Stiri: Turism Rural

Am descoperit locul acesta pe Instagram și este un exemplu atât de bun pentru cât de versatil este ruralul atunci când ne dorim să venim cu experiențe specifice turismului lent. I-am scris pe Instagram și, până să îmi spună că el este Andrei, eram ferm convinsă că persoana cu care vorbesc este o fată. O zărisem pe Cătălina Juravle, jumătatea lui Andrei, în câteva imagini și credeam că ea este în spatele monitorului. De fapt, mi se întâmplă des asta atunci când am un schimb de mesaje pe un cont ce aparține unei unități de cazare. Atunci când nu știu multe despre proprietari și roluri, mai mereu îmi imaginez că vorbesc cu o persoană de gen feminin. Nu știu nici eu de ce — poate în rolurile acestea văd mai mult femei. M-am amuzat când am citit că vorbesc, de fapt, cu Andrei, un tânăr care o completează de minune pe Cătălina. Andrei Dumitrache este inginer (ca pregătire), însă are experiență ca manager în domeniul turismului. Este și fotograf profesionist, iar Hillside Tiny Cottage este expresia a tot ceea ce sunt el și Cătălina, căci Hillside Tiny Cottage este deținută de amândoi. Nu vreau să repet lucruri spuse de Andrei, dar mi-a câștigat respectul cu modul în care o descrie pe Cătălina, deși îl înțeleg perfect, pentru că și mie mi se pare fără de cusur, dacă e să mă raportez la talentul ei și la modul în care reușește să se exprime. Mi-a scris aseară să afle când va fi publicat acest interviu, iar din scurtele noastre replici aveam să aflu că frumusețea locului astuia este rezultatul implicării lor totale. Pun fără acordul lui Andrei rândurile astea, pentru că mi se pare că dau farmec, deși modul în care s-a exprimat e în spiritul acestui loc: „Visul nostru asta e: să ne mutăm undeva aproape, lângă căsuța de la Bran, să ne ocupăm de grădinărit la maxim și de căsuță, să fim aproape. Ca să înțelegi, eu sunt genul acela de nebun care stă să pună bolobocul la firul ierbii când o tunde 😂. Când am terminat căbănuța, era tare mișto, că aveam timp mult să facem tot felul de chestii la Bran: legume, flori… Oaspeții își puteau lua din grădină un castravete, o ceapă, în limita bunului-simț, îți dai seama. Dar arăta super fain totul. Anul ăsta deja ne gândim cum o să facem, că, având deja turiști mai mereu, e greu printre să reușești să le faci pe toate. Dar vedem, le luăm cum vin… Cătălina zice că nu mai stă nimeni să mute pietrele ca mine când tunde iarba :))) — dar sigur mai sunt.” – Andrei Dumitrache Cine sunt creativii din spatele Hillside? Raluca Dumitrana: Cine sunteți voi și cum a început povestea Hillside? În spatele Hillside suntem noi doi: Andrei și Cătălina, un cuplu care a învățat că viața e mai frumoasă atunci când o trăiești încet, aproape de natură, cu liniște și cu sens. Am visat mereu la o viață simplă, departe de gălăgie și mai aproape de esențial. Credem că tot ce e făcut din pasiune, cu multă muncă, dar și cu multă răbdare, va da întotdeauna roade. Eu, Andrei, sunt fotograf profesionist. Deși fotografia m-a purtat prin lume și m-a pus față în față cu oameni și povești minunate, la bază sunt inginer și manager în turism, domeniu în care am și lucrat ani buni în Brașov și Poiana Brașov. Turismul e o parte din mine, fotografia cealaltă, iar Hillside le-a unit perfect. Cătălina, jumătatea mea mai frumoasă și mai creativă, este designer vestimentar. Eu o laud mereu: e omul cu cel mai bun gust pe care îl cunosc și are un simț al frumosului extraordinar. Îl vede în orice, iar asta se simte în tot ce a atins la cabană. A avut șansa să studieze și să lucreze, cu ajutorul unor burse Erasmus, în Spania și Malta, alături de cei mai renumiți designeri, lucru care i-a deschis mult orizonturile artistice. Povestea Hillside nu s-a născut într-o zi. A fost un vis mai vechi. Pandemia a fost momentul în care am simțit că, deși lumea părea blocată, România încă avea atâtea ferestre deschise pentru idei noi. Perioada aceea a scos la iveală cât de mult aveau nevoie oamenii de locuri retrase, mici, intime, unde să poți închiria un singur tiny house, doar pentru tine. Conceptul exista în străinătate, însă în România abia începea să prindă contur. Atunci am înțeles că e momentul să pornim la drum. Am început să căutăm un loc care să îmbine două lumi: sălbăticia și liniștea muntelui, dar și accesibilitatea. Raluca Dumitrana: Cum ați găsit locul perfect și ce ați căutat de fapt? Am căutat mai bine de un an. Știam exact ce vrem: un loc cu aer de sălbăticie, cu munții pe fundal, cu sentimentul acela de libertate, dar totuși accesibil și nu rupt de lume. Când am ajuns pe terenul din Bran, am știut instant că este ce ne dorim. Într-o parte aveai vedere directă la Parcul Natural Bucegi, iar în cealaltă puteai privi răsăritul pe creasta Pietrei Craiului. Iar în vale, râul care curge. Era exact ce am visat. Acolo urma să se nască Hillside Tiny Cottage. A contat mult și că locuim în Brașov, suntem la doar 20 de minute distanță, ceea ce ne permite să fim mereu aproape, prezenți și implicați. Iar pe măsură ce am locuit aici și am lăsat locul să respire, am descoperit că natura își face simțită prezența într-un mod blând, firesc. Căprioarele au devenit musafiri obișnuiți ai dimineților noastre, iar vulpile apar adesea în amurg, ca niște gardieni tăcuți ai colinelor. Sunt momente mici, dar cu o încărcătură care îți rămâne în suflet. E o bucurie care ne amintește, în fiecare zi, de ce am ales acest loc. Iar, ca un bonus, în 2025 a fost inaugurată și porțiunea de traseu Via Transilvanica, Terra Borza Teutonica, care trece la doar 130 m de cabană, invitând oaspeții să pornească pe cărări spectaculoase, cu priveliști minunate ale Munților

