slabă. Peștele este filetat, sărat după rețetă și afumat la cald cu rumeguș de fag. Capătă astfel o culoare aurie spre cafeniu și o aromă delicată de fum. Ruxandra Coc privește certificarea europeană ca pe o obligație de durată: „Pentru noi, această recunoaștere este o responsabilitate: trebuie să păstrăm metoda de lucru, caracteristicile produsului și legătura cu regiunea. IGP oferă consumatorului o garanție privind originea și specificul produsului, dar nu înlocuiește efortul zilnic de a menține calitatea.” Ce mănâncă peștii din fermele Doripesco și cum ajung în trei ore la Hălchiu Hrana suplimentară vine din cereale cultivate în cadrul grupului, ca firma să le poată urmări trasabilitatea. Restul hranei îl oferă lacul. Crapul caută pe fundul apei larve de insecte, viermi și mici crustacee. Novacul filtrează zooplanctonul, iar fitofagul, numit și sânger, filtrează fitoplanctonul (alge microscopice care plutesc în apă). Cele trei specii trăiesc în aceleași bazine și folosesc resurse diferite ale aceluiași ecosistem. Puietul provine, potrivit companiei, din surse interne și externe. La recoltare, peștele ajunge viu la Hălchiu în maximum trei ore, în mașini speciale numite hidrobioane. De la recepție până la produsul ambalat trec cel mult 72 de ore. Salata de icre de crap, produsul-ambasador Doripesco Rețetele companiei vin din tradiția pescărească a Țării Bârsei, unde peștele se păstra prin sărare și afumare. Potrivit Doripesco, rușii lipoveni așezați în zonă au adus cu ei numeroase preparate din pește. În Dumbrăvița, Rotbav, Măieruș și Hălchiu s-a încetățenit astfel salata de icre de crap, cu ulei de floarea-soarelui, sare și lămâie. Rețeta a primit în 2021 certificarea europeană de specialitate tradițională garantată (STG). Salata de icre și novacul afumat sunt, spune Ruxandra Coc, produsele care reprezintă cel mai bine compania. Portofoliul are peste 50 de specialități pescărești vândute sub marca „Delta din Carpați”. Printre ele se află bagheta pescărească, batogul afumat, pastrama pescărească, crema de păstrăv cu unt și chifteluțele pescărești. Cifrele Doripesco și restructurarea prin concordat preventiv Doripesco SA, societatea de acvacultură a grupului, a avut în 2025 o cifră de afaceri de 27,76 milioane de lei, cu 3,7% sub nivelul din 2024. În anii anteriori, afacerile crescuseră constant, de la 25,23 milioane de lei în 2021 la 28,82 milioane în 2024. Anul 2025 s-a încheiat însă cu o pierdere de circa 0,83 milioane de lei. Pe 24 decembrie 2025, Tribunalul Brașov a deschis procedura de concordat preventiv a companiei, cu datorii de peste 32 de milioane de lei. Instanța a aprobat ulterior planul de restructurare. Concordatul este o procedură prin care o firmă aflată în funcțiune își eșalonează datoriile după un plan acceptat de creditori, sub supravegherea instanței. Ruxandra Coc vorbește despre miza procesului: „Pentru noi, prioritatea este să găsim o soluție sustenabilă, care să permită continuarea activității, păstrarea locurilor de muncă și menținerea produselor pe piață. Este un proces care presupune disciplină financiară, măsuri concrete și colaborare cu partenerii și creditorii.” Presiunea vine din mai multe direcții. Seceta, temperaturile ridicate și variațiile nivelului apei afectează direct producția. Hrana, energia, transportul și forța de muncă cântăresc tot mai mult în costuri. La raft, peștele crescut în România concurează cu peștele din import. Doripesco caută cumpărători la Paris, Milano și Shanghai Exportul reprezenta în 2021 în jur de 5% din producție, cu livrări în Germania, Franța, Italia, Polonia și Republica Moldova. Doripesco a expus la SIAL Paris, anul acesta a fost la târgul de la Milano, iar între 5 și 10 noiembrie 2026 are stand la CIIE Shanghai. Novacul afumat face astfel drumul spre țara din care provine specia. Ruxandra Coc tratează piața chineză cu prudență: „China este o piață importantă de explorat, dar orice oportunitate trebuie analizată realist:

Citeste mai mult »
arkase-branzeturi-maturate-covasna

Arkäse: de la laptele vândut ieftin la brânzeturile maturate după rețete elvețiene de la Arcuș

Arkäse este brandul de brânzeturi maturate pe care familia Rétyi îl produce din primăvara lui 2022 la Arcuș, un sat din județul Covasna aflat la 3 kilometri de Sfântu Gheorghe. Fabrica prelucrează acum 5.000 de litri de lapte pe zi, cinci zile pe săptămână, numai din ferma proprie, unde trăiesc 500 de vaci. Aproximativ 90% din laptele fermei ajunge astăzi în brânză. Proiectul european al fabricii a avut 2,7 milioane de euro. Până la prima producție, investiția a trecut de 5 milioane de euro, iar diferența a venit din surse proprii. Bea Rétyi are 37 de ani și este cofondatoare și director de vânzări la Societatea Agricolă Spicom, firma care produce brânzeturile Arkäse. Are doi copii, iar despre afacerea familiei vorbește cu aceleași cuvinte: „Brandul Arkäse a fost și este în continuare tratat de mine ca și cum ar fi al treilea copil, și am misiunea de a-l crește mare, frumos și sănătos.” Cele 500 de vaci Holstein și Jersey din care se face brânza Arkäse Ferma are astăzi aproximativ 350 de vaci Holstein și 150 de vaci Jersey. Laptele care intră în fabrică vine în proporție de 75% de la vacile Holstein și 25% de la cele Jersey, iar amestecul are 5% grăsime. După pornirea producției, vacile Jersey au fost cea mai importantă investiție a familiei. „Laptele de la văcuțele Jersey, în primul rând, ne-a îmbunătățit în general calitatea laptelui. Un concentrat ridicat de proteină, de grăsime și de betacaroten nu are decât efecte benefice asupra unei brânze care are la bază 99% lapte”, explică Bea Rétyi. Animalele stau într-un grajd vechi, pe locul fostului CAP din Arcuș, care adăpostește vaci încă din perioada comunistă. Familia l-a modernizat complet. Vacile mănâncă siloz făcut din culturile proprii, pentru că Spicom se ocupă și de agricultură. În zona vacilor lucrează patru oameni. Ei completează munca roboților care ajută la muls, la curățenia grajdului și la hrănirea animalelor. Vacile sunt mulse cu roboți Lely, iar laptele trece automat într-un tanc de răcire. Drumul de 200 de metri al laptelui până în fabrica Arkäse Fabrica este o clădire nouă, construită pentru brânză în aceeași curte cu ferma. Din tancul de răcire, laptele parcurge cu cisterna aproximativ 200 de metri până la recepție. Pentru familie, această vecinătate înseamnă control total asupra procesului. Utilajele vin din Elveția. Producția are loc în circuit închis până la presă, unde apar primele boabe de coagul. Din presă, brânza intră în camera de maturare și stă acolo minimum opt săptămâni, la temperatură și umiditate controlate. Fabrica a fost gândită pentru o capacitate de 20.000 de litri pe zi. În camera de maturare lucrează Robert, cum îi spun oamenii de la Arkäse robotului care tratează și întoarce brânzeturile. Potrivit familiei, este singurul robot de acest fel din România. Ultimul pas rămâne în grija oamenilor: „Ambalarea se face manual, dar astfel fiecare bucată de brânză care ulterior va ajunge pe masa consumatorului trece printr-un control amănunțit.” Arcușul se află la 573 de metri altitudine, între munții Baraolt și Bodoc. Brânzeturile poartă mențiunea de calitate Produs Montan, care certifică originea montană a laptelui și a procesării. Aysa, Swaizer și burduful elegant, brânzeturile Arkäse cu poveste Cele mai vândute produse Arkäse sunt acum Swaizer, Arkenzeller, Cheddarul și Trappista ușor maturată, brânzeturi pe care consumatorul român le cunoaște. Arkenzeller este varianta familiei pentru Appenzeller, brânza elvețiană cu nume protejat, iar numele nou leagă rețeta de Arcuș. Aysa are cea mai personală poveste. Familia o servea la mesele festive și a vrut s-o reproducă încă de la începutul proiectului. Rețeta pornește de la Tête de Moine, o brânză elvețiană semitare din Jura bernez, pe care călugării abației Bellelay o făceau încă din secolul al XII-lea. Numele înseamnă „capul călugărului”, iar brânza se servește rasă în rozete subțiri, cu un cuțit rotativ numit girolle. Denumirea este protejată în Elveția, așa că brânza de la Arcuș a primit numele mezinei familiei, singura fată. Swaizer a apărut la cererea clienților mai în vârstă. „Generația care era adultă pe vremea comunistă știa această brânză și ne-o cerea de fiecare dată când interacționam cu ei, așa că le-am făcut pe plac”, spune Bea Rétyi. Carpathian Fumé, o brânză frământată și afumată, e gândită pentru tineri: e modernă și puțin sărată. Clienții o descriu cel mai des drept un burduf elegant. Provocările Arkäse: credite scumpe și cumpărători cu bani mai puțini Afacerea crește organic și sănătos, dar mai încet decât se aștepta familia. „Provocarea cea mai mare este să supraviețuiești în aceste timpuri grele, în care statul reprezintă un factor de risc imens pentru economia țării. De aici se trage și creditarea grea și foarte scumpă, nu poți face calcule, nu ai sprijin și depinzi în totalitate de tine.” Schimbarea se vede și la raft. „Piața se schimbă pentru că nu sunt bani. Obiceiul de consum merge spre foarte ieftin sau puțin, dar calitativ. Norocul nostru este că ne încadrăm perfect în cea de a doua categorie.” Brânzeturile Arkäse se găsesc în Carrefour și Supeco, pe platformele Sezamo și Freshful și în restaurante din toată țara. Peste graniță, ajung în Ungaria. Educarea cumpărătorului rămâne o muncă de fiecare zi. „Clientul român este unul foarte dificil, dar în același timp și curios. Păcat că toate informațiile sunt la un click distanță de noi și unii încă tot sunt în ceață.” Pe site, patru agenți AI cu numele brânzeturilor răspund la întrebări despre rețete, alimentație, știința brânzei și vacile fermei. Bucuriile Arkäse: normalitatea premiată și un loc lângă marii jucători Bucuria cea mai mare vine din încrederea clienților. „Cel mai mare lucru este că la produsele noastre se premiază normalitatea. Noi producem alimente corecte, curate și fără chimicale.” Premiile primite de-a lungul anilor confirmă, pentru familie, drumul ales. Momentul de care Bea Rétyi este cea mai mândră a venit la un an și jumătate de la lansare. „După 1,5 ani s-a făcut o statistică pe un eșantion de 3.000 de oameni despre obiceiul de consum în ceea ce privește brânzeturile maturate, unde a fost menționată și Arkäse printre jucătorii mari ai pieței.

