Cine ne urmărește, de un an și ceva, știe că mă simt apropiată de Ioana de la Culinarativ și de stilul ei de a fi. Ea a vorbit atât de frumos despre Dana de la 3 generații și, după mai multe încercări eșuate de a scrie despre produsele lor, am reușit să scriu o postare în care să includ și produsele cunoscute sub brandul 3 generații.
Produc dulcețuri, siropuri, zacuşti şi murături. Sunt bunătăți de casă pregătite curat, după rețete care aparțin familiei. Au autorizare de la DSVA. Am inclus produsele 3 generații pe lista noastră de recomandări, iar Dana a decis să îmi scrie în privat și să îmi spună pe scurt povestea lor, mai ales după ce eu i-am lăsat comentarii la postările lor de pe pagina de Facebook, cu aprecieri la modul în care scriu textele. Reținusem vag de la Ioana Cobarzan că Dana este foarte talentată și că scrie foarte bine.
Da, este vorba de acea Ioana care este peste tot și care susține atât de bine cauza producătorilor locali și care de la începutul acestui an (parcă) activează ca voluntar în ASAT – Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești, alături de soțul său.
Cum spuneam, mi-a scris Dana și a scris puțin despre povestea ei, provocări și multe altele. Din lipsă de timp, dar mai ales din faptul că îmi doresc tare mult ca produsele 3 generații să fie descoperite și prin prisma oamenilor care lucrează la ele, i-am cerut Danei acordul să pun în acest articol destăinuirile ei, fără a parafraza și fără a interveni. Le-am găsit sincere, autentice și menite să inspire orice aspirant la statutul acesta de producător artizanal. Vă invit să vedeți ce a ieșit. 🙂
,,Sunt Dana Gânja de la 3 generații.
Ai întrebat cine scrie textele. Eu le scriu, eu fac și pozele, eu fac și muncă în atelier… Dar în atelier soțul meu e cel mai important – el ‘stă la cratiță’ 😀’’

M-a amuzat remarca Danei și am înțeles de la început că 3 generații este efortul muncii de echipă. Fiecare membru al familiei și-a ales cu grijă și atenție sarcinile, în funcție de ceea ce îi place să facă. Am simțit-o și mai aproape pe Dana de modul meu de a fi și m-am bucurat că Ioana a povestit despre ea după ce am citit următoarele rânduri. M-a amuzat sinceritatea asta a Danei: ,,…fac orice, numai să nu stau la oală.’’ Și m-am regăsit și eu în pielea ei, pentru că și la mine în familie rolurile sunt împărțite și Daniel face partea aia care mie nu îmi place și nici nu am răbdare să o fac. Anume: caută materiale potrivite, se documentează, analizează, se consultă, citește recenzii și alege în cele din urmă produsele și materialele cele mai potrivite pentru casă și gospodăria noastră. Și uite așa, grație răbdării sale, am economisit câteva zeci de mii de euro, nu doar cu materiale, ci și cu mâna de lucru, pentru că el a căutat tutoriale și a montat multe din cele necesare în curtea omului.
Dar să revin la povestea Danei…
,,Înainte să avem vreo intenție să punem la borcan pentru alții, am făcut-o pentru noi. Și eu, și soțul meu suntem din familii în care cămările de bloc erau mereu umplute toamna, așa că era un dat al firii pentru noi. Știi tu, generația ’80 se trage din părinți transformați în ‘preppers’ de către rațiile alimentare ale ultimelor două decenii de comunism. Zacusca, bulionul, compotul și murăturile erau la fel de firești în familiile noastre precum respiratul.
Ajunși părinți și trecuți recent prin diversificare și ‘fără zahăr – fără cacao – fără…’, am început să luăm seama la ce băgăm în gura noastră și-a copilei. Și, dacă tot aveam școala de gospodine a mamelor noastre, am început să le ascultăm cu adevărat când vorbeau despre pusul pe iarnă. Și soțul meu s-a pus pe treabă și a făcut gemuri, bulion și zacuscă pentru noi trei.
La coptul de vinete pentru zacuscă am fost chiar 3 generații – părinții mei, noi doi și fetița noastră. Și câțiva ani am fost tot în formula asta, lucrând împreună pentru proviziile personale și împărțind din surplus cu apropiații.
Au fost câțiva ani în care am pus la borcan în apartament, neoficial. Îți dai seama că puteam face puține borcane… Dar am primit apreciere pentru rețete și produse, am înțeles ce flux de producție ne este necesar, cum să ne organizăm cu aprovizionarea și cu livrările. Am învățat multe și am hotărât că trebuie să depășim nivelul acesta, pentru că avem cu ce ne mândri și ne-am dorit să putem ieși în lume fără emoții.
Așa că în 2022 ne-am autorizat. Cu tot ce presupune asta ca cerințe ale DSVSA. Am renovat și dotat fosta șură din gospodăria bunicilor mei – proprietate pe care am cumpărat-o de la familia extinsă. Și din 2022 avem inox, dezinfectanți, analize de laborator, rapoarte de producție, casă de marcat și tot ce trebuie.
Azi, 3 generații înseamnă: eu și cu soțul meu în producție (+aprovizionare+livrări), fetița noastră la bombănit că nu mai ieșim din atelier (+etichetat borcane, aranjat borcane pline pe raft, făcut colete pentru livrări, scos de sâmburi din vișine + făcut de cafele pentru părinții ei) și părinții mei și ai soțului retrași cu toții în poziții de consultanți (cât se fierbe bulionul, de ce s-au golit unii castraveți puși la murat etc).
Din cei doi activi direct suntem așa:
- eu, 44 ani, minuscul antreprenor din 2002, studii superioare, peste 20 de ani de muncă în publicitate, de care m-am săturat demult până peste cap și o practic împotriva curentului și după cum mă taie capul strict pentru 3 generații. Eu fac texte, fac poze, centralizez comenzi, fac livrări, țin contabilitatea primară, fac documentele necesare pentru DSVSA, am făcut grafica etichetelor (ilustrația e de Cristina Ignatiuc). În atelier – car, spăl legume, tai fructe, spăl borcane, ajut la îmbuteliere, etichetez, fac orice numai să nu stau la oală.
- soțul meu, Petre – 44 ani, militar activ. Se ocupă cu aprovizionarea și cu învârtitul cu orele în oale, cu calculul necesarului de materii prime și de ambalaje; șofer la livrări – el așteaptă în mașină, eu merg la ușile oamenilor, pentru că parcările sunt rare în Cluj și lui nu-i place să stea de vorbă cu mămici (85% din clienții noștri).