Am fost în zona Trascau în 2008, în perioada studenției. Am plecat din Craiova în mijlocul verii, când vremea era caniculară. Am călătorit cu trenul vreme de ore bune și am ajuns, într-un final, la Cugir. Duceam două fetițe de la mătușa lor, din Craiova, înapoi în satul natal. De la Cugir ne-a luat cineva cu mașina și ne-a lăsat în Râmeți. Din Râmeți am plecat pe jos până în comuna Ponor, localitatea fetițelor. Nu prea știam zona și era extrem de izolată. Aveam telefoane mobile, dar semnal nu aveam. Am parcurs drumul de 17 km pe jos, în mare parte, pentru că nu existau mijloace de transport în comun. Treceau greu mașini prin zonă și știu că a oprit cineva și ne-a luat în mașină, reușind astfel să scurtăm o bucată de drum. Până să ajungem acolo, ne-a prins ploaia. Am ajuns la casa fetițelor dimineața. Mama lor ne-a așezat la masă. Am mâncat un pilaf de orez cu ceva ciuperci. Cred că erau gălbiori, dar nu știam atunci ce fel de ciuperci mănânc. Mi s-au părut extrem de gustoase. Erau diferențe mari de temperatură. Plecasem de la peste 30 de grade și am ajuns la sub 15. Singura bluză lungă era bluza de pijama. Am mâncat și am plecat la drum. Eram doar eu și Alina, colega mea de facultate. Am rămas în minte cu frumusețea locurilor. Satele și comunele sunt extrem de izolate, dar au o frumusețe rară. Am rămas în minte cu arhitectura rurală. Locurile acelea erau parcă încremenite în timp. Din comuna Ponor am mers pe cărări de munte și ne-am dus spre Mănăstirea Râmeți. Din fața mănăstirii pleca un autocar care urma să ne lase la Alba Iulia. Am plecat la amiază de la casa fetițelor și drumul l-am parcurs cu mare teamă. Ne erau complet necunoscute locurile și știu că abia găseam câte un om care să ne confirme că mergem pe drumul cel corect. Când am găsit Căsuța cu Alune pe internet și am aflat unde este localizată, am retrăit parcă acele momente. De altfel, căsuța este mică și extrem de cochetă. Pare a fi locul potrivit pentru peisajul din zonă. Pentru că eram curioasă care este povestea ei, i-am scris Cristinei Bica – coproprietara locului – pentru a afla mai multe. Mai jos este povestea familiei Bica. Cristina este designer vestimentar, iar soțul său, Horațiu Bica, este avocat. Locuiesc în Alba Iulia, iar proiectul acesta a fost gândit ca o casă de vacanță a familiei.  Proiectul turistic a început mai devreme decât era planificat, accelerat de pandemie, care a transformat visul unui plan de pensionare într-o realitate a anului 2020. Familia lor a început să închirieze Căsuța cu Alune, cabana lor de familie, într-un moment de incertitudine globală. În prezent, administrează două cabane în circuitul turistic, ambele acreditate de Ministerul Turismului. Curajul de a face primul pas, închiriind propria cabană de familie, a fost esențial, iar sprijinul lui Radu Fusea, de la Travlocals.com, a fost determinant în promovarea și gestionarea rezervărilor. „Ne doream un mic proiect turistic ca plan de pensionare, dar pandemia a grăbit lucrurile cu vreo 20 de ani! 😅 Am început să închiriem Căsuța cu Alune, cabana noastră de familie, în 2020, în plină pandemie. Ne-a trebuit doar curajul să facem pasul de a închiria propria cabană de familie. Și aici trebuie să-i mulțumesc lui Radu Fusea de la Travlocals.com, care ne-a încurajat, ne-a informat pertinent și ne-a ajutat foarte mult pe partea de promovare și rezervări. Noi veneam din total alte domenii, fără experiență în turism. Așadar, în prima fază, provocarea a fost reconversia profesională peste noapte”, afirmă Cristina Bica, coproprietara Căsuței cu Alune. Cum și-au ales cei doi soți locul pentru casa de vacanță? Zona pare că i-a ales pe ei. Tatăl Cristinei este originar din această zonă, unde și-a petrecut copilăria, și le-a oferit terenul pe care a fost construită Căsuța cu Alune. Socrul lor are o cabană în apropierea locației Explorers’ Dream, iar astfel au descoperit disponibilitatea acelui teren. Proiectul este unul de familie, fără de care ar fi imposibil pentru cei doi, Horațiu și Cristina, să gestioneze totul: cabanele, șantierul, locurile de muncă din Alba Iulia, școala copilului, casa și celelalte responsabilități. Casa, inițial destinată vacanțelor familiei, și-a schimbat scopul odată cu pandemia Investiția în ambele proiecte a fost susținută din fonduri proprii. Pentru Căsuța cu Alune, construită între 2013 și 2017, costurile nu au fost cuantificate detaliat la momentul respectiv, însă familia este conștientă că acestea nu se pot compara cu cele de acum. Planuri de viitor: „Anul acesta am demarat etapa a doua, cu un proiect pentru încă două cabane stil Explorers’ și un spațiu administrativ.” Anul acesta au demarat etapa a doua, care include construcția a încă două cabane în stil Explorers’ și un spațiu administrativ. În prezent, investesc în construirea și dotarea uneia dintre aceste cabane, astfel încât să o introducă în circuitul turistic anul viitor. „Sperăm ca, la un moment dat, să completăm experiența oaspeților noștri și cu mâncare de casă, gătită proaspăt, la fața locului, din ingrediente locale. Dar asta este mai complicat din cauza legislației și a caracterului sezonier al turismului pe valea noastră.” Care sunt provocările întâmpinate pentru dezvoltarea unui proiect turistic destinat iubitorilor de natură și turism lent? „Provocări sunt multe, dar, dacă reușim, pe lângă fondurile alocate construirii, să ne plătim lunar rata la bancă, cheltuielile de administrare și să ne fie recompensată munca și timpul alocat acestei ocupații, asemănător cu joburile de la Alba, atunci noi considerăm că merită efortul. Oricum, contează enorm și faptul că lucrăm în aer curat, în natură, lângă susurul râului, în zona aceea frumoasă unde lumea vine să scape de oraș. Nu este o investiție pasivă, foarte profitabilă sau din care să te îmbogățești, dar atuul nostru este că nu avem pretenții financiare fanteziste. Câștigul vine prin muncă și din faptul că ne ocupăm personal de cele mai multe aspecte: administrare, gestionare rezervări, promovare etc. Cel mai plăcut aspect este interacțiunea cu oaspeții”, mărturisește sincer Cristina.