Citeste mai mult »
branza-traian-camera-maturare

TU!: de la ferma din satul Traian, Tulcea, la brânza maturată premiată cu aur la Lyon

În satul Traian, comuna Cerna, județul Tulcea, frații Nicolae și Ion Herțea fac brânză maturată din laptele propriei ferme, într-o fabrică ridicată lângă grajduri. Cea mai cunoscută dintre brânzeturile lor poartă numele satului. Traian este o brânză tare din lapte de vacă, maturată de la 90 de zile până la 24 și chiar 36 de luni, iar în 2026 a câștigat medalia de aur la Concours International de Lyon. Ferma are aproximativ 1.000 de bovine, fabrica procesează în medie 8.000 de litri de lapte pe zi, iar sub brandul TU! ies în jur de 100 de tone de brânzeturi maturate pe an. Povestea a pornit dintr-o firmă de distribuție alimentară. Fraher a apărut în 1997 și livra mărfuri în Dobrogea și în județele din jur. În 2007, familia a adus primele 227 de juninci din Germania și Austria. Până în toamna lui 2023, ferma a vândut doar lapte crud. Atunci a pornit fabrica, iar laptele de la Traian a început să devină brânză sub un brand propriu. Pentru frații Herțea, fabrica a legat cele două meserii ale familiei, comerțul și zootehnia. „Am ales să investim în brânzeturi maturate pentru că am văzut o posibilitate de dezvoltare și de valorificare a laptelui pe termen lung. Este o activitate care cere răbdare și în care rezultatele se construiesc treptat”, spune Nicolae Herțea, cofondator al grupului Fraher și coproprietar al brandului TU!. Laptele pentru brânză vine din ferma de la Traian Din cele aproximativ 1.000 de bovine, circa 300 sunt vaci la muls, toate din rasa Holstein. De ele se ocupă echipa fermei, cu personal zootehnic și veterinar. Vacile rămân în fermă tot anul. Hrana vine din exploatația agricolă a familiei: porumb siloz, lucernă și șroturi. „Hrănirea se face după rații adaptate vârstei și stării fiziologice a animalelor. Urmărim atât alimentația, cât și sănătatea și confortul lor; calitatea laptelui începe de aici”, explică Herțea. Ziua la fermă urmează ritmul animalelor: hrănire, muls, îngrijire și controlul sănătății. Laptele se răcește, trece prin verificarea calității și intră apoi în fabrică. Acolo echipa lucrează în paralel la producția zilei, la roțile aflate deja la maturat și la comenzile pentru livrare. În fermă și în fabrică lucrează 61 de oameni. Trei ani de teste pentru rețetele de la Traian Rețetele TU! au fost făcute cu Marian Damu, tehnologul fabricii, care a lucrat 14 ani în Italia. Testele au durat aproximativ trei ani înainte de pornirea fabricii. Primele brânzeturi maturate au ajuns pe piață în ianuarie 2024. Pentru o fabrică nouă, cei trei ani au fost și o școală. „La o brânză maturată, rezultatul unei rețete se vede după luni de zile. Ai nevoie de răbdare ca să urmărești cum evoluează gustul și textura. Experiența lui ne-a ajutat să dezvoltăm gama actuală și să înțelegem ce presupune obținerea unui produs constant, de la un lot la altul.” Cum se face brânza Traian de 24 de luni Laptele din fermă trece prin verificarea calității, apoi este pasteurizat și prelucrat cu culturi lactice și cheag. Urmează coagulul, separarea zerului, formarea roților și sărarea. Din aproximativ 100 de litri de lapte iese o roată care cântărește în jur de 8 kilograme la finalul maturării. Maturarea are loc în spații cu temperatură și umiditate controlate, unde roțile sunt întoarse și îngrijite pe toată durata ei. În doi ani, brânza pierde apă, textura devine fermă, iar gustul se intensifică. Spațiile de maturare au 3.000 de metri pătrați și pot găzdui 250 de tone de brânză. Fabrica are o capacitate instalată de 30.000 de litri de lapte pe zi, de aproape patru ori mai mult decât procesează acum. Investiția în fabrică a depășit 6 milioane de euro, cu un sprijin european anunțat de aproximativ 18 milioane de lei, fără TVA. În fermă, investițiile cumulate ajung la aproximativ 25 de milioane de euro, din care 10 milioane din fonduri europene. Traian, Enisala, Dinogetia, Heracleea: nume de locuri din Dobrogea Fiecare sortiment poartă numele unui loc din Tulcea. Traian este satul fermei și al fabricii. Enisala, Dinogetia și Heracleea trimit la istoria și patrimoniul Dobrogei. „Suntem o afacere construită aici și ne dorim ca, atunci când cineva descoperă o brânză TU!, să afle și ceva despre Tulcea și despre regiune. Numele ne ajută să ducem această poveste mai departe, alături de produs”, spune Herțea. Gama pornește de la Enisala, maturată 30 de zile, simplă sau cu chimen, schinduf, nucă, trufe, cărbune, piper ori chili. Continuă cu Dinogetia, maturată 45 de zile, și cu Heracleea, o brânză de tip raclette maturată 90 de zile. O porție de 180 de grame de Traian de 24 de luni costă 44,68 lei în magazinul online TU!, adică aproape 250 de lei kilogramul. Preferata lui Herțea este Traian maturată 6 luni. La volume, cel mai vândut produs al fabricii este chefirul, alături de ricotta, stracchino, telemea, lapte, sana, iaurt și smântână. Trei medalii de aur pentru brânza Traian Prima recunoaștere a venit în 2024, la Concursul Național de Brânzeturi FNDA, prima competiție de profil din România din ultimii 35 de ani. Acolo, Traian a primit medalia de aur, iar Heracleea o recomandare. În 2026 au urmat aurul de la Lyon pentru Traian de 24 de luni și aurul de la Treasures of the East, la Craiova, pentru Traian de 36 de luni. Tot la Craiova, TU! a fost prezentă și la atelierul „Into Cheese”, ținut de Gina Crăciun. Medalia de la Lyon este momentul de care Herțea se declară cel mai mândru, o reușită pe care o împarte cu oamenii din fermă și din fabrică. Comercial, spune el, „premiul este un argument de încredere când prezentăm Traian unui client nou. O medalie poate deschide o discuție, însă colaborarea continuă prin calitatea produsului și prin seriozitatea livrărilor”. De la Traian pe rafturi din Dobrogea până în Oltenia Ca volum, cel mai important canal rămâne distribuția proprie, moștenită din afacerea pornită în 1997. Produsele ajung în magazinele Fraher din Tulcea, Babadag, Mahmudia, Sulina și Galați, în comerțul tradițional și în rețele precum Carrefour, Kaufland și Auchan. În București, brânzeturile TU! se găsesc