Aici e depozitul de produs finit – un pic mai mare decât o cămară, deja ne rămâne mic.

De când cu controalele periodice ale DSVSA am aflat și noi despre benzoat și tartrazină – în sensul că am căutat pe Google ce reprezintă, că ne-a întrebat DSVSA dacă folosim așa ceva și n-am știut ce sunt. Nu folosim decât zahărul la gemuri și sarea la conservele sărate. Plus pasteurizarea tradițională (dunst).
Avem o colaborare foarte bună cu o băcănie din Florești (Cluj). Și încă o colaborare mică cu una din Arad. În afara acestor excepții, interacțiunile cu revânzătorii au fost dezamăgitoare. Nu ne-am propus să creștem la nivel de făbricuță/fabrică, așa că suntem mulțumiți cu ce facem prin livrări directe și prin prezența la piața volantă. Ambele canale de desfacere ne aduc față în față cu consumatorii finali și asta e important și pentru unii, și pentru alții. Noi putem da detalii despre produse, la piață facem degustări; ei pot să ne vadă și să cântărească ce fel de oameni suntem. Și ce nu câștigăm la cifra de afaceri recuperăm la entuziasmul datorat aprecierilor și încurajărilor pe care le primim prin viu grai.

Cam ăștia suntem. De vei avea ceva întrebări, răspund cu drag!
Îți doresc spor în toate și putere să duci tot ce îți dorești să faci!’’
Și așa s-a încheiat relatarea Danei, relatare pe care i-am cerut acordul să o pun așa, ,,nepieptănată’’, ci curată și apropiată de filosofia Danei și a familiei sale. De altfel, acesta cred că este farmecul producătorilor locali – nu doar cunoști povestea produselor, dar îi cunoști și pe cei care se spetesc pentru ca tu să pui pe masă un borcan de zacuscă așa cum trebuie.