Am scris articolul acesta în 2017… A fost gândit pentru o revistă de turism, însă ceva m-a făcut să nu transmit povestea mai departe. Am publicat un mic fragment pe o pagină de socializare. De atunci și până acum am tot avut intenția să îl public undeva, însă ceva m-a oprit. Anul trecut am aflat informații despre Inn on Balaban – căci așa este cunoscut de turiștii străini. Atunci am descoperit că locația este închisă temporar. Când scriu aceste rânduri, nici nu mai știu dacă locul este al aceluiași proprietar sau dacă mai este deschis turiștilor, însă știu că domnul Dan Dimăncescu este Membru al Consiliului de Administrație în cadrul Fundației Conservation Carpathia. Mai știu că povestea aceasta trebuie spusă în acest mod. Este o poveste care mi-a rămas întipărită în suflet… Articolul din 2017 Hanul Bălăban este, pentru mulți, doar un loc unde arhitectura rurală românească își continuă drumul, chiar și în modernitate. Este un loc de unde poți admira liniștit munții… Puțini cunosc însă povestea înaintașilor și „predecesorilor” celui care a avut inițiativa de a construi acest loc. Originile familiei Dimăncescu. Despre Dimitrie D. Dimăncescu Proprietarul Hanului Bălăban este Dan Dimăncescu, descendent al unei familii nobile. Tatăl său, Dimitrie D. Dimăncescu, a fost ambasador în timpul domniei lui Carol al II-lea, fiind un apropiat atât al acestuia, cât și al lui Carol I. Înainte de cariera sa diplomatică, Dimitrie a trebuit să facă față unor lupte grele în timpul Primului Război Mondial. Deși de origine română, Dan s-a născut în exil, deoarece, odată cu venirea comuniștilor la putere, părinții săi au plecat mai întâi în Maroc, apoi în Statele Unite ale Americii. A crescut acolo, s-a căsătorit în Statele Unite și a fost numit consul onorific al României la Boston. Este profund emoționat de fiecare dată când se gândește la țara sa de origine, iar această emoție i-a fost transmisă și fiului său, Nicholas Dimăncescu, nepotul lui Dimitrie (erou în Primul Război Mondial și personaj principal al documentarului Hill 789 – The Last Stronghold). „România are atât de multe de oferit lumii și nimeni nu știe asta.” – Nicholas Dimăncescu „Am venit aici să regăsesc drumul pe care l-a urmat bunicul meu și să aflu povestea României din Primul Război Mondial”, mărturisește Nicholas Dimăncescu, în documentarul Hill 789 – The Last Stronghold. Această reconstituire a fost realizată cu ajutorul jurnalului lui Dimitrie D. Dimăncescu, bunicul său. Nicholas a realizat o reconstituire video a evenimentelor prin care bunicul său a trecut în timpul Primului Război Mondial. Dimitrie a scăpat cu viață și a fost numit erou național, dar mai târziu a fost forțat să plece din țară de către comuniști, sfârșind în exil, la New York. Hill 789 nu este singurul documentar realizat de Nicholas în slujba României. Au urmat al doilea și al treilea documentar, căci Nicholas, tânăr regizor pasionat de istorie, a fost profund impresionat de România: „România are atât de multe de oferit lumii și nimeni nu știe asta.” Nicholas redă României eroii uitați și ignorați în comunism Acesta a fost, probabil, crezul care l-a determinat pe Nick (așa cum îl numea tatăl său) să se întoarcă în România și să filmeze un al treilea documentar pentru National Geographic – Decoding Trajan’s Column: Emperor vs. King. Acesta avea să fie ultimul său documentar căci piere, căzând de pe o stâncă. 1968 – anul în care Dan Dimăncescu vine pentru prima oară în România, tot în calitate de corespondent National Geographic Anul 1968 marchează prima vizită a lui Dan Dimăncescu în România. Însoțit de echipa de la National Geographic, într-un tur prin Europa, Dan ajunge la Măgura, Sibiu, unde vede o casă țărănească pe care o desenează. După ce se întoarce în România în 1990, hotărăște să construiască o casă inspirată de acel desen. „Mi-am amintit de anul 1968. O coincidență stranie este legată de Sibiul pe care l-am vizitat de mai multe ori. Acolo există un muzeu minunat, Muzeul Astra, al cărui director, Corneliu Bucur, mi-a arătat o casă. Aceasta purta numărul 121. Miracolul a fost că această casă era exact cea pe care o desenasem în jurnalul meu din 1968. Am făcut o copie și iată copia casei 121 din Sibiu”, rememorează Dan Dimăncescu momentul construcției Hanului Bălăban. „Îmi place când vin străinii și se bucură de adevăratul spirit românesc” Inițial, Hanul Bălăban a fost proiectat ca locuință personală, dar Dan a decis să-l închirieze după ce a realizat că îl vizitează prea rar. Hanul este situat în apropierea comunei Șimon, Bran, iar scopul lui Dan a fost acela de a construi o casă țărănească care să ofere și confortul modern. S-a întors în România pentru că simte o puternică legătură cu aceste locuri: „Părinții mei au fost români, moștenirea mea este românească. Mă simt bine aici. Locuiesc în Boston, dar am o familie care adoră să vină aici. Din păcate, România are o imagine negativă, însă aceasta începe să se schimbe, ceea ce este o veste bună. Oamenii încep să înțeleagă că România are o cultură specială, nu neapărat în orașe, ci în sate, în munți. În Transilvania vezi un stil de viață care a existat în Occident acum 50 de ani sau în America acum 57 de ani. Oamenii încă strâng fânul cu mâna… Este o cultură a satului, iar aceasta este fereastra prin care trebuie promovată România în Europa și în America. Această aventură schimbă percepția.” Hanul a fost construit cu grijă și atenție la detalii aparent nesemnificative. Are ferestre mici, grinzile sunt cioplite manual, cu toporul, și îmbinate în stilul tradițional „rândunică”. Peste 25.000 de șindrile au fost, de asemenea, cioplite manual. Text de Raluca Dumitrana Imaginile aparțin proprietarilor Inn on Balaban