Citeste mai mult »
rtisan Food Market 16–18 octombrie 2026: program și bilete

Artisan Food Market 16–18 octombrie 2026: program și bilete

De ani buni cunosc Artisan Food Market, un eveniment dedicat producătorilor locali, mici și mari, la care oamenii vin în primul rând să cumpere și apoi să deguste. Este un târg pe care îl recomand de fiecare dată când are loc. Majoritatea producătorilor vând bine sau foarte bine aici, iar pentru mulți evenimentul este și o rampă de lansare. Anul acesta, Artisan Food Market a trecut la nivelul următor: ediția din 16–18 octombrie 2026 are loc la Biblioteca Națională a României, într-un spațiu primitor, modern și generos, pentru trei zile dedicate produselor artizanale. Odată cu această extindere, programul aduce și activări în jurul gastronomiei și produselor locale, precum și o conferință de presă dedicată producătorilor și provocărilor cu care se confruntă. Dacă sunteți în București sau în împrejurimi, merită să mergeți la această manifestare a bunului gust. Vor fi acolo 105 expozanți din România și din străinătate, iar voi vă puteți face provizii pentru câteva săptămâni bune. Artisan Food Market, 16–18 octombrie 2026: program, expozanți și acces la Biblioteca Națională Artisan Food Market, ediția a XIII-a, are loc în perioada 16–18 octombrie 2026, la Biblioteca Națională a României, Bulevardul Unirii nr. 22, București. Târgul este deschis vineri, sâmbătă și duminică, între 10:00 și 20:00, iar biletul pentru o zi costă 20 de lei. În cele trei zile sunt anunțate întâlniri cu expozanții, prezentări, degustări, o conferință de presă și o expoziție din colecția viitorului Muzeu al Sarmalelor. Pentru cine vrea să cumpere, contează atât oferta, cât și oamenii care pot explica de unde vine un produs și cum este făcut. Ediția din octombrie aduce la aceeași adresă cooperative agricole, ferme, brutării, crame, ateliere de ciocolată și comercianți specializați. Programul oferă și câteva repere utile pentru cei care vor să își organizeze vizita în jurul unui anumit producător. Unde are loc Artisan Food Market și cât costă accesul? Evenimentul este organizat de AccenteNOI Fair și A.P.A. – Asociația Producătorilor Artizani. Pentru această ediție, locația anunțată este Biblioteca Națională a României, pe Bulevardul Unirii nr. 22, București, cod poștal 030823. Vineri, 16 octombrie: 10:00–20:00. Sâmbătă, 17 octombrie: 10:00–20:00. Duminică, 18 octombrie: 10:00–20:00. Pe pagina de bilete Entertix sunt afișate următoarele tarife: 20 de lei pentru o zi, cu alegerea datei; 33 de lei pentru două zile, la alegere; 51 de lei pentru toate cele trei zile; 10 lei pentru vizitarea Muzeului Sarmalelor, categorie de bilet listată separat. Programul include degustări și prezentări, însă informațiile publicate nu precizează pentru fiecare activitate dacă participarea este inclusă în biletul târgului ori dacă necesită rezervare sau plată suplimentară. Aceste condiții trebuie verificate cu organizatorii pentru activitatea aleasă. Expozanți și produse: cine participă la ediția din octombrie Lista de mai jos reunește participările confirmate în sursele consultate, nu întreaga listă a târgului. Unde anunțurile nu detaliază sortimentele aduse, este indicat profilul producătorului, fără a transforma catalogul său într-o ofertă garantată la stand. Lactate și brânzeturi Montana Laptele Naturii – Tărlungeni, județul Brașov. Producător de lactate, prezent în program cu produse din lapte de capră. Prezentarea este sâmbătă, de la 12:00. Ferma NOIAN – Barcani, județul Covasna. Fermă cu producție de brânzeturi din lapte de oaie. Pentru târg sunt anunțate prezentarea și degustarea brânzeturilor, fără o listă de sortimente. Brânzeturi Hoghilag – Dumbrăveni, județul Sibiu. Producătorul participă duminică la un masterclass despre brânzeturi realizate după rețete italiene, cu ingrediente locale. Varietățile disponibile la stand nu sunt enumerate în program. Cooperativa Agricolă Csengő – Frumoasa, județul Harghita. Participarea este anunțată explicit pentru această ediție. Cooperativa produce lactate și brânzeturi; selecția pentru târg nu este detaliată. Hok & Han Cașcaval – Gilău, județul Cluj; cașcavaluri produse în Olanda. Este un comerciant de brânzeturi importate, nu un producător român al acestora. Anunțul evenimentului menționează sortimente maturate un an și doi ani. Carne și preparate din carne De la Bâlea – Abatorul Câmpulung – Câmpulung, județul Argeș. Producător și procesator de carne, anunțat între participanții ediției. Duminică are o prezentare cu degustare; programul nu precizează sortimentele. Pâine și patiserie Brutăria Ma.Iu – București. Brutărie artizanală, cu prezentare și degustare duminică. Nu este publicată o selecție de pâini pentru eveniment. Cannelle – București. Atelier de cofetărie și patiserie. În anunțurile târgului apar pastel de nata, rulouri cu scorțișoară și sărățele cu untură și telemea. Produse din cereale Biruința Olteniei – Dobrun, județul Olt. Cooperativa participă cu stand și aduce Mălaiul țărănesc Biruința Olteniei, recent lansat. Vânzarea la stand are loc numai sâmbătă, 17 octombrie, și duminică, 18 octombrie. Fructe, legume, conserve și produse picante Livada Domniței – Sultana, județul Călărași. Producător și procesator de fructe și legume, cu prezentare și degustare duminică. Programul anunță produse din fructe și legume, fără să enumere rețetele. Lădița Verde – Macea, județul Arad. Afacere de familie care prelucrează legume cultivate local. Anunțul participării prezintă această categorie de produse, fără o listă completă pentru stand. RIBON Kiss of Nature – Mădăraș, județul Harghita. Participarea este confirmată pentru ediția din 16–18 octombrie. Producătorul are în portofoliu produse din fructe, inclusiv sucuri, siropuri și fructe liofilizate; sortimentele aduse la târg nu sunt precizate. Chilli Hills – Dolni Lozen, lângă Sofia, Bulgaria. Producător de ardei iuți și produse picante. La eveniment propune degustarea ghidată „Heat Levels 1–10”, cu zece produse, în ordinea intensității. Paboland / Rose-Paboland – Liveni, comuna Manoleasa, județul Botoșani. Produsele din trandafir de Damasc apar în comunicarea ediției, care pune în atenție trandafirii murați. Nu este publicată întreaga ofertă a standului. Ciocolată și cafea Kestar Coffee & Chocolate – București. Atelier de ciocolată și brand de cafea, cu prezentare sâmbătă. Programul anunță ciocolată artizanală și cafea, fără lista tabletelor sau a originilor de cafea disponibile la târg. Vinuri Crama Lipiot – Lipia, comuna Merei, județul Buzău. Crama își confirmă participarea și anunță, între vinurile pentru eveniment, Tămâioasă Românească – Lipiot Alb și Merlot Ușor, propus pentru servire rece. Domeniul Bogdan – Dobrogea. Producător de vin, prezentat în anunțurile ediției cu vinuri biodinamice. Etichetele disponibile la stand nu sunt enumerate în sursele consultate. Alte participări anunțate Bunătăți de la Gina Bradea este confirmat în anunțul organizatorilor pentru 16–18

Citeste mai mult »
Produs în Oltenia

Produs în Oltenia: producătorii, oamenii și locurile din cele cinci județe, sub un brand comun

Produs în Oltenia (produsinoltenia.ro) este un brand umbrelă prin care îmi propun să reunesc producătorii locali din Vâlcea, Mehedinți, Olt, Gorj și Dolj, să îi fac mai ușor de găsit și să construiesc legături între aceștia, consumatori și cei care le pot aduce produsele mai aproape de public. Proiectul răspunde nevoii unei identități regionale comune și a unei colaborări constante între oamenii care produc și dezvoltă afaceri în Oltenia. Proiectul debutează la Treasures of the East 2026, la Craiova, și va continua cu platforma produsinoltenia.ro, care va reuni cele cinci componente județene: Produs în Vâlcea, Produs în Mehedinți, Produs în Olt, Produs în Gorj și Produs în Dolj. Fiecare județ va avea locul său, într-un spațiu în care oamenii vor putea descoperi ce se produce în regiune și cine se află în spatele acestor produse: produsinvalcea.ro produsinolt.ro produsinmehedinti.ro produsingorj.ro produsindolj.ro Folosește hashtagurile oficiale ale proiectului pentru a face mai ușor de găsit produsele, oamenii și poveștile din regiune: #ProdusinOltenia #ProdusinValcea #ProdusinMehedinti #ProdusinOlt #ProdusinGorj #ProdusinDolj. Sunt Raluca Dumitrana, fondatoarea EconomieRurala.ro, și inițiez acest proiect pornind de la experiența mea de peste 13 ani în relații publice și marketing și din lucrul cu producători locali și afaceri din HoReCa. Sunt din Mehedinți și locuiesc în Vâlcea, unde m-am mutat în 2018, după finalizarea studiilor și după ce am acumulat experiența relevantă, astfel încât să pot lucra de acasă. Cu o parte dintre producătorii din Oltenia lucrez deja, iar prin Economie Rurală documentez și promovez antreprenoriatul rural, produsele locale, gastronomia și inițiativele care contribuie la dezvoltarea comunităților. Cum a început lucrurul cu producătorii locali? În 2017, prin implicarea în Congresul Național de Gastronomie și Vin, grație lui Cezar Ioan, Nico Lontras și Cosmin Dragomir, am început să înțeleg mai bine nevoia de sprijin și promovare a producătorilor locali. Începând din 2024, tot ei mi-au oferit, prin evenimentele lor, un cadru în care să îi aduc în fața publicului pe producătorii din Oltenia. Debutul proiectului la Treasures of the East continuă această colaborare. Am făcut parte din echipele de organizare și promovare ale evenimentelor Treasures of the East, Vatră și Ogradă și Congresul Național de Gastronomie și Vin. Am realizat și comunicarea PR pentru evenimente organizate de comunitatea Slow Food Buzău. În 2026, m-am implicat în organizarea Oltenic Muse, un program de promovare integrată a producătorilor locali și a unităților de cazare din județul Vâlcea. Din aceste colaborări cunosc dificultăți care se regăsesc la producători din toată țara: cum se fac cunoscuți, cum explică valoarea produselor lor, cum ajung la cumpărători și cum găsesc parteneri cu care să lucreze pe termen lung. Un produs poate fi apreciat la o degustare, dar cumpărătorul trebuie să rețină cine îl face și să știe unde îl poate găsi din nou. Am scris și despre produse locale valoroase care sunt vândute fără un nume de brand sau o prezentare care să le diferențieze. Promovarea presupune să facem cunoscute informațiile care îi ajută pe oameni să aleagă: cine produce, unde, cum și de unde pot cumpăra. Iar atunci când producătorii lucrează împreună, pot avea acces la oportunități pe care, individual, le-ar găsi mai greu. Cred foarte mult în networking și aceasta este modaitatea în care eu am ajuns aici din punct de vedere profesional. În interviurile cu oamenii din spatele unor proiecte precum Gustă din Bucovina, România cu Bun Gust și Ținutul Fluturelui Albastru, am urmărit cum se organizează și ce sprijin concret le oferă comunităților lor. Am scris atunci că îmi doresc o inițiativă și pentru Oltenia. Produs în Oltenia este pasul pe care îl fac în această direcție, folosind experiența acumulată până acum. Platforma va prezenta producătorii și oferta lor, localitățile în care lucrează și informațiile prin care pot fi contactați. Proiectul va include treptat și meșteșugari, puncte gastronomice locale, pensiuni, case de vacanță din mediul rural, experiențe și evenimente prin care pot fi cunoscute locurile și oamenii regiunii. Consumatorii vor putea găsi mai ușor produse locale și informații despre proveniența lor. Proprietarii de băcănii, restaurante și pensiuni vor putea identifica producători cu care să colaboreze. Jurnaliștii vor avea acces la oameni și afaceri despre care să scrie, iar cei care vizitează Oltenia vor putea cunoaște regiunea și prin ceea ce produce. Pentru producători, îmi propun ca proiectul să ofere vizibilitate, schimb de experiență și ocazii de colaborare. Ca să răspundem acestor nevoi, trebuie mai întâi să știm unii de alții. Apoi este nevoie de implicare constantă și de deschiderea de a lucra împreună. Produs în Oltenia este o investiție proprie, în care pun timp, muncă și ceea ce știu să fac în marketing, project management și relații publice. Proiectul nu beneficiază în prezent de fonduri publice sau private, însă are nevoie de finanțare pentru a se dezvolta și a funcționa pe termen lung. Documentarea, realizarea materialelor, întreținerea platformei și promovarea presupun costuri recurente. Sunt deschisă colaborărilor cu parteneri care vor să contribuie financiar sau prin expertiză la această construcție. Dacă ești producător în unul dintre cele cinci județe sau cunoști o afacere locală care ar trebui să fie prezentă în proiect, scrie-mi la raluca@economierurala.ro. Spune-mi cine este, în ce localitate lucrează și ce produce. Poți sprijini proiectul distribuind acest articol sau trimițându-l unei persoane care ar putea fi interesată. Ne poți ajuta și lăsând în comentarii nume sau dând tag producătorilor locali, proprietarilor de puncte gastronomice locale și de băcănii, jurnaliștilor olteni, meșteșugarilor și celor care administrează pensiuni ori case de vacanță în mediul rural din Oltenia. Așa putem ajunge la oamenii pe care vrem să îi aducem împreună. Articol de Raluca Dumitrana

