Ferma Cățean – o poveste cu istorie de peste 300 de ani
Ferma Cățean este o afacere de familie, cu o istorie de peste 300 de ani. Au avut de înfruntat mai multe perioade dificile, atât din punct de vedere politic, cât și economic. Silviu, George și Ionuț sunt cei trei frați ai familiei Cățean, fiecare cu o specializare diferită și cu atuuri care contribuie la reușitele fermei.
„Este o afacere de familie, în care toți membrii familiei sunt implicați și care funcționează după modelul unei mini-multinaționale. Partea de medicină veterinară este asigurată de Silviu și Dana – soția lui, partea de cai și evenimente sunt în responsabilitatea lui Ionuț, care o are alături pe Mădălina cu responsabilitate juridică. Administrarea celor 120 ha de teren arabil este în mâinile tatălui, alături de un văr – Nicu. Măcelăria, care are 25 de ani de activitate neîntreruptă, și turiștii sunt în gestionarea mamei, iar partea comercială, de dezvoltare și financiară este la George. Pe lângă familie, în gestionarea zilnică mai sunt angajații – o mare parte din comunitatea locală, mulți dintre ei având activitate neîntreruptă de mai bine de 10 ani”, îmi povestește George Cățean.
Lui George îi revine activitatea de marketing, promovare, identificarea soluțiilor pentru a aduce produsele fermei din satul săsesc Rotbav, județul Brașov, în fața consumatorilor care apreciază brânzeturile de calitate, munca și produsele locale.
Afacerile de familie din acest domeniu nu sunt lipsite de griji. Nu au fost niciodată. Nu este suficientă doar hărnicia, ci și capacitatea de adaptare și de găsire a soluțiilor, indiferent de perioada dificilă în care îți dezvolți afacerea. Pentru familia Cățean, această capacitate face parte din ADN-ul familiei de secole.
„Fiecare generație a avut provocările ei și totodată a trebuit să găsească soluții. Pot spune că generațiile anterioare nouă au trebuit să răspundă perioadei comuniste, care a adus naționalizarea, în perioada interbelică au dat dovadă de reziliență, iar în perioada dinaintea primului război mondial, curajul de a pleca la drum – transhumanța – a fost salvarea”, povestește George Cățean.
Ferma Cățean astăzi. Strategii de business pentru ferme de familie. Certificarile IGP și DOC – atribute de marketing pentru producătorii locali care pun accent pe rețete vechi, terroir și unicitate într-o piață globală
În prezent cresc rase autohtone, precum: Bălțata Românească, Țurcană și Țigaie de Bran. Consideră că aceste rase, la fel ca și soiurile locale de plante, sunt parte din patrimoniul cultural local și contribuie la peisajele culturale din zona montană a Transilvaniei.
Zilnic, sunt ghidați de aceleași principii și valori: „respect pentru natură, animale și oameni, integrarea și scurtarea lanțului valoric, dezvoltare comunitară, practici tradiționale îmbinate cu inovarea, agricultura”.
Strategii de marketing implementate de Ferma Cățean pentru a ajunge cu produsele în supermarketuri. Provocări și reușite
Pentru a reuși în acest domeniu, au continuat să facă ceea ce au făcut înaintașii lor, ținând cont de realitățile zilelor noastre. Rețetele vechi ale brânzeturilor produse în familia Cățean au fost mereu apreciate.
„Pentru noi a fost foarte important ca, de la început, să păstrăm rețetele tradiționale pentru brânzeturi și să certificăm calitatea prin participarea la competiții internaționale și aderarea la mișcări care susțin mâncarea sănătoasă, cum este de exemplu Slow Food. Fiecare provocare am transformat-o într-o oportunitate. Asta s-a întâmplat și începând cu 2013, când am fost printre primii fermieri prezenți cu produsele într-un supermarket la Brașov. Acum, pe lângă acest parteneriat foarte stabil, mai colaborăm cu încă 3 rețele de supermarketuri în care sunt prezente produsele Ferma Cățean. De-a lungul timpului am ales să dăm șansă maximă produselor prin prezența angajaților care să promoveze și să ofere spre degustare produsele, pentru că fiecare produs are în spate o poveste care trebuie făcută cunoscută.”
Pentru a-și poziționa și mai bine produsele, reprezentanții Fermei Cățean au „pus bazele unui grup de producători care va aplica pentru recunoaștere DOP, IGP și STG la câteva produse care sunt parte din patrimoniul gastronomic românesc”.
Astfel de atestări sunt extrem de importante, iar pentru a înțelege relevanța lor pentru un tip de brânză, este suficient să privim realitatea altor țări. Țările din vestul Europei, precum Franța și Italia, sunt recunoscute pentru tradițiile lor culinare bogate și pentru modul în care au protejat și promovat aceste tradiții. Francezii au creat sistemul Appellation d’Origine Contrôlée pentru vinuri și brânzeturi, un model care funcționa deja în secolul XX și a inspirat ulterior regulile europene introduse în 1992. Pentru ei, trecerea la IGP sau DOP la nivel european a venit natural, ca o formă de a-și apăra produsele faimoase de copii ieftine sau de concurența neloială. Cazurile „Champagne” sau „Parmigiano Reggiano” arată cât de ușor pot fi folosite denumirile, uneori abuziv, de către alți producători. Prin certificare, doar cei din regiunile inițiale, cu tradiție, pot folosi aceste nume, ceea ce apără reputația și garantează consumatorului că produsul pe care îl consumă este cel real.