O urmăresc de ceva timp pe Raluca Busuioc pe rețelele de socializare. Are o comunitate mare pe pagina Raluca Busioc – Dâmbovicioara Turistică. Este vizibilă dragostea ei pentru locurile natale în tot ceea ce face. Zona promovată de Raluca este una foarte cunoscută mai ales de iubitorii de munte, însă este bine să fie descoperită și de persoanele care caută un alt tip de experiențe: viața la țara, aerul curat, peisaje idilice, verdele frunzelor mai mereu prezent în cadru, răcoarea munților, râuri cristaline, bucate sănătoase și gustoase. Aici turismul rural este unul autentic pentru că Dumnezeu a fost cu adevărat darnic. Raluca nu are nevoie de prezentare. Cunoaște locurile pe care le promovează ca pe propria palmă. Așa că te invit să o descoperi pe ea și zona pe care ea o promovează. Raluca Dumitrana: Cine este Raluca Busuioc și de ce se implică atât de mult în promovarea zonei Cheile Dâmbovicioarei și a comunei Dâmbovicioara? Comuna Dâmbovicioara, este formată din satele Podu Dâmboviței, Dâmbovicioara și Ciocanu. Cheile Dâmbovicioarei reprezintă unul dintre cele mai importante obiective turistice din zonă. Adaug la informații și descrierea zonei mai detaliat. Raluca Busuioc ,,Sunt un om simplu și sunt inspirată de locurile în care am copilărit!” Raluca Busuioc: Povestea mea în promovarea turistică a Dâmbovicioarei a început în 2008, prin diferite joburi, parteneriate, chiar și proiecte de voluntariat, care au avut același obiectiv, însă valoarea adăugată pe care am oferit-o în tot acest timp a fost împărtășirea unui strop din sufletul meu și viziunea proprie pe paginile personale de socializare. În prezent gestionez pagina de Facebook Dâmbovicioara Turistică. După terminarea facultății, m-am întors acasă, gândindu-mă ce aș putea profesa, fără să am un obiectiv clar sau să simt vreo conexiune cu viața de aici. Dintr-o dată, fără nicio legătură cu ceva din viața mea, am început să visez „cu sufletul”, cum îmi place mie să spun, la o activitate în turism. De pe-atunci, Dâmbovicioara era vizitată de foarte mulți turiști, pentru peisajele incredibil de frumoase, traseele din Piatra Craiului sau Cheile Dâmbovicioarei. În 2008 a apărut prima oportunitate, iar strategia mea a fost de a promova ceea ce avem deja în zonă, făcând pași mici și bine înrădăcinați. Același principiu îl aplic și acum, la Centrul de Informare și Promovare Turistică Dâmbovicioara, deschis de primăria din comună, prin promovarea obiectivelor turistice, tradițiilor și a meșteșugurilor, dar mai ales a liniștii care se regăsește în zona noastră. Raluca Busuioc: Promovez acea tihnă a satului, a conexiunii oaspeților cu oamenii din comunitate și a armoniei dintre turism și viața de la țară. Am avut în gând motto-ul „Fă Rai din ce ai!”, iar asta mi-a dat mereu inspirație pentru a folosi resursele disponibile, dar mai ales pentru a implica oamenii cu potențial din zonă. De asemenea, mi-am dorit ca proiectele din comunitate să fie o verigă ce unește generații diferite. Momentan, știu că mai sunt multe de făcut și de schimbat, însă am sufletul împlinit cu toate rezultatele frumoase de până acum. Raluca Dumitrana: Ce poate vedea turistul în Comuna Dâmbovicioara? Raluca Busuioc: Principalele obiective turistice din zonă sunt: Cheile Dâmbovicioarei, peștera Dâmbovicioara, Cheile Brusturetului, masivul Piatra Craiului, dar și alte chei din Parcul Național Piatra Craiului. Dâmbovicioara reprezintă o oază de relaxare pentru turistul dornic să evadeze din aglomerația urbană, un colț de Rai care încă mai păstrează intactă frumusețea pură a naturii montane. Datorită aerului ozonificat, dar și a prezenței unui număr semnificativ de obiective istorice, geografice și naturale, localitatea s-a dezvoltat constant în ultimii ani, din punct de vedere turistic. Situată în nordul județului Argeș, la granița cu Brașovul, comuna este ultima localitate argeșeană aflată pe Culoarul Rucăr-Bran, fiind localizată la 30 de kilometri de Câmpulung Muscel și 55 de kilometri de orașul Brașov. Comuna este alcătuită din trei sate: Podu Dâmboviței, Dâmbovicioara și Ciocanu, toate adevărate destinații turistice pentru iubitorii muntelui, dar și ai tradițiilor și ai obiceiurilor Argeșului de Nord. Satul Podu Dâmboviței este situat la șoseaua națională, pe DN73 (Pitești-Brașov), la 5 km de Rucăr, fiind principala poartă de acces către o serie de trasee turistice ce duc către Munții Iezer-Păpușa, Piatra Craiului, Bucegi și Leaota. Numele satului, de la confluența Dâmboviței cu Dâmbovicioara și Valea Cheii, este legat de existența unui străvechi pod de lemn peste apa Dâmboviței care înlesnea circulația pe drumul dintre Câmpulung și Brașov, folosit intens de către negustori. La poalele Munților Piatra Craiului, pe culoarul Rucăr-Bran, comuna este localizată în bazinul hidrografic al râului Dâmbovicioara, cuprinzând inclusiv punctul de vărsare al acestei ape în Dâmbovița. La Podu Dâmboviței, din DN73 se ramifică șoseaua județeană DJ730, spre satul Dâmbovicioara, care duce spre nord în satul Ciocanu și mai apoi în județul Brașov, la Șirnea, comuna Fundata. Altitudinea celor 3 sate variază între 750 m (Podu Dâmboviței) și 1200 m (satul Ciocanu). Extrem de spectaculos este faptul că din anumite locuri ale satului Ciocanu se poate admira în toată splendoarea sa atât Masivul Bucegi, cât și Masivul Piatra Craiului. Dâmbovicioara se află în Parcul Național Piatra Craiului alături de alte localități precum Zărnești, Moeciu (satele Măgura și Peștera), Bran și Rucăr. Principala atracție o constituie creasta calcaroasă, cu o lungime de 25 km, orientată pe direcția NE-SV, care atinge altitudinea maximă la Vf. La Om (Piscul Baciului) 2238 m. Ea reprezintă cea mai lungă și mai înaltă creastă calcaroasă din țară. Dintre formele de relief carstic, cele mai cunoscute sunt: Acul Crăpăturii și Orga Mare în partea nordică, Turnurile Dianei și arcadele de la Zaplaz în partea centrală și Marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului în partea sudică. Peștera de la Colții Chiliilor, care adăpostea localnicii în sec. XV în timpul invaziilor turcești, alături de Peștera Dâmbovicioarei, sunt cele mai vizitate peșteri din cadrul Parcului Național Piatra Craiului. Cheile Dambovicioarei Au un aspect impunător și fac parte dintr-o serie de aproximativ 20 de chei situate în bazinul hidrografic al râului Dâmbovița. Acestea s-au format în urma eroziunii pârâului Dâmbovicioara, care izvorăște din versantul sudic al Vârfului „La Om” (2230 m), din munții Piatra Craiului, și este afluentul