Citeste mai mult »
Bonding Bites, Gina Craciun

Cum transformă Gina Crăciun, fondatoarea Bonding Bites, brânzeturile românești în experiențe de degustare

Am scris în trecut că voi povesti despre felul în care funcționează adevăratele comunități — nu cele închipuite, construite artificial, și nici cele cu zeci sau sute de mii de urmăritori online, dintre care mulți nici nu știu de ce au dat follow.  Alea reale, în care profesioniștii se sprijină și nu se privesc ca pe niște competitori, ci se completează pentru și dacă studeim același cursuri, suntem diferiți, și fiecare dintre noi are un background diferit, iar asta contribuie la modul în care folosim informația acumulată. Iată-mă aici, povestind despre legătura mea cu Gina, o profesionistă cu care am mai multe lucruri în comun și pe care o admir pentru atenția pe care o acordă detaliilor. Gina Crăciun și cu mine am început să studiem domeniul brânzeturilor alături de Andreea Popa, singura româncă acreditată ca trainer oficial în cadrul Academy of Cheese și prima româncă care a făcut parte din juriul World Cheese Awards, unul dintre cele mai apreciate concursuri internaționale dedicate brânzeturilor. Eu am absolvit ulterior Level 2, iar Gina a absolvit Level 1. Felul în care Gina a ajuns să studieze cu Andreea Popa mi s-a părut și drăguț, și amuzant. După ce am absolvit Level 1 în cadrul Academy of Cheese, am scris despre această experiență și despre felul în care o percep pe Andreea Popa și cum a fost experiența mea la cursul Andreei. Nu o știam pe Gina, nu vorbisem niciodată cu ea și nici măcar nu o aveam în lista de prieteni. În schimb, o știam pe sora ei, Elena, cu care lucrasem în trecut și cu care relaționasem foarte bine. Elena a văzut postarea și i-a trimis-o Ginei, iar Gina s-a înscris la cursul Andreei. Anul trecut, când a avut loc Treasures of the East, Andreea i-a recomandat Ginei să vină la Craiova pentru a descoperi brânzeturile locale prezentate atunci. Gina a venit din București împreună cu Elena și așa am aflat și eu că, fără să îmi dau seama, pusesem o cărămidă la această legătură. Ce mi s-a părut și mai interesant în toată această dinamică este că nici eu, nici Andreea nu știam cum ajunsese Gina la cursurile ei. Elena mi-a povestit ulterior această legătură, iar Andreea a fost cea care i-a recomandat Ginei să descopere evenimentul de la Craiova.  Anul trecut, evenimentul a fost unul reușit, dar eu am avut extrem de multe lucruri de acoperit și am fost foarte agitată. Atât de agitată, încât abia a doua zi după eveniment mi-am amintit că, în sâmbăta dedicată publicului, nici măcar nu apucasem să beau o cafea. Așadar, primul meu contact cu Gina a fost la Treasures of the East 2025. Anul acesta, am revăzut-o la Vatra și Ograda și am avut ceva mai mult răgaz să stau de vorbă cu ea și cu Elena. Pentru că urmăresc și eu diferiți specialiști care activează în domeniul branzeturilor (afinori, cheesemongeri și magazine specializate din afara țării), nu am putut să nu remarc felul în care arată imaginile și conținutul creat de Gina în online. Pentru a fi atractivă pentru cumpărători, brânza trebuie să fie și prezentată vizual foarte bine, iar Gina reușește cu brio să facă asta. Mi-am dorit mult să o am alături, pentru că simțeam că asta lipsește mult din peisajul românesc, mai ales când vine vorba de brânzeturi, și îmi doresc ca lumea să o perceapă ca pe un model de „așa da”, dar și să înțeleagă cât de multe detalii implică lucrul cu brânzeturile premium și cât de mult pot schimba perspectiva oamenii care studiază brânza, dar au abilități diferite. I-am propus să fie parte din ceea ce se va întâmpla la Treasures of the East 2026, mai ales pentru a arăta cât de importantă este imaginea în promovarea unor brânzeturi premium și în punerea în valoare a muncii producătorilor români de brânzeturi. Este un reper nu doar pentru firmele de catering, ci și pentru producători și reprezentanții din HoReCa. Degeaba ai o brânză bună pe un platou, dacă nu o prezinți corespunzător și nu este atractivă vizual. Mai mult decât atât, degeaba arată bine, dacă spui aberații despre ea și induci consumatorul în eroare. Se întâmplă des la noi. Gina a acceptat și iată-ne la butoane. Eu mă ocup de partea de logistică, căutând și asigurându-mă că vom avea brânzeturi relevante în concursul de la Craiova. Gina contribuie cu atenția ei pentru selecție și detalii: pairinguri care pun în valoare profilul fiecărei brânzeturi, organizarea platourilor de degustare și construcția unei experiențe cu adevărat memorabile pentru public. Andreea Popa nu va fi prezentă fizic la eveniment, dar ne este alături de la distanță, cu expertiza și încrederea ei. Construim împreună acest concurs, ca două foste cursante Academy of Cheese, cu roluri complementare și aceeași dorință de a aduce brânzeturile românești în atenția publicului din România. Așadar este un concurs care va beneficia de la an la an de îmbunătățiri. Despre Gina Crăciun, omul din spatele proiectului Bonding Bites Raluca Dumitrana: Cine este Gina Crăciun și cum a început călătoria ta în lumea brânzeturilor? Gina Crăciun: Sunt fondatoarea Bonding Bites, un concept de catering artizanal creat pentru a aduce oamenii împreună în jurul unor experiențe gastronomice autentice. Mi-a plăcut întotdeauna ideea de a-mi găzdui prietenii și familia acasă. Odată ce am avut un spațiu cozy și o masă mai generoasă în dining, multe dintre întâlnirile noastre s-au mutat acolo, iar un tocător de lemn încărcat cu brânzeturi era nelipsit. Din această plăcere simplă a început curiozitatea: am început să mă întorc din vacanțe cu brânzeturi interesante în loc de suveniruri, iar ulterior am descoperit comunitățile de grazing din SUA. Am început să aprofundez tipurile de brânză și arta asocierilor, iar proiectul a crescut organic, din dorința de a duce mai departe acest pretext de conectare și bucurie la masă. Ce cursuri de brânzeturi a urmat Gina Crăciun de la Bonding Bites? Raluca Dumitrana: Ce ai făcut pentru a te dezvolta și cu ce tipuri de brânzeturi lucrezi? Gina Crăciun: Pe măsură ce proiectul a prins contur, am

Citeste mai mult »
roti-branza-maturata-hoghilag

Brânzeturi Hoghilag, brânză maturată după rețete italiene: «Eu vând gustul, nu vând brânză»

