Am descoperit produsele de la Carmageria Casa Țăranului la un eveniment local, organizat în Bihor. Alături de mezelurile de la această carmangerie erau și alte produse locale, inclusiv produsele pe bază de aronia.
Am privit cu admirație la cei care au oferit producătorilor bihoreni șansă să organizeze o astfel de masă locală. Evenimentul era unul premium, cu produse alese din zonă, iar producătorii doar au oferit produse pentru a organiza o astfel de întâlnire. A fost un bun prilej de networking, dar din punctul meu de vedere a fost o șansă unică pentru mulți inclusiv pentru familia Iova, despre care vei citi în rândurile de mai jos.
Pentru că produc în cantități mici, sunt cunoscuți doar în plan local, mai ales pentru că nu e neapărat necesar să vândă în toată țară, însă la nivel calitativ pot să intre în competiție cu multe mezeluri premium cunoscute în țară.
Povestea brandului Carmangeria ,,Casa Țăranului”
Povestea Carmangeriei ,,Casa Țăranului” începe la sfârșitul anului 2019, odată cu accesarea unui proiect Start-Up Nation. La început, afacerea a funcționat într-un magazin mic din orașul Vașcău, însă rezultatele nu au fost cele așteptate. ,,A fost o perioadă grea, dar am decis să nu renunțăm și să ducem produsele direct la oameni, achiziționând o rulotă tehnologică. Aceasta ne-a permis să participăm la piețele agroalimentare din zonă. Munca grea, iscusința și perseverența au fost factorii care au contribuit la creșterea afacerii,, – afirmă Raluca Iova, Marketing Manager la Carmangeria ,,Casa Țăranului.
Produsele Carmangeriei ,,Casa Țăranului” au eticheta curată
Un aspect esențial al produselor Carmangeriei ,,Casa Țăranului” este faptul că au ,,etichetă curată”, adică nu conțin aditivi alimentari. Acestea sunt preparate din carne proaspătă și condimente simple precum sare, piper, boia, usturoi și alte mirodenii. Pentru conservare și un gust aparte, produsele sunt coapte, fierte și afumate la fum rece, în funcție de rețetă.
Ce tipuri de mezeluri produc cei de la Carmangeria Casa Țăranului din Bihor?
Pastramă
Virșli
Salam
Piftie
Gușă condimentată
Pateu
Tobă
Cârnați groși/subțiri
Costiță afumată
Ciolan afumat
Șuncă de porc afumată
Oase afumate
Jumări de porc
Kaizer
Slănină afumată
Untură
De unde pot fi achiziționate produsele Carmangeriei ,,Casa Țăranului”? Se pot comanda online?
Produsele Carmangeriei ,,Casa Țăranului” pot fi achiziționate din piețele agroalimentare din Vașcău, Ștei, Beiuș și din piața volantă din Oradea (Piața Unirii). De asemenea, produsele pot fi comandate și online prin paginile de Facebook și Instagram. Comanda minimă este necesară, iar livrarea se face personal, doar în județul Bihor.
Cum sunt promovate produsele Carmangeriei ,,Casa Țăranului”?
Promovarea brandului și a produselor Carmangeriei ,,Casa Țăranului” se face în principal prin rețelele de socializare, precum Facebook și Instagram. ,,Ne ocupăm personal de partea de marketing online, iar în plus, participăm la diverse târguri locale, cum ar fi „Târg cu sârg” (organizat de grupul Rotary), târgul de Paște din Oradea, „Gusturi și Tradiții de Bihor” și alte târguri tradiționale organizate în Oradea,, – afirmă Raluca Iova.
Echipa Carmangeriei ,,Casa Țăranului”
Proiectul Carmangeria „Casa Țăranului” implică 4 persoane:
Un măcelar, care pregătește produsele și se asigură că acestea își păstrează calitatea.
Doi vânzători, care se ocupă de vânzarea produselor în piețele și târgurile menționate.
Un manager de marketing, responsabil de imaginea brandului în mediul online.
Resursele financiare și lipsa forței de muncă sunt principalele provocări cu care s-au confruntat proprietarii Carmangeriei ,,Casa Țăranului”
Micii producători se confruntă, în general cu probleme de ordin financiar atunci când pornesc o afacere. ,,Lansarea afacerii a fost dificilă din cauza unui buget limitat. De la începutul activității și până în 2020, ne-am confruntat cu dificultăți financiare, însă am reușit să ne dezvoltăm treptat, concentrându-ne pe livrările la domiciliu în Oradea, în perioada pandemiei. În prezent, ne confruntăm cu o altă problemă: lipsa forței de muncă. Avem nevoie de angajați noi pentru partea de producție, însă găsirea personalului calificat este dificilă, mai ales în zona noastră,, – ne spune Raluca Iova.
Mezeluri după rețete proprii, provenite de la mamă și de la bunici
Produsele Carmangeiriei ,,Casa Țăranului” ,,sunt realizate pe baza unor rețete tradiționale din Bihor, transmise din generație în generație, de la mama și bunica. Dorim să păstrăm aceeași calitate și același gust, ceea ce ne determină să menținem afacerea la nivel de microîntreprindere, o afacere de familie,, – povestește cu mandrie Raluca Iova.
Sunt ajutați in efortul lor de a oferi mezeluri cu eticheta curata consumatorilor din Bihor de
Recent, am început o colaborare cu piața volantă din Oradea, fapt ce ne-a adus o expunere mai mare pe piață, iar tot mai multe persoane au început să ne cunoască și să guste produsele noastre. Am fost invitați să participăm la această piață volantă după ce am luat parte la târgul ,,Târg cu sârg”, organizat de Grupul Rotary. Suntem recunoscători pentru această oportunitate, care ne-a ajutat semnificativ în dezvoltarea afacerii și a imaginii noastre. Rotary ne sprijină constant cu idei de promovare a producătorilor locali.
Date de contact:
Telefon: 0 742 155 874
Interviu de Raluca Dumitrana
Foto credit: Carmangeria Casa Țăranului