Despre cabana Fanarele din Hangu Este situată în localitatea Hangu, județul Neamț – un județ de poveste, unde turiștii nu se vor plictisi, indiferent de preferințe și de stilul de viață. Este o cabană realizată cu gust, din materiale sustenabile, ce ne duce cu gândul la fânarele copilăriei. Te însoțește mirosul natural al lemnului, iar arhitectura cabanei se integrează perfect în peisaj, mai ales că cei care se cazează aici se bucură de o panoramă minunată spre Lacul Izvorul Muntelui și spre Masivul Ceahlăul. Proprietarul cabanei este un domn foarte manierat, care lucrează de peste 20 de ani în Franța, dar care nu și-a uitat țara și care a dorit să ofere românilor bucuria simplității de odinioară. Este vizibilă amprenta adusă de modul în care se face turism în Franța. Este un fel de „omagiu” adus locurilor natale. Pentru domnul Hrușcă, acasă este în suflet, fiind mai mereu departe de locurile natale, însă paradoxal este gazda perfectă pentru turiști, deoarece oferă ospitalitatea pe care mulți o caută într-un loc de cazare din mediul rural. Cabana îmbină armonios elementele tradiționale, într-un cadru modern, astfel încât oaspetele să se bucure de un confort maxim. Capacitatea și facilitățile cabanei Fanarele din Hangu Cabana poate găzdui o familie cu 2-4 copii și are două dormitoare, un living, bucătărie și baie. Este preferată mai ales de cei care au copilărit la țară și sunt nostalgici după vacanțele petrecute la bunici. Și cuplurile care caută un loc retras, dar amplasat într-un loc de poveste, iubesc acest loc. Are acces la o grădină și este înconjurată de natură, iar turiștii pot face cunoștință cu plante din flora spontană. Ce poți vizita dacă te cazezi la Fanarele din Hangu, din județul Neamț? Județul Neamț are extrem de multe obiective turistice. Iubitorii de munte pot face drumeții montane pe Masivul Ceahlăul. Cabana se află la doar 30 de minute de mers cu mașina de stațiunea Durău. La doar o oră de mers cu mașina se află Cheile Bicazului și Lacul Roșu – două obiective turistice extrem de populare în rândul românilor și turiștilor străini. Cei care sunt amatori de turism religios, pot vizita: Mănăstirea Neamț, Mănăstirea Secu, Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Văratec. Mănăstirea Văratec este locul în care s-au retras multe personalități ale culturii românești: Veronica Micle, Valeria Sadoveanu și Zoe Dumitrescu Bușulenga sunt doar trei dintre ele. În schimb, Mănăstirea Agapia îmi este dragă pentru modul în care arată casele maicilor de acolo. Este un soi de sătuc monahal, cu mai multe case, ce respectă întocmai arhitectura rurală locală. Grădinile fiecărei căsuțe în parte sunt pline de flori: hortensii, regina nopții și altele. Am vizitat zona în 2008 pentru prima dată și imaginile acelor case mi-au rămas adânc întipărite în minte. Mai toate mănăstirile din județul Neamț au o istorie veche și sunt reprezentative pentru spiritualitatea și cultura moldovenească, însă Mănăstirea Neamț este locul în care sunt adăpostite peste 18.000 de volume, multe dintre ele extrem de vechi și fac parte din patrimoniul cultural al țării. Deși am enumerat doar câteva dintre ele, sunt sigură că fiecare turist, indiferent dacă își va face lecțiile temeinic înainte de a pleca în vacanță sau dacă alege o vacanță în stil spontan, se va bucura de farmecul acestei părți de țară. Unde poți lua masa dacă te cazezi la Fanarele din Hangu? Cei care se cazează aici își pot pregăti mesele în bucătăria cabanei sau pot lua masa la Pensiunea Ioana, aflată la doar câțiva kilometri de Fanarele din Hangu. Cei care deja mă cunosc, sunt conștienți că le recomand punctele gastronomice locale ale zonei. Ar fi păcat să ajungeți în județul Neamț și să nu vă bucurați de gustul unic al rețetelor locale. Așadar, puneți pe listă toate punctele gastronomice din județul Neamț. Le găsiți marcate cu PGL și sunt adevărați piloni de conservare a rețetelor locale, cele pe care le știm de la mamele sau bunicile noastre. Un alt motiv pentru care merită să luați masa la un punct gastronomic local este acela că sprijiniți producătorii locali din zonă, iar prețul plătit este unul corect, deoarece ingredientele sunt proaspete și gustoase. Puncte Gastronomice Locale din județul Neamț: Punctul Gastronomic Local Vatra Bunicilor Adresa: Neamț, Bodești, str. Eroilor, nr. 20 Telefon: 0745 993 827 Email: irinatrifescu@yahoo.com Website: vatrabunicilor.eu Bucate Tradiționale Bicazu Ardelean PGL Adresa: Sat Bicazu Ardelean nr. 231, județul Neamț, Bicazu Ardelean, România Telefon: 0745 668 674 Email: cozmacristina70@yahoo.com Facebook: Tarif Fanarele din Hangu din județul Neamț Cabana se închiriază pentru minim două nopți, iar costul este de 400 lei/noaptea de duminică până joi, respectiv 500 de lei/noaptea în zilele de vineri și sâmbătă. Adresa Fanarele din Hangu: Strada Huiduman, Hangu Telefon: 0749 035 360 Poți rezerva accesând platforma Rentakub.com. Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=61560527195170 Instagram: https://www.instagram.com/fanareledinhangu