În jurul Hoghilagului, satul din inima Transilvaniei unde Ioan Gherman face de șapte ani o brânză maturată după rețete învățate în Italia, fermele cu vaci s-au închis rând pe rând. El a rămas ultimul din zonă care mai ține vaci și care mai cumpără lapte de la crescătorii din împrejurimi, într-o rază de 15 kilometri de punctul lui de lucru. Are 59 de ani, trei vaci ale lui și laptele pe care i-l aduc vecinii. Restul zilei îl petrece în atelier, unde încheagă, taie și presează pasta de brânză cu mâinile, la fel cum a învățat în cei 13 ani petrecuți într-o lăptărie mică din regiunea Friuli-Venezia Giulia.   Brânza care se învață cu mâna și cu ochiul, nu cu ochii pe ceas Gherman a plecat în Italia în 2006 și s-a întors în România în 2019, chiar înainte de pandemie. A lucrat treisprezece ani într-o lăptărie din localitatea Marsure, lângă orașul Aviano, unde se procesau lunar în jur de 5.000 de litri de lapte, uneori până la 8.000-9.000. Acolo făcea și o brânză sub licența consorțiului Montasio, una dintre denumirile protejate cele mai cunoscute din nordul Italiei, care presupunea o marcă plătită pe fiecare formă. De la tehnologul lăptăriei a primit puține sfaturi, dar unul singur i-a rămas întipărit. „Bagă mâna în lapte, bagă mâna în brânză, ca să înțelegi când e gata”, îi spunea șeful lui, iar Gherman a ajuns, din 2010, al doilea om al lăptăriei, ajutor de tehnolog. Meseria asta, spune el, se învață numai cu mâna și cu ochiul, după cazanul din fața ta, pentru că fiecare cazan se comportă altfel chiar și în aceeași zi de lucru.   De ce a ales Hoghilagul pentru marca lui de brânză A legat brânza de un loc, Hoghilagul, în locul numelui propriu. A ales comuna asta din mijlocul țării, aproape de Cluj, de Sibiu și de Brașov, orașe unde spera să găsească piață de desfacere mai largă. Acolo locuiește de peste treizeci de ani sora lui, motivul real al alegerii. Fiecare sortiment din gama actuală poartă numele unui sat din comuna Hoghilag. Un an de brânză dată cadou, ca să învețe gustul românilor Primul an în România l-a petrecut testând rețete, cu aproape 5.000 de litri de lapte prelucrați doar pentru probe, fără niciun venit din vânzare. Jumătate din brânza rezultată a dat-o cadou, ca să afle ce le place clienților și cât de diferit e gustul lor față de al italienilor pentru care lucrase până atunci. A ajustat cantitatea de sare, mai mare decât cea folosită în Italia, și a diversificat gama cu trufe, chimen negru, afumătură, ardei iute și fenicul. Trufele le aduce de la un mic producător din Harghita, care le prelucrează și le însoțește de certificate de conformitate, o condiție pe care Gherman o pune înainte de orice colaborare cu furnizorii lui. Brânza Valchis, maturată la rece până capătă gust Gama lui are două direcții. Una e „brânza fină”, cu pastă semidură, în variante simplă, cu trufe, cu chimen negru, afumată, cu ardei iute sau cu fenicul, alături de ricotta și stracchino. Cealaltă e Valchis, cu pastă tare, maturată minimum 60 de zile și, teoretic, până la 2-3 ani; cu piper, pusă în vânzare după 8 luni; cu fenicul, după 4 luni; simplă, în jur de 3 luni, timpul la care gustul ajunge unde își dorește Gherman. Diferența dintre el și alți producători mici stă chiar în această maturare. „Toate se vând, toate în funcție de gust. Eu vând gustul, nu vând brânză. Niciun mic producător de brânză nu vinde efectiv brânză”, spune el, și explică ce înseamnă asta la Hoghilag: temperatură și umiditate constantă în camere frigorifice, timp suficient pentru ca pasta să-și formeze crusta naturală, șase ore de lucru pentru fiecare tură de 300 de litri de lapte. Contrastul, spune el, e cu practica unor producători care înghață brânza sau o țin în saramură concentrată câteva luni și o numesc tot maturată. Sarea din Austria și apa care scumpesc brânza de la Hoghilag A investit până acum aproximativ 100.000 de euro în mijloace fixe, între care trei camere frigorifice de 10 pe 2,5 metri. A pornit în 2019 cu 50.000-60.000 de euro, economiile aduse din Italia, și a extins investiția pe măsură ce cerea piața. Utilajele și consumabilele, de la fermenți și cheag până la produse de igienă, vin de la același furnizor italian pe care îl avea și în Friuli; alternativele românești testate costă aproape la fel de mult și țin mai puțin, spune el, dând exemplul unor cizme de lucru cumpărate ieftin în țară și înlocuite după șase luni. Sarea, nesărată, o aduce acum din Austria, la 75 de lei sacul de 25 de kilograme, după ce sarea găsită în zona Buzăului s-a dovedit prea impură pentru procesul lui. Apa costă și mai mult prin comparație: 20 de lei pe metru cub la Hoghilag, față de 0,8 euro pe metru cub plătiți la Milano, unde lucra înainte. „Asta nu este o soluție, doamnă”, răspunde el ori de câte ori i se sugerează panouri solare pentru costurile cu electricitatea. „Că aia înseamnă iar 20.000 de euro și nimeni nu ți-i dă. Nimeni nu se întreabă câtă brânză trebuie să vând eu ca să-i acopăr.” De ce brânza de la Hoghilag se vinde acum la 300 de grame În 2024 procesa între 600 și 1.000 de litri de lapte pe zi. Acum procesează 300, iar vânzările au ajuns la aproximativ 60% din nivelul de atunci. La ritmul actual ar putea scoate până la 900 de kilograme de brânză semidură pe lună, dar lucrează sub capacitate, ca să aibă stoc pentru târguri: pe 3-4 octombrie, la Berca, în Buzău; pe 16-18 octombrie, la Biblioteca Națională, unde un loc la masă îl costă 1.000 de euro fără TVA, plus hotel și transport. Vinde prin câteva magazine Via Profi din București, Cluj și Sibiu, câte patru pe oraș, și prin băcănii din Constanța, București și Timișoara, unde limitează cantitatea, pentru că prețurile ajung dublate până la raft. Vinde și online. Portiile s-au micșorat

Citeste mai mult »
Vlad - PappoCrafts

PappoCrafts: meșteșugurile românești au nevoie de o piață ca să nu dispară

PappoCrafts este cel mai frumos proiect descoperit anul acesta. I-a identificat o colegă, iar eu am interacționat cu ei la Vatră și Ogradă, eveniment care a reunit producatori locali și artizani din intraga țară. M-am îndrăgostit de produsele lor, de varietatea de ibrice, platouri din lemn, obiecte din ceramică, coșuri de nuiele, bijuterii și alte obiecte confecționate manual, toate cu o migală specifică muzeelor. Singura dovadă că nu sunt piese de muzeu este faptul că nu erau atinse de patina timpului. Vă invit să poposiți pe website-ul lor, pe rețelele de socializare ale acesuti proiect și să descoperiți obiecte din copilăria voastră de care ați uitat: maturi din tătar și altele. Ce este PappoCrafts?  Raluca Dumitrana: Ce este PappoCrafts și cum l-ați descrie cuiva care îl descoperă pentru prima dată? Victor Dulgheru: PappoCrafts este astăzi una dintre cele mai mari rețele de promovare a meșteșugarilor romi și neromi din România, reunind peste 70 de antreprenori și artizani din mai multe regiuni ale țării. Printr-un model de economie socială, creăm acces la piață, venituri și oportunități de dezvoltare pentru comunități care țin vii meșteșuguri tradiționale aflate în pericol de dispariție. Ne propunem să construim o piață sustenabilă pentru produsele meșteșugărești românești și venituri constante pentru antreprenorii din rețea. Proiectul a fost lansat în forma actuală în 2023, cu sprijinul Asociației Roma Entrepreneurship Development Initiative (REDI), dar rădăcinile lui sunt mai vechi. R.D.: Cum a început povestea? V.D.: PappoCrafts a pornit în 2020, în plină pandemie de COVID-19. Mulți meșteșugari și mici antreprenori rămăseseră brusc fără târguri, evenimente și piețele unde își vindeau produsele. Am înțeles repede că, dacă așteptăm pasiv, riscăm să rămânem fără comenzi și fără surse de venit. Comunitățile vulnerabile au fost printre cele mai lovite de criză, iar inițiativa a pornit tocmai din nevoia de a găsi soluții. Ne-am propus să ajungem direct la clienți prin mediul online și să susținem meșteșugarii care depindeau de această activitate pentru traiul zilnic. R.D.: A existat un moment anume care v-a împins să porniți? V.D.: Da. În iunie 2020 am vorbit cu mai mulți meșteșugari despre ideea unei platforme online comune, prin care să ne promovăm produsele și să recâștigăm accesul la piață. Am reușit să conving aproximativ zece dintre ei să ni se alăture — și așa a început totul. Au urmat firesc și provocările: promovarea și dezvoltarea cereau resurse și cunoștințe noi. În septembrie 2020 am aflat despre programul Roma Digital Boost, derulat de REDI pentru antreprenorii romi afectați de pandemie. M-am înscris alături de alți antreprenori și am beneficiat de instruire în marketing digital, promovare online și dezvoltarea afacerilor. Ce am învățat atunci a fost esențial pentru ceea ce a devenit PappoCrafts. Misiunea: combaterea stereotipurilor și salvarea tradițiilor R.D.: Ce v-ați propus dincolo de vânzarea unor obiecte artizanale? V.D.: La început, obiectivul a fost simplu: venituri pentru meșteșugarii afectați de criză. Pe măsură ce proiectul a crescut, au apărut și altele. Vrem să combatem stereotipurile și să arătăm că există numeroși antreprenori și meșteșugari romi care creează produse de calitate, muncesc serios și își câștigă traiul cinstit. Ne preocupă și conservarea meșteșugurilor românești. Fără investiție în promovarea și susținerea lor, multe dintre aceste ocupații vor putea fi văzute, peste ani, doar în muzee. PappoCrafts înseamnă, de fapt, păstrarea unei identități culturale — cunoștințe și tehnici. În același timp, răspundem unei cereri reale: tot mai mulți clienți caută obiecte unicat, lucrate manual, cu poveste și valoare culturală. Iar proiectul le oferă meșteșugarilor șansa de a lucra aproape de familiile lor, fără să fie nevoiți să plece de acasă în căutarea unor oportunități economice. Economic, PappoCrafts aduce venituri suplimentare și comenzi constante. Un pas important în această direcție este colaborarea recentă cu Carrefour România, unde o colecție de 18 produse realizate de meșteșugarii din rețea este prezentă în magazinele din București — un public nou și o piață mult mai largă pentru noi. Oamenii din spatele proiectului R.D.: Cine formează echipa și cine ce face? V.D.: În prezent coordonez majoritatea activităților operaționale: administrarea website-ului, vânzările directe, relația cu clienții, logistica și dezvoltarea parteneriatelor comerciale. Meșteșugarii și antreprenorii din rețea se ocupă de producție, de calitatea produselor și de respectarea termenelor de livrare. În paralel, primim sprijin pro bono de la echipa REDI pe zona de dezvoltare organizațională, marketing, materiale de promovare și comunicare online. Pe măsură ce creștem, vrem să extindem echipa. Până la finalul anului ne propunem să aducem unul-doi colegi care să dezvolte vânzările online și colaborările din sectorul HoReCa. R.D.: Cu câți meșteșugari lucrați și din ce județe provin? V.D.: Rețeaua reunește în prezent peste 70 de antreprenori și meșteșugari din toată țara, iar până la sfârșitul anului estimăm că vom ajunge la aproximativ 100 de colaboratori, promovați atât online, cât și prin canalele noastre directe de vânzare. Este o rețea extinsă și diversă, cu meșteșugari din județe precum Olt, Vâlcea, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Ilfov, București, Iași, Vrancea, Harghita, Covasna, Giurgiu, Alba, Galați, Tulcea și Constanța — și din alte zone ale țării. Harta meșteșugarilor: ,,Transilvania și Moldova reușesc cel mai bine să conserve și să promoveze tradițiile meșteșugărești” R.D.: Dacă PappoCrafts ar fi o hartă a meșteșugarilor, cum ar arăta? Care sunt zonele cel mai bine reprezentate? V.D.: România are încă o resursă valoroasă de meșteșugari, mai ales în rândul generațiilor de peste 50 de ani, care continuă să practice și să transmită aceste ocupații. Din păcate, interesul tinerilor scade, iar multe meșteșuguri riscă să dispară în următorii ani fără măsuri concrete de susținere. Din experiența noastră, Transilvania și Moldova reușesc cel mai bine să conserve și să promoveze tradițiile meșteșugărești, inclusiv prin turism și evenimente dedicate patrimoniului. Dar și Oltenia și Muntenia au comunități valoroase, care păstrează tehnici și produse ce merită promovate la scară mai mare. R.D.: Aveți obiecte din Oltenia? Ce tipuri de produse vin din această zonă? V.D.: Da, Oltenia este foarte bine reprezentată, mai ales prin produse din lemn și ceramică. Din lemn avem platouri, copăi, găvane, mese, scaune și diverse ustensile de bucătărie, toate lucrate manual. În ceramică lucrăm