Pentru că îmi petrec mult timp pe pagina de Facebook a celor de la 3 generații, am descoperit că am ceva mai multe în comun cu Dana. Sunt născută și crescută la țară, în comuna Vânjulet, Mehedinți. Familia mea este o familie de oameni simpli de la țară. Mare parte dintre veniturile pe care ne bazam în perioada copilăriei noastre proveneau din vânzarea de brânză și lapte de la cele două vaci pe care le creșteam în familie. Abia când am mers la liceu, mama s-a angajat la o cramă din apropiere pentru a ne putea susține în școli. Faptul că eu am mers și am urmat o facultate și un masterat în București a reprezentat pentru ei o reală mândrie. Așadar, traiul la oraș era pentru ei semn de reușită, iar faptul că am plecat în 2018 din București și m-am mutat într-o comună din județul Vâlcea, unde casa pe care am cumpărat-o era o construcție veche, în care nu puteai să petreci iarna, a fost văzut de părinții mei ca semn de eșec sau alegere proastă.
Când părinții mei au venit să vadă casa veche pe care noi am cumpărat-o și pe care începusem să o renovăm, au început să plângă, iar mami, cu lacrimi în ochi, mi-a zis: „Ai lăsat tu Bucureștiul și ai venit pe coclauri.”
Deși acum râdem și o tachinăm pe mama mea pe tema aceasta, atunci a durut, chiar dacă îi înțelegeam perspectiva și chiar dacă acum spune: „Fată, bine că ai plecat dintre betoanele alea.”
După ani, am găsit pe pagina 3 generații acest text și m-am simțit atât de înțeleasă:
“18 ani de școală și-ai ajuns să faci zacuscă…
Inima mi s-a uscat pe loc, pârjolită de dezamăgirea grea din glasul ei. Mi-a căzut pe dinăuntru ca o nucă searbădă printr-un burlan și-am plecat șchiopătând, pentru că-i greu să umbli drept când ai coji de nucă-n pantofi. Mama tocmai îmi tăiase craca susținerii ei de sub picioare.
Dac-a durut?!? Încă mai doare!
Dar. Dar mama la 12 – 13 ani, ținând norma la Colectiv pentru părinții ei. Cu vaci, porci și găini de muls, de hrănit, de adăpat, de rânit după. Și cu un frate mai mic rămas în grijă. Dar. Mama toată viața ei – hămălind prin Carbochim cutii cu șmirghel, cu mâinile veșnic ude în mănuși. Dar. Mama pensionată cu grupă de miner de suprafață, cu siliciul scânteind pe dinăuntrul plămânilor ei. Și proaspăt angajată vânzătoare, ca să plătească taxa la facultatea mea – “dacă nu merg nici anul ăsta, nu mai fac nici o facultate“. După 2 ani de plătit postliceala.
După o viață de trudă fizică, nici n-are cum să nu-i stea în gât întoarcerea mea la sapă, la greblă, la mucit lângă kile de ceapă, la carat lăzi pline. Atât de departe de împlinirea social acceptată a unui job de birou, cu ținută office, pantofiori cu toc și asigurări sociale la zi.
Dar n-aș fi putut face nimic din ce fac azi fără cei 18 ani de școală. Întâi, că n-aș fi avut acces la experiențele de muncă din care să decid o dată pentru totdeauna că nu vreau să trudesc la birou. Apoi, n-aș fi avut exercițiul învățării, datorită căruia am făcut o treabă destul de bună ca autodidactă în ale fotografiei culinare. Și n-aș fi știu să fac tot ce-i de făcut într-o mică îndrăzneală de familie – de la facturi la note de recepție, de la rapoarte de producție la ținut seama la comenzi și stabilit rute pentru livrări.
Nu-s deloc degeaba cei 18 ani de școală! M-au ajutat să aleg ce simt că-i bine pentru mine și ai mei. Și zacusca n-o fac eu, mi-am băgat om.’’
Te rog completeaza tu aici, incluziv cu denumirile bacaniilor in care sunteti voi, dar si cu datele voastre de contact si link-uri catre retele de socializare, daca mi-a scapat mie. AStept feedback. Sa imi dai si pozele pe care le doresti, dar vreu si poze cu voi. Parca asi integra si din cele puse de tine in chat.

Cum puteti comanda produsele 3 generatii?
,,Băcăniile cu care colaborez:
- Brutăria Claudia (Florești, Cluj) – cu ei am o colaborare foarte bună și vând mult din produsele noastre;
- Prăvălia Danei din Arad – colaborăm foarte bine, dar volumul de marfă e mai mic datorită distanței dintre noi.
Date de contact 3 generatii
Telefon: 0721 256 756
Facebook: https://www.facebook.com/treigeneratiiblog
Adresa: Racâş nr. 20, com. Hida, Jud. Sălaj 457179 Comuna Florești, Cluj
Poze cu explicații de la Dana Gânja (Bodârnea)
- În postura de povestitor și scriitor – Dana de la 3 generații.
- În postura de ascultător, observator și comentator – Raluca Dumitrana, de la EconomieRurala.ro.