Am scris despre AlmaCalma Guesthouse din Alma Vii (Sibiu). În aer plutește primăvara și așa m-a luat un dor de ducă, chiar dacă locuiesc la sat și îmi astâmpăr setea cu lucrul în grădină. 🙂 Am dorit să fac acest interviu după ce am descoperit pe rețelele de socializare casa de oaspeți AlmaCalma din Alma Vii. Era exact așa cum îi spune și numele – un loc de poveste unde sălășluiește liniștea, simplitatea și bucuria de a  gusta din traiul omului de la țară. După 2020, anul în care pandemia de Covid-19 a lovit România, tot mai mulți tineri lucrează de la distanță, motiv pentru care pot alege să lucreze în timp ce descoperă noi destinații din țară și din străinătate. Locul acesta este decorat cu grijă și respect pentru arhitectura locală. Vine cu o curte generoasă și cu miresme ale naturii. În plus, Alma Vii are o comunitate primitoare unde tu îți vei putea reîncărca bateriile și poți lucra cu spor la proiectele tale profesionale. Mă bucur mult că am descoperit acest loc și îi mulțumesc Irinei pentru răspunsurile oferite. Cum a început povestea AlmaCalma Guesthouse? Cine sunt deținătorii casei de oaspeți? Povestea a început cu mulți ani în urmă, când niște bucureșteni foarte tineri s-au plimbat mult prin țară și au zis că vor avea, cândva, o casă a lor veche, țărănească, în Transilvania. Dar nu au făcut nimic să o aibă, doar au așteptat și au visat. Au revenit apoi, mai puțin tineri, căsătoriți și cu copil, în același loc. Era ultima zi dintr-o vacanță de vară în care voiau să îi arate băiatului lor cât de frumoasă este România. Au ajuns într-un sat despre care nu știau mai nimic, dar părea genul acela de hidden gem pe care îl caută turiștii aventuroși ca ei. Au urcat în turnul cetății fortificate, au privit satul de acolo și au simțit că nu mai voiau să plece. Au întrebat dacă era vreo casă de vânzare. Era doar una, pe care o vedeau bine din cetate. O casă mică, veche, cu o culoare neplăcută, pe o stradă de case frumoase. O casă de care s-au îndrăgostit imediat și pe care au decis chiar din acea zi să o cumpere, fără să știe mare lucru despre ea. Bucureștenii aceia eram noi, Irina, Robert și Andrei, în 2018, când ne-am aruncat în una dintre cele mai mari aventuri ale noastre. Atunci am început să învățăm despre o mulțime de lucruri – istorie, arhitectură, construcții, hățișuri birocratice, instalații, sisteme de încălzire, grădinărit, design, meșteri și producători locali, comunități de oameni ca noi etc. Am trecut prin nenumărate momente dificile, am făcut zeci de greșeli, am plătit mult și în multe feluri pentru toate. Dar am cunoscut oameni extraordinari, ne-am cunoscut mai bine pe noi înșine și unul pe altul. Ne-am îmbogățit vocabularul cu termeni științifici și cu regionalisme. Am ajuns să ne pricepem la fel de fel de lucruri despre care nu aveam nicio idee înainte. Am ajuns să iubim din ce în ce mai mult Alma Vii și Transilvania toată. Am rezistat și am crescut. Acum, în 2024, avem această căsuță minunată, AlmaCalma, chiar în inima satului, un loc de bucurie, relaxare, frumos și natural, pentru noi și pentru alții ca noi. Cine v-a ajutat cu decorul casei și de unde v-ați inspirat? AlmaCalma este o casă tipic săsească, construită în 1850 (beciul boltit de cărămidă s-ar putea să fie chiar mai vechi). Nu putea fi renovată decât cu ajutorul unui arhitect și al unui constructor cu experiență în astfel de case. Din fericire, am găsit oamenii potriviți pentru acest proiect, am păstrat cu grijă tot ce s-a putut, am lucrat cu materiale tradiționale și am obținut o casă sănătoasă. Dar de partea de design am vrut de la bun început să ne ocupăm noi. Suntem amândoi pasionați de design, suntem fotografi, am călătorit mult – ceea ce, desigur, nu este suficient pentru un astfel de proiect. Așa că am învățat, am urmat un curs de design interior, am creat un moodboard, zeci de colecții de imagini, schițe peste schițe, am vânat câțiva ani obiectele noi și vechi pe care ni le doream. Sigur că de multe ori nu am găsit sau nu ne-am permis ce ne doream, dar nici nu am făcut compromisuri mari. Am rămas fideli ideii de simplu, natural, curat și autentic de la care am pornit, lăsând totuși să se întrevadă și ceva din noi și din timpurile noastre. Este un proiect la care vom continua să lucrăm cu nesfârșită plăcere. Ce capacitate are casa? Mă interesează și dacă le oferiți cazare+masă, respectiv ce alte servicii mai oferiți. AlmaCalma are patru camere diferite, fiecare cu propria baie, un spațiu comun cu funcție și de chicinetă, unde bem ceai și cafea, o marchiză în care stăm când plouă – pentru că și ploile pot fi spectaculos de frumoase la Alma Vii. Curtea are peste 5000mp de flori, pomi și iarbă curată, cu o priveliște splendidă asupra cetății și a împrejurimilor. În nopțile de vară, curtea noastră pare cel mai bun loc de sub cer pentru a privi stelele. Pot sta opt persoane în casa noastră. Deocamdată am găzduit doar prieteni și, uneori, prieteni ai prietenilor. Deschiderea oficială va avea loc abia anul acesta. În Alma Vii există un restaurant și câteva puncte gastronomice locale. Cu alte cuvinte, mâncare bună, direct de la săteni, la o aruncătură de băț de casă. Iar când oaspeții noștri vor să ia masa în oraș, le spunem unde se mănâncă bine în Mediaș, Sighișoara, Sibiu, Târgu Mureș. Cum este comunitatea din Alma Vii? Comunitatea din Alma Vii a fost cea mai mare și mai plăcută surpriză a noastră în această aventură. Credeam că ne vom integra greu, că vom merge la București când vom simți nevoia să fim printre prieteni. La început, doar câteva femei minunate din sat ne-au dat o șansă. Ne-au privit cu sufletul deschis și au vrut să ne cunoască. Ne-au oferit sfaturi, mâncare și căldură când aveam nevoie, ne-au