Citeste mai mult »

Treasures of the East – poate cel mai relevant festival gastronomic al Olteniei

Este deja al doilea an în care vom fi prezenți la Treasures of the East cu un stand al platformei Economie Rurală — un loc în care publicul din Craiova, dar și cei care vin special din alte orașe ale țării pentru acest eveniment, pot cunoaște o parte dintre producătorii locali din Oltenia, dar și din întreaga țară. Pentru mine, Treasures of the East este unul dintre cele mai relevante evenimente gastronomice din regiune. Producătorii, dar și profesioniștii din HoReCa au nevoie de astfel de contexte pentru a avea repere clare despre calitatea vinurilor din România și pentru a descoperi brânzeturi și produse locale din întreaga țară. Deși este doar a doua ediție organizată sub acest nume și în acest format, echipa a mai creat și alte evenimente la Ramada Plaza Craiova. Încă de la prima ediție, Cezar și echipa sa au oferit producătorilor locali din Oltenia șansa de a participa și de a se face cunoscuți publicului din regiune. Astfel de evenimente sunt o șansă în plus pentru micii producători: pentru vizibilitate, dar și pentru stabilirea unor parteneriate comerciale. Pentru ca acestea să se transforme în colaborări reale, este nevoie de implicare din mai multe direcții. De ce e Oltenia altfel? Oportunitate pentru creșterea vizibilității pentru producătorii locali din Oltenia În urmă cu mai bine de doi ani, am reușit să aduc câțiva producători din Oltenia în fața publicului din Craiova. De atunci, eforturile mele de a identifica producători locali și de a-i încuraja să iasă în față au fost constante — nu doar cu ocazia acestui eveniment, ci și în multe alte contexte. În Oltenia, mobilizarea rămâne uneori mai greoaie decât mi-aș dori. Mă mâhnește nu pentru că aș vrea să bifez un număr, ci pentru că e la mijloc și mândria locală. Avem încă prea puține puncte de gastronomie locală, prea puține produse tradiționale vizibile și prea puține asociații active ale micilor producători. Modul individual în care acționăm fiecare nu ajută nici producătorii, nici regiunea. Când nu știm unii de alții și când vedem în astfel de evenimente doar o oportunitate de vânzare, pierdem șansa de a ne cunoaște, de a construi punți și de a crea parteneriate care pot conta pe termen lung. Îmi doresc să schimbăm asta și să înțelegem mai bine importanța participării la târguri dedicate producătorilor locali, la brunchuri și la alte manifestări care pun gastronomia în centrul dezvoltării și al turismului. În toamna anului trecut, la același eveniment, am reușit pentru prima dată să aduc la degustare produse de la mai mulți producători locali din Oltenia, printre care Brânza de Horezu, Ca Altădată, Curentu, Ferma de Bere Antica, Delicii de Vaideeni, Stâna de Vaideeni și Biruința Olteniei. Nu mă întrebați câte eforturi au fost necesare ca să adun atât de multe produse într-un singur loc. Am ales, însă, să mă uit la partea bună și să o celebrez: pentru prima dată, producătorii locali din Oltenia au fost menționați împreună, în același context, în presa națională. Anul acesta sunt mai ocupată și, sincer, simt și puțină epuizare. De aceea, m-ar ajuta mult orice distribuire a acestui mesaj sau un tag către un producător local din Oltenia, indiferent din ce colț al regiunii vine. Căutăm producători care își pot comercializa legal produsele, fie în baza unui certificat de producător, fie printr-o formă juridică autorizată. Chiar dacă nu ajung la acest eveniment, este important să știm de ei, să îi putem aduce în rețea și să le facem munca mai vizibilă. Pentru mine, ce s-a întâmplat anul trecut a fost o victorie, chiar dacă mi-aș fi dorit să aduc mai mulți oameni la eveniment. Anul acesta, mi-am propus ca la Standul Olteniei să fie prezenți și mai mulți producători, ideal măcar unul din fiecare județ. Nu știu dacă voi reuși, dar scopul meu este să creez contexte care să însemne mai mult decât simpla lor vizibilitate. Anul acesta, pentru prima dată, voi aduce și cel puțin un punct gastronomic local: Din Grădina lui Rățoi, un PGL ai cărui oameni îmi sunt tare dragi. Sunt harnici, deschiși, iar felul în care pregătesc fiecare mâncare este exact așa cum îi știu eu pe oltenii mei. Este un PGL din Drăgășani, într-o zonă în care Vâlcea are câteva crame relevante, astfel că prezența lor în acest context mi se pare foarte potrivită. Mai jos redau mesajul principal al organizatorilor, programul pe zile și detaliile despre ce se va întâmpla concret la Craiova, în weekendul 2–4 octombrie. Despre Treasures of the East editia 2026 Treasures of the East este un festival gastronomic deja cunoscut de publicul din Oltenia. Între 2 și 4 octombrie inclusiv, au loc concursuri de vinuri, o expoziție de produse locale cu degustare și vânzare, workshopuri dedicate vinului, berii și brânzeturilor, precum și un brunch de Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului din România. Festivalul are loc la Ramada Plaza Craiova. Sâmbătă, 3 octombrie, între orele 11:00 și 17:00, publicul are acces gratuit la expoziția de la parterul hotelului, iar duminică, 4 octombrie, festivalul se încheie cu o întâlnire în jurul gastronomiei și vinului românesc. Acces gratuit la expoziție: sâmbătă, 3 octombrie 2026, între orele 11:00–17:00, la parterul Ramada Plaza Craiova. Pentru workshopuri și brunch, accesul se face separat, pe bază de bilete achiziționate în avans, în limita locurilor disponibile. „Treasures of the East” este o întâlnire a profesioniștilor din domeniile vinului, gastronomiei, ospitalității și turismului cu publicul interesat să descopere vinuri, gusturi și oportunități de turism în regiunea Dunării de Jos. Evenimentul urmărește să pună bazele unui festival regional de vinuri și să dezvolte colaborarea cu profesioniști din Ungaria, Serbia, Macedonia de Nord, Georgia, Bulgaria și Republica Moldova. Prin această inițiativă, organizatorii își propun să construiască o voce comună pentru promovarea vinurilor și produselor Europei de Est. Ce se întâmplă la Treasures of the East?  Vineri, 2 octombrie 2026 Concursul Wines of the East Prima zi a festivalului este dedicată concursului de vinuri „Wines of the East”, la care pot fi înscrise vinuri din România și din alte țări ale Europei de Est. Vinurile