Franța, Italia și Spania au văzut în certificările de tip IGP/DOP un mod de a crea valoare adăugată pentru consumatori. Mulți consumatori italieni consideră că un produs IGP înseamnă autenticitate (81%) și calitate superioară (69%). Este la fel pentru: vinuri, brânzeturi, carne sau uleiuri, fiecare având o poveste legată de „terroir” și de priceperea localnicilor, dar și de contextul istoric în care s-au dezvoltat. Aceste etichete ajută produsele să ajungă pe rafturi la prețuri premium, fiind văzute ca o garanție a tradiției și gustului original. Din acest motiv, aceste țări s-au grăbit să certifice cât mai multe produse cu specific regional.
Succesul unor țări ca Italia, Spania și Franța este legat și de faptul că acestea dețin azi peste jumătate din toate produsele alimentare europene cu denumire protejată. Pentru ele, schemele de calitate UE au însemnat și acces la programe de promovare sau fonduri pentru susținerea producătorilor mici. În țările care au intrat mai târziu în UE, precum Polonia sau România, indicațiile geografice au fost privite ca o șansă pentru dezvoltarea economiei rurale. Producătorii au fost încurajați să-și ateste rețetele și obiceiurile culinare, atât pentru a-și păstra patrimoniul, cât și pentru a atrage turiști și a deschide noi piețe pentru exporturi.
Pentru toate aceste țări, certificarea produselor tradiționale a însemnat un mod de a se diferenția, nu prin prețuri mici, ci prin povești, tradiție și garanția calității. Certificările IGP și DOP sunt privite ca instrumente utile pentru protejarea identității și a valorilor locale într-o piață tot mai competitivă.
Cum stă România la capitolul atestărilor IGP și DOP? Ne spune George Cățean:
„România este o țară care are acces la sistemul schemelor de calitate odată cu aderarea la UE. Și a fost nevoie de timp pentru a învăța aceste instrumente. Am fi putut avea un portofoliu mai bogat în acest sens, dar în ultimii ani, numărul produselor românești recunoscute pe indicații geografice a crescut, iar pe lângă acestea, există o listă deschisă a produselor care pot fi pregătite pentru aceste demersuri. Faptul că suntem o țară care se mândrește cu produsele naționale se vede mai mult în situația schemelor naționale de calitate: produs tradițional atestat, rețetă consacrată, produs montan, unde România are o listă bogată de produse și producători. Însă ca aceste instrumente să funcționeze, este mare nevoie de educație în rândul producătorilor și mai ales în rândul consumatorilor.”
Evident, un astfel de parcurs pentru o afacere de familie care își prelucrează propriul lapte necesită resurse financiare. Pentru familia Cățean, orice sursă de venit pentru care au fost eligibili a fost privită ca o gură de aer pentru eficientizare și extindere.
„Fie că vorbim despre subvențiile agricole anuale, care tot din bani europeni se dau, fie că vorbim despre bani europeni pentru investiții și dezvoltare, mereu am fost atenți la aceste resurse. În cazul subvențiilor, ne-am concentrat foarte mult pe cele care recompensează grija noastră față de natură și animale (agricultură ecologică, angajamente de agromediu și biodiversitate, bunăstare pentru animale). Cât despre banii pentru investiții, am aplicat în numele cooperativei agricole pe care am înființat-o și care, în câțiva ani, a depus, demarat, finalizat și contractat câteva milioane de euro. Când vine vorba despre finanțări cu bani europeni, acestea pot fi funcționale pentru fermieri atunci când au suportul unei echipe de consultanți, când merg să discute cu GAL-urile despre strategiile de dezvoltare și mai ales când aplică în nume colectiv”, completează George Cățean.
Termenul de „producător local” capătă pentru români conotații variate. Despre ei se vorbește mult în campanii electorale, sintagma este un bun valorificat și în campanii de marketing. Este „cool” să consumi produse locale, ar spune adolescenții, iar pentru a răspunde realist provocărilor producătorilor, dar și pentru a construi o direcție de susținere reală a acestora, s-a propus și o lege: „Legea 51% produse românești în supermarketuri”.
Despre această lege, George Cățean spune că „este un cadru legal care a fost pus pe piață înainte de a ne asigura că avem destulă producție care să asigure procentul 51% produse românești. Eu cred că este ca în <<proverbul căruța înaintea cailor>>. În ultimii doi ani au fost demarate investiții serioase în procesarea alimentară, care posibil vor avea un sprijin prin acest cadru legislativ. Însă lucrurile nu trebuie forțate și trebuie construite în parteneriate serioase și predictibile atât pentru consumator, cât și pentru retailer și producător.”