Turismul rural a luat parcă avânt în ultimii ani, însă pandemia de Covid-19 ne-a învățat să redescoperim farmecul zonelor izolate. Fiecare dintre noi își rememorează copilăria cu drag, chiar dacă nu s-a născut și crescut la țară. Chiar dacă nu am avut bunici sau rude – la care să se întoarcă vară de vară, cu prilejul vacanțelor mari –  tot avem avem la loc de cinste o amintire din copilăria noastră care să ne poarte spre vremuri de altădată. (C): Saschiz 175 GuestHouse Turismul rural este despre gusturile copilăriei M-am născut și am crescut la țară, iar pentru mine, traiul la țară este echivalentul merelor galbene de vară ușor acrișoare, care erau adunate cu poftă de toți copiii din ,,colțul nostru” (copiii sau nepoții vecinilor). În satele de câmpie găseai mai greu fructe vară la începutul vacanțelor mari. Tocmai de aceea, erau așa de iubite merele din grădina noastră. Lăsam mai mereu poarta deschisă, iar oamenii cunoșteau îndemnul: ,,Vino și adună câte vrei!” sau ,,Vino și adună de pe jos!”. Și mai toți ascultau și adunau bucuroși de pe jos merele astea galbene, mari și făinoase. O făceau pentru că erau mai dulci, mai coapte și mai bune decât cele din măr. O mai făceau și pentru că știau că așa se pot bucura mai mult de roadele acelui măr. Și în localitatea în care m-am mutat – după ani mulți de stat la oraș – este un măr din acesta (nu știu denumirea soiului). Mulți merg să adune și majoritatea tot de pe jos le adună. Spun mereu că este mărul copilăriei mele. Așadar, turismul rural este despre gusturile copilăriei, despre fructe bio – pe care le poți aduna în mod liber din pomi. Turismul rural este despre mâncăruri de sezon, pregătite din ingrediente proaspete, din grădina proprie În fiecare sezon există un preparat la care tânjim și pentru care suntem dispuși să batem zeci sau chiar sute de km. Poate de aceea sunt așa iubite punctele gastronomice locale, însă puțini au auzit de ele și din păcate – mulți dintre cei care administrează astfel puncte – nu le-au înțeles încă rolul. Nu au înțeles nici ce le-ar putea face unice, demne de a fi căutate și ușor de poziționat, prin raportarea la restaurante deja cunoscute. Voi reveni asupra acestui subiect, deoarece este mult de analizat. Suntem sătui  de ciorba de burtă sau de perișoare, de clasica ceafă cu cartofi prăjiți, de pizza și paste. Acestea sunt printre preparatele găsite în peste 70% din restaurantele românești. Nu am găsit nicăieri ciorba bunicii mele din dragavei cu carne coaptă de la garniță și acrită cu zeamă de varză. Nu am găsit nici ciulamaua scăzuta din dragavei cu carne coaptă și ouă. Nu am găsit în meniul niciunui restaurant ciorbă răcoroasă de vară, pregătită din dovlecei acriți la soare și carne de pui de țară. Mai mult decât atât, până să mă mut în Muereasca (Vâlcea) nu mai auzisem de prașilă, tecuș etc. Nu mâncasem ciorbă de lăptuci și nici nu încercasem o rețetă proprie de ciorbă de ied cu măcriș și zdrențe de ou. Tânjesc și acum după ciorbele de vară acrite cu corcodușe, în care bunica mea punea pui fragezi. Casele de vacanță  de la țară, pensiunile agroturistice – care și-au înțeles menirea și profilul – au inclus în meniurile lor 2-3 astfel de preparate de sezon, iar asta dă savoare și mai mare clipelor petrecute  aici. Așadar, vorbim de rețete locale, pe care cu greu le poți degusta în alte locuri. Includ aici preparatele acelea culinare pe care le ținem minte o viață. Ce șanse ar avea ciulamaua de dragavei a bunicii mele să fie descoperită dacă nu o gătesc eu cunoscuților, dacă nu împărtășesc rețeta bucătarilor sau dacă nu îmi deschid chiar eu un punct gastronomic local? Ce sens ar avea tot acest patrimoniu gastronomic dacă nu ar fi experimentat și valorificat. În plus, dacă ai un restaurant, punct gastronomic local sau o casă de vacanță în mediul rural, atunci în mod cert toate aceste ingrediente îți sunt la îndemână. Este mai ieftin, mai simplu și mai sănătos să concepi un meniu plecând de la ceea ce ai la îndemână (în ograda proprie sau la producătorii locali). (C): Albastru și Origini Așadar, dacă ai o afacere cu focus pe turismul rural sau dacă ai un punct gastronomic local sau chiar un restaurant, ține cont de aceste aspecte. Nu o spun eu, eu doar repet ceea ce alții au spus. Eu am auzit prima dată această idee la Cezar Ioan, Nico Lontras și Cosmin Dragomir. Cei trei au organizat Congresul Național de Gastronomie și Vin și au adus în discuție problema rețetelor locale. Turismul rural este despre grădini bine îngrijite, dar mai puțin formale și despre materiale naturale integrate în decorul interior și exterior Sunt adepta simplității în tot ceea ce fac. Un deținător de pensiune sau casă de vacanță nu trebuie să cheltuie sume imense pentru amenajarea spațiului. Putem face apel la elemente naturale, ușor de găsit local. Putem recondiționa obiecte vechi și reda noi folosințe unor bunuri pe care nu le mai putem utiliza conform scopului lor inițial. Sunt la fel de apreciate odăile amenajate în stil arhaic, rustic, dacă totul este făcut cu gust. Sunt ca nuca în perete acele așezări care fac uz atât de frecvent de elementele întâlnite în arhitectura urbană. Sunt așa de inestetice, kitschoase și chiar respingătoare pentru un turist care apreciază această formă de turism. Culorile utilizate, nu ar trebui să fie țipătoare – cu excepția acelor culori specifice arhitecturii locale. Am regăsit de curând un loc tare drag din Alma Vii. Nu dau prea multe detalii, deoarece urmează un interviu dedicat locației, însă las mai jos o imagine, care este grăitoare și care ilustrează atât de bine ceea ce îmi doresc să transmit referitor la simplitate, frumusețe, eleganță. Așa bine arată totul la ei!   (C): Albastru și Origini (Berislăvești – Vâlcea) Turismul rural este despre liniște, armonie cu natura, echilibru, grijă pentru tot ce ne înconjoară Sunt atât