Citeste mai mult »
Eliada

Eliada – brandul de uleiuri de măsline premium cu care doi olteni au câștigat medalii de aur și argint la competiții internaționale

Că oltenii nu sunt cunoscuți ca ,,adevărați gospodari”, prin comparație cu locuitorii altor regiuni ale țării — da, este adevărat. Însă nu poate contesta nimeni faptul că oltenii sunt, poate, oamenii cei mai carismatici ai țării. Se vorbește despre noi, de cele mai multe ori, cu exemple de „așa nu”, însă există și excepții — și alea sunt nu doar interesante, ci și frumoase, și chiar inspiraționale pentru oamenii de business. 🙂 Despre noi sunt bancurile alea care fac referire la consumul de oase de pește, care dau un boost dozei de inteligență a celui care le consumă. Noi l-am dat pe Amza Pellea și tot noi am conturat un brand în jurul unui vin produs din hibrizi — Zaibăr. Pun punct aici, pentru că vinurile nu intră în zona mea de competență și nu vreau să cresc șirul de perle. 🙂 Mă gândesc la povestea acestui antreprenor oltean, care nu doar că are acea jovialitate specifică oltenilor, dar are și fler, este pragmatic, autodidact și a avut o idee genială pentru a acoperi o nevoie din piață. Până să povestesc despre el, fac o paranteză. Lucram în Ministerul Fondurilor Europene (ca expert externalizat) și vine o tipă tunând și fulgerând, făcând referire la un coleg care avea o funcție de conducere: „Ai dracu’ de olteni, au venit ei în București să ocupe toate funcțiile de conducere.” În mare, da. Nu e nevoie să muncim la fel de mult ca alții, pentru că ne prindem mai repede de lucruri (glumesc). Avem hiba că nu știm să ne asociem, dar suntem buni manageri, iar cazul lui Cătălin Adam îmi confirmă spusele. 🙂 Despre Eliada — afacere cu uleiuri de măsline super premium, deținută de un antreprenor local din Oltenia. Care este povestea fondatorilor Eliada? Cătălin Adam are două business-uri, iar primul dintre ele este din domeniul consultanței pe fonduri europene. Are deja 20 ani vechime. A început când erau puțini consultanți în România (spre deloc, chiar), iar cei care activează acum au avut capacitatea de a învăța singuri, implementând, greșind, ajustând și venind apoi cu proiecte bine scrise și utile pentru beneficiarii companiei la care Cătălin este coproprietar. Din dialogul avut cu el, „ne-am găsit neamuri”. Nu, nu suntem veri, ci am aflat că este prieten / se știe cu o parte dintre oamenii pe care eu îi respect și care au (și au avut) un cuvânt de spus în domeniul în care activează. Mai mult chiar, a atras bani din fonduri europene pentru afacerile locale din mediul rural — nu doar din Oltenia, ci din întreaga țară. Cătălin, asociatul și echipa lor au făcut din Coridor Consulting (afacerea lor pe fonduri europene) firma nr. 1 din Oltenia, contribuind la atragerea a peste 700 milioane euro de către clienții lor. În articolul de față voi vorbi, însă, despre o altă afacere a familiei Adam. Cunoscătorii îi știu pe cei de la uleiurile de măsline Eliada. Acesta a pornit de la interesul pentru Grecia și pentru uleiurile de măsline făcute cum trebuie. Ei bine, aceste produse nu sunt făcute cu ingrediente din România rurală, însă mi se pare relevant și am vrut să scriu despre ei, pentru că mi s-a părut ingenioasă ideea lor de afaceri. Au creat un brand de ulei de măsline, iar măslinele sunt recoltate din Grecia. Uleiul este produs în două regiuni ale Greciei continentale, iar familia Adam are propria echipă de specialiști greci, deci afacerea e cu acționariat oltenesc). Cum a început povestea Eliada? Ca afacere de sine stătătoare, Eliada a luat naștere în 2019. Mergeau în vacanțe în Grecia și au descoperit, în timp, că uleiul de măsline existent în România este complet diferit de ceea ce există în Grecia. Au început prin a-și aduce ulei de acolo, mai întâi pentru ei, apoi pentru prieteni, rude și cunoștințe. Așa s-a format o rețea de doritori, iar ulterior au decis să facă din asta o afacere. Deși ingredientele sunt grecești, uleiul este făcut în Grecia, business-ul este 100% românesc ca inițiativă, strategie și brand — și aici mi se pare partea wow: au luat un produs emblematic al Greciei și l-au adus în România nu ca un alt ulei de măsline premium, ci ca o promisiune de calitate și, mai ales, ca o completare a ofertei de pe piața din România. Eliada este primul brand românesc de ulei grecesc.  Cum e făcut uleiul comercializat sub brandul Eliada și de ce este diferit de tot ceea ce știm? Este ulei extravirgin, obținut doar prin procedee mecanice, cu presare la rece sub 27°C, fără aditivi — și, foarte important, măslinele sunt culese manual, iar apoi sunt presate chiar în ziua recoltării. Uleiurile au aciditate scăzută (cele premiate au între 0,18-0,3%) și un profil organoleptic complex. Detalii importante, care fac diferența dintre un ulei de măsline bun, corect și unul excepțional. Soiul principal de măsline din care se extrage uleiul este Hondroelia / Halkidikis, cu D.O.P. (Denumire de Origine Protejată). Mi-a povestit că începuturile nu au fost deloc ușoare, iar provocările continuă și acum. Au și un soi de ulei care este extras din măsline verzi, măsline aflate la începutul perioadei de recoltare (un ulei nefiltrat, agoureleo). Aceste măsline din recoltă timpurie nu dau un randament mare la extragere, dar compensează prin complexitate aromatică, prin calitate și prin aportul nutrițional. Glumește când povestește că o parte dintre uleiurile de măsline existente pe piața din România sunt considerate de către greci „uleiuri de lampă”. Călătorea aproape lună de lună, în interes de afaceri, în Grecia și revenea în țară cu portbagajul plin de ulei pentru prieteni. Așa s-a conturat ideea unei afaceri cu ulei de măsline extravirgin. Cel de la care cumpăra uleiul i-a devenit partener de afaceri și cel care l-a ghidat enorm în definirea direcției de business, dar și în conturarea unei identități de brand, inclusiv prin oferirea exclusivității. Era pensionar și fost profesor de chimie la un colegiu renumit. Un soi de mentor, care a dus mai departe tradiția familiei: atât tatăl, cât și bunicul acestuia produceau

Citeste mai mult »
Varză călită - Mama Lola, prodse în Argeș. Foto credit: Mama Lola

Mama Lola – atelierul artizanal de zacuscă, dulcețuri și bunătăți inspirate de momentele petrecute de Răzvan Toma cu bunica Niculina