​​Mutatul la țară este despre peisaje, aer curat și mult verde. Dar este și despre traiul în tihnă, despre liniște și hrană curată. Este despre ceapa pe care o smulgi primăvara din grădină și pe care o întovărășești cu slănină sau jumări, de la porcul crescut în ogradă. Este despre laptele de capră, despre trezitul în zorii zilei și despre relaxarea minții pe măsură ce trebăluiești prin gospodărie. Până în pandemie, întoarcerea la sat îmi părea oarecum limitativă, deși sunt născută și crescută într-o comună din Mehedinți. Mă priva de discuții mai elevate, de evenimente culturale și de revederea cu prietenele. Când oferi servicii de PR și marketing online, nu ai satisfacția lucrului făcut cu mâna ta. Poate de aici și toată relaxarea, bucuria și truda din curtea oamenilor de la țară. Vezi rodul muncii tale. Ai dat cu o mătură și s-a schimbat ceva. Ai pus o floare într-un colțișor și a prins culoare colțul ăla. Ai smuls o buruiană și locul rămâne îngrijit. La țară niciodată nu termini treburile, iar dacă stai, o faci pentru că alegi să mai iei pauză și să te bucuri că ai îndreptat maldăre de pământ, că ai plantat, că ai semănat etc. Azi mi-am odihnit sufletul rememorând experiențe. Mi-au indus această stare peisajele de la Ferma de sub Penteleu. Care este povestea celor de la Ferma de sub Penteleu? Alexandru și Valerica Dincă au decis să cumpere un loc, pentru a avea o casă de vacanță la țară. Mai toate poveștile încep așa, dar cursul lor devine diferit.  Când au cumpărat proprietatea, în 2009 –  în cătunul Gura Milii, la poalele Muntelui Penteleu –  mai erau doar două persoane care locuiau acolo în mod permanent. Acum nu mai locuiește nimeni, cu excepția celor două familii care dețin Ferma. Proprietatea s-a extins din dorința familiei Dincă da a-i oferi hrană sănătoasă fiului lor abia născut. Au făcut o fermă de capre și o grădină de legume. Era o perioadă de trecere și adaptare, de la viața de birou din București, la cea de fermieri cu toate actele în regula. Ferma a fost extinsă și mai mult la venirea pe lume a celui de-al doilea fiu. De la o fermă începută din pasiune pentru natură și mâncare sănătoasă, efectivul de animale a devenit unul serios: porci, rațe, vaci, găini și…. 50 de capre. Producția s-a extins, iar alimentele erau împărțite cu prietenii, însă afacerea a prins contur când capacitatea de producție depășea necesarul familiei și al prietenilor. Ce a urmat la Ferma de sub Penteleu? ,,Urmând stilul tradțional țărănesc, integrandu-ne în peisaj luând tot ce este mai bun de la natură, dar dându-i înapoi cel puțin la fel, am construit încet-încet 17 unități de cazare primitoare ți elegante”. Nu aveau experiență în domeniu, însă au făcut totul așa cum au simțit. Și au reușit, iar asta este dovedit și de recenziile pozitive ale celor care le calcă pragul.  Bucate și experiențe de la Ferma de sub Penteleu Acum la Ferma de sub Penteleu găsești și un restaurant cu preparate tradiționale și ateliere pentru meșteșugari: olărit, fierarie, țesătorie și arte populare. Găsești atelier de pictură și multă voie bună.  După 2016, familiei Dincă s-au alăturat ca parteneri soții Flesariu (Cristina si Dan). Erau necesare mai multe mâini dibace pentru a face ca treburile Fermei să fie gestionate cu rost. Cei care poposesc la fermă au zilele pline cu activități specifice vieții la sat, dar și cu activități pentru boemi. Turiștii pot participa la mulsul caprelor sau la meșteșugărit, dar pot și să se bucure de o baie relaxantă și de un peisj frumos. Pot să se încălzească la un foc de tabără sau pe timpul zilei pot să aleagă drumețiile pe cărări de munte. Pot să citească, să culeagă flori și să simtă din plin, dar în mod plăcut ,,truda” omului rural. Animalele fermei sunt o adevărată atracție pentru turiști, indiferent de vârstă, iar ferma e un soi de sătuc, cu diferite construcții care au un design distinct, dar rustic. Fiecare construcție pare fi o piesă de muzeu, culeasă și salvată de la peire și poartă cu ea o tematică specifică vechilor meșteșuguri sătești. Camerele au denumiri neaoșe: Casa Maramureşeană, Casa Tâmplarului, Casa Olarului, Căbănuța. Tarifele pornesc de la 45 de euro pentru o construcție ce are capacitatea de a găzdui doi oameni și ajung până la 320 euro – pentru o casă cu patru camere.  Viața omului de la sat pare a fi dificilă pentru cei de la oraș, dar este mai lipsită de griji. Există o rutină a vieții la sat, mai ales că multe dintre activitățile de zi cu zi sunt legate de îngrijirea animalelor. Toate aceste activități care ,,nu te așteaptă” pentru că trebuiesc făcute la timp și în anumite intervale orare, nu îl stresează, pe viețuitorul la sat, ci îi dau un rost. Rostul acesta este bine împletit și oferit ca experiență turiștilor. Fiecare muls al vacilor, poartă cu el o semnificație. Fiecare prilej de a hrăni animalele este o cale simplă de a te readuce în copilărie sau de a retrăi vremuri de mult apuse. Găsești prilej de bucurie adunând flori de câmp? Te liniștește zumzetul gâzelor? Îți place să citești în o carte când vântul adie ușor? Tragi aer în piept când simți miros de lemn și de natură? Te poți bucura de toate, pe îndelete la Ferma de sub Penteleu. Date de contact:  Website: https://fermapenteleu.com/ Facebook: https://www.facebook.com/fermapenteleu Adresă fizică: Gura Milii, Comuna Gura Teghii, Buzau, Romania E-mail: contact@fermapenteleu.ro Text: Raluca Dumitrana Imaginile aparțin Fermei de sub Penteleu