Mama Lola – brandul care păstrează vie amintirea bunicii Răzvan Toma este un antreprenor tânăr la început de drum, care a fondat brandul Mama Lola, o afacere artizanală pornită în comuna Negrași, județul Argeș. Mama Lola este un mod de a evoca amintirea caldă a bunicii Lola (bunica din partea mamei) și cea care i-a purtat de grijă în copilăria pe care Răzvan a petrecut-o, în mare parte, la țară, așa cum erau mai toți copiii din generația sa. Atelierul în care se pregătesc bunătățile artizanale, fără aditivi sau adaosuri, a fost făcut pe terenurile și în casa bunicii Lola. Tocmai de aceea mie îmi place să spun că toată energia bună, dragostea bunicii lui Răzvan a rămas încă aici cu ei. De acolo, de unde e, le poartă de grijă nu doar lui Răzvan și familiei lui, ci și mamei lui Răzvan, care gătește fix așa cum a învățat de la mama sa.  Am putea spune că bunica Lola le poartă de grijă și celor care comandă produsele Mama Lola, în gest de binecuvântare pentru cei care îi sunt alături nepotului ei drag. Bunica Lola, educatoarea satului și cea care i-a sădit încrederea în forțele proprii lui Răzvan Trebuie doar să o privești pe mama lui Răzvan și pe Răzvan să le vezi zâmbetul sincer și îți apare imediat în mod imaginar și chipul mamei Lola. Despre bunica sa, Răzvan mi-a povestit că a fost educatoare, iar principalul său merit în parcursul lui Răzvan este că i-a lăsat libertatea de care avea nevoie pentru a deveni un tânăr care are încredere în el. Ambii bunici erau intelectuali, iar mama Lola a fost educatoarea satului; dragostea pentru lectură i-a fost transmisă și lui Răzvan. Răzvan este astăzi doctorand la USAMV, iar pentru lucrarea de doctorat cercetează modul în care pomii fructiferi din livada sa pot să crească și să rodească utilizând substanțe organice și prietenoase cu mediul. Răzvan Toma – antreprenor la început de drum și doctorand la USAMV Inițial, ideea de a face o afacere a lor a venit când Răzvan nu și-a mai putut continua munca într-o multinațională. Este la a doua afacere, iar motivația principală pentru acest  din urmă proiect a venit din dorința de a face ceva practic cu resursele pe care le avea la îndemână. Și-a dorit să stea mai mult lângă bunica sa, care era în vârstă, de dragul ei, dar și pentru că băiețelul lui Răzvan iubește mult să stea verile la țară. Au început afacerea. A investit 100.000 din fonduri proprii într-o mică unitate de producție. Produc în loturi mici. Zilnic, au capacitatea să pregătească 200 de borcane. Mama Lola, o punte între bucătăria rurală și consumatorul urban Toate aceste bunătăți locale din Argeș sunt gândite pentru consumatorii urbani: acei tineri educați care nu mai au rude, mame și bunici la țară, dar care tânjesc după gustul murăturilor, al zacuștilor și al dulcețurilor făcute nu în grabă, ci în tihnă și cu respect pentru ingrediente și pentru cei care le consumă. Produc: murături asortate, zacuscă de dovlecei și vinete, varză călită, fasole bătută, dulceață de afine, dulceață de gutui și dulceață de zmeură, precum și adjika dulce și adjika picantă.  Dorința de a fi mai aproape de bunica și de copilăria de la țară Drumul nu a fost cel mai lin, cum bine știm că este cazul tuturor afacerilor din mediul urban. Resursele sunt puține și trebuie drămuite în mod responsabil. S-au lansat oficial anul trecut, în toamnă, iar eu i-am observat pe pagina de Facebook a celor de la Artisan Food Market. Au participat la târgul destinat producătorilor locali, devenit deja reper pentru producătorii locali din toată țara. Târgul s-a organizat la Hanul lui Manuc și Răzvan s-a bucurat că a putut culege feedback în mod real de la cei care au venit la eveniment. Acolo au vândut primele borcane și tot de acolo au venit și primele comenzi pe website-ul propriu. Oamenii au fost încântați de produse și au revenit constant cu mici comenzi. Olteancă fiind (născută în Mehedinți și relocată în Vâlcea), după ce am studiat și acumulat experiență profesională în Craiova și București, mi-au atras atenția castroanele din lut inscripționate cu Mama Lola. Mi-au trezit interesul pentru că am crezut că este producător local din Vâlcea. I-am scris, iar Răzvan a revenit pe mail cu răspunsul și cu mesajul că vrea să colaborăm. Am discutat mai bine de o oră telefonic, am depănat amintiri. I-am spus despre mutarea noastră la țară, el mi-a povestit de bunica sa. S-a conturat parcă un soi de prietenie virtuală. Am simțit că rezonez cu el din prima clipă și l-am încurajat chiar să se gândească la ideea de punct gastronomic local, gândind că în Argeș încă nu sunt multe puncte gastronomice locale, dar mai ales gândind tot conceptul Mama Lola: casa veche și odăile din ea, care au fost modernizate păstrând amprenta unei case vechi, borcanele cu bunătăți care stau așezate în cămară așa cum stau în toate cămările oamenilor gospodari de la sat, gustul lor aparte pentru că sunt făcute cu ingrediente de la producătorii locali sau din grădina proprie, rețetele de familie, linia grafică a brandului: ușor poetic, cu o tentă de rustic, dar totuși modernă, cu o paletă de culori în nuanțe deschise, dar vii. Au un echilibru aparte. Nu știu cine a gândit linia grafică, dar am reținut că este un amic al lui Răzvan, care a avut foarte multă răbdare cu Răzvan și care a modificat până a reușit la varianta actuală.  (Later edit: Amicul este Matei de la ProBranding). Revenind la castroanele din lut, acestea sunt realizate în Horezu de un olar și reflectă, în mare parte, originile bunicii Lola (Niculina Mozăceanu, pe care oamenii o numeau „Lola”). Răzvan s-a gândit că aceste castroane s-ar vinde bine și ar arăta chiar bine împreună cu bunătățile de la ei. Și a avut dreptate. Varza călită, fasolea bătută și chiar adjika, care nu este un produs specific bucătăriei noastre tradiționale, arată minunat în aceste castroane. Colaborarea noastră

Citeste mai mult »
Melinis de Zmeura în Miere

Povestea fondatorilor Melinis: afacerea locală din Valea Nișcovului, județul Buzău

Mereu i-am admirat pe cei care sunt foarte disciplinați cu privire la alimentele pe care le consumă. Și mai mult îi respect pe cei care se hrănesc sănătos și au o viață activă. Mă refer la acele persoane care merg pe munte, merg la sală sau fac sport acasă. O rutină sănătoasă este cea care ne schimbă starea de bine, rezistența și sănătatea. Astfel de persoane sunt Daciana Tarași și Constantin Pascu – doi antrepenori din mediul rural, care au fondat o mică afacere de familie pornind de la disciplina despre care vorbeam mai sus. Înainte să trimit întrebările pentru interviul de mai jos, m-am auzit la telefon cu doamna Daciana Tarași și am retrăit bucuria mersului pe munte. Până să avem copiii, eu și Daniel (soțul) mergeam macar o dată pe lună. Mutați în rural, deși suntem extrem de activi, ieșitul pe munte nu mai este o rutină lunară sau bilunară. Chiar și atunci, când eram mai tineri și cu kilograme în minus, rezistența la drumețiile montate era o provocare, însă protagoniștii poveștii mele de astăzi sunt doi oameni trecuți de 50 de ani care merg frecvent de munte și chiar au curajul să se gândească la adevărate trasee de anduranță. De ce? O zicală veche spune că suntem ceea ce mâncăm, iar Daciana Tarași și Constantin Pascu au acest obicei de a se hrăni cu alimente sănătoase, dar și gustoase. Daciana Tarași și Constantin Pascu sunt fondatorii Melinis, un brand local din Buzău, care are la bază dorința celor doi soți de a realiza un amestec pe bază de fructe și miere, care să aibă proprietățile intacte. Melinisul este un produs care nu mai există în această formă și, de aceea, cei doi soți au căutat un nume care să spună povestea unui dulce sănătos și unic, care nu este un gem, așa cum ar crede mulți, ci o combinație memorabilă și plină de aromă din miere și diferite fructe: cătină, cireșe amare, petale de trandafiri, gutui, coacăze, piersici, zmeură sau afine. Daciana este de profesie fiziciană, iar Constantin este chimist. Au locuit o bună perioadă în București, însă dragostea pentru natură și zona Buzăului i-a făcut să își caute o altă casă. Așa s-au mutat în Valea Nișcovului, un loc în care locuiesc deja de 15 ani. Totul a început din dorința lor de a consuma alimente sănătoase, dulci, dar fără zahăr, ci cu miere. (Nu au reușit din prima, însă treptat au reușit să găsească formula potrivită, care i-a ajutat pe cei doi soți să își recapete imunitatea și să devină tot mai activi.) Mai degrabă a fost o continuă căutare, care i-a dus în locuri complet neașteptate. De la Daciana, „partea feminină” a Atelierului Melinis, am aflat că își doresc să dezvolte o gamă mai amplă de alimente fermentate – încă prea puțin populare în România, dar cu un potențial uriaș. În Coreea de Sud, kimchi-ul este deja un reper cultural și nutrițional, frecvent inclus în topurile internaționale ale alimentelor considerate foarte sănătoase. Ce este Melinisul și care sunt principalele etape de preparare ale sale? Pentru cine este gândit acest produs și care sunt cele mai greșite percepții despre el? Melinisul este un amestec de fructe cu miere, preparat lent, la temperaturi joase, sub 38°C. În funcție de fruct, procesul de pregătire poate dura 10–30 de zile. La început, achiziționăm fructele sau petalele de trandafir în principal de la mici producători din zonă și le pregătim pe fiecare în mod specific. O primă etapă importantă este procesarea fructelor sau a petalelor de trandafiri. La zmeură sau mure scoatem sâmburii și lucrăm doar cu pulpa fructului; caisele și piersicile le tăiem cuburi; la vișine și cireșe amare scoatem sâmburii; petalele de trandafir le separăm de restul florii și le punem la macerat cu suc de lămâie; cătina o preparăm în multiple moduri – fie separăm pulpa pentru Melinisul cremă de cătină, fie o mărunțim integral, foarte fin, pentru Melinisul integral, fie o fermentăm pentru produsele din gama Hebe. Aceste semipreparate le congelăm și apoi le prelucrăm pe măsură ce avem nevoie. Procesarea efectivă înseamnă că semipreparatul de fruct îl amestecăm cu miere – de salcâm sau polifloră, după caz – în niște vase special concepute, care mențin o temperatură undeva sub 38°C; iar, prin agitare continuă într-o atmosferă foarte uscată, acest amestec pierde lent apa, ajungând în timp la concentrația de apă specifică mierii stabile, adică 18–19%. În acest moment, Melinisul este gata și poate fi ambalat în borcane. Există niște diferențe remarcabile între Melinis și gem sau dulceață. În primul rând, nu se folosește zahăr, doar miere; apoi fructele nu sunt supuse fierberii sau pasteurizării. În plus, toată savoarea fructului – și în România avem încă fructe extrem de gustoase – este amplificată de miere. Ne adresăm persoanelor care caută produse sănătoase și gourmet. Deși multă lume are impresia că un produs sănătos este mai puțin apetisant, Melinisurile acoperă ambele cerințe: sunt delicatese pline de nutrienți. Sunt foarte multe mame și bunici care le cumpără pentru copii, iar copiii le adoră. Mai există o idee preconcepută că mierea este doar un alt fel de zahăr, dar în ultimul timp sunt numeroase studii științifice care arată că mierea este un aliment complex, cu multiple beneficii pentru sănătate. Ați spus că ceea ce faceți acum nu faceți din nevoia de câștig, ci este o activitate care vă definește și vă împlinește în egală măsură. Pentru cei care vă cunosc, care este contextul în care ați început totul și care este misiunea pe care v-ați asumat-o? Totul a început de la dorința noastră de a mânca sănătos. Cumpărasem un deshidrator pe care îl foloseam la uscat fructe și, la un moment dat, am pus în el un amestec de căpșuni cu miere. Am fost plăcut surprinși de ce obținusem și ne-am „jucat” și cu alte fructe – vișine, gutui. Ne-am lăsat prinși în această joacă și, încet-încet, am obținut produse de care am fost foarte încântați – de exemplu, amestecul de miere de salcâm cu trandafiri… sau

Citeste mai mult »

Aboneaza-te la newsletter

Vei primi noutati cu ultimele articole, cat si diverse anunturi sau promotii

Economie Rurala
Prezentare generala a confidentialitatii

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.