Aceeași practică este valabilă și în jurul unui alt concept care este frecvent utilizat în asociere cu produsele locale. Mă refer la conceptul „farm to table” sau conceptul de lanț alimentar scurt. Chiar dacă în București și marile orașe ale țării practicile sunt reale, în micile orașe oamenii din domeniul HoReCa nici măcar nu au auzit de aceste concepte, nu le știu sensul și nici nu au depus eforturi să le pună în practică, nici din respect pentru consumatori și nici ca o necesitate de a avea un business ancorat în realitatea zilelor noastre.
Cum au procedat alții, din orașe precum Brașovul, în acest sens? Ne spune George Cățean: „La Brașov, avem norocul ca mulți dintre proprietarii de restaurante să fie adepți ai produselor locale în propriile bucătării, respectiv în meniuri. Iar cu acești câțiva proprietari sau cârciumari (așa se numește și organizația lor – Breasla Cârciumarilor) stăm la masă, discutăm și proiectăm împreună ca adevărați parteneri. Bineînțeles că sunt și restaurante care sunt interesate doar de cantitate și preț scăzut, dar acestea nu sunt de interes pentru noi”.
Despre practicile celor din Breasla Cârciumarilor am aflat și eu, în timp, din discuții cu oameni din industrie și vizite prin Brașov. Printre cei prezenți în această breaslă se numără și Bistro de l’Arte – un reper pentru pasionații de produse locale, cu Oana Coantă la cârmă. Despre Oana am auzit prima dată la Cezar Ioan (Vinul.ro), apoi am urmărit-o, cu interes, în tot ce face. De profesie om de PR, Oana a devenit rapid un model pentru chefii care vor să aducă preparate românești în fața clienților, reinterpretate cu ingrediente locale și de sezon. Mie îmi place mult ce face Oana, mai ales pentru că Bistro de l’Arte e unul dintre acele locuri unde chiar ai ocazia să descoperi rețete locale și să testezi gusturi ,,noi’’.
Tot parte din Breasla Cârciumarilor sunt și cei de la Sub Tâmpa. Am ajuns acolo acum doi ani, când coordonam un eveniment pe turism, la care au participat influenceri români și străini. Mi-a rămas în minte mâncarea bună de acolo, platourile reci cu care am fost întâmpinați și, poate cel mai mult, atenția la detalii: cât de plăcut e personalul și cât de frumos știu să-și primească oaspeții. Pentru mine, genul acesta de loc și de echipă chiar face diferența.
Însă, la nivel general, percepția cu privire la jucătorii din HoReCa nu este una buna atunci cand vine vorba de utilizarea ingredientelor locale. Este o problema pe care mi-au mai semnalat-o mai mulți producători de brânzeturi din România. HoReCa vrea de cele mai multe ori prețuri mici și sunt dispuși să sacrifice calitatea pentru a avea un preț mic. Nu vin la masă în calitate de jucători ai proprietarilor de restaurante și pub-uri, ci prezint o realitate prin ochii producătorilor cu care am discutat.
Participarea la concursurile de brânzeturi – o modalitate de validare a calității, dar și prilej de învățare pentru Ferma Cățean
Nu este suficient ca producătorul să spună că are un produs bun pentru a-l vinde, este nevoie ca și consumatorii să spună asta, dar și jurații din concursurile internaționale de brânzeturi să confirme că producătorii chiar au făcut o brânză bună.
„Am văzut în aceste competiții internaționale oportunități de a învăța, de a ne pregăti mai bine când a fost nevoie și, cel mai important, de a primi recunoașterea pentru efortul depus de-a lungul generațiilor. Bineînțeles că toate acestea vin la pachet cu multe avantaje, unul dintre ele fiind faptul că putem vorbi despre calitate recunoscută prin premii și diplome, nu doar prin vorbe. La final, fiecare premiu ne poziționează într-o comunitate de producători, specialiști și consumatori cărora le pasă ce mănâncă”, afirmă George.
Reușesc și „prin responsabilitate asumată și mai ales prin implicare totală a fiecăruia când vine vorba despre proiectul comun Ferma Cățean. Avem toate acestea cu plăcere, recunoaștem că nu este deloc ușor, mai ales în anii grei cu provocări meteorologice, dar de fiecare dată am reușit să trecem cu bine, ceea ce este dovadă că o afacere de familie, alături de comunitatea locală, este foarte rezilientă. Lucrurile trebuie făcute cât mai bine, iar obiectivele trebuie puse cât mai sus.”
Ferma Cățean își păstrează astăzi eficiența grație utilajelor folosite. Lucrează cu „mașini și utilaje de ultimă generație, cu aplicații care gestionează afacerea”. Pe viitor, vor avea și garduri virtuale pentru rase tradiționale de vaci și oi, pe care le vor monitoriza prin intermediul GPS-ului. Turmele de oi și de vaci vor fi supravegheate prin intermediul dronelor care vor scana culturile și pășunile. Nu este deloc ieftin să faci o afacere agricolă sustenabilă. Gândirea familiei Cățean este una realistă. Cei trei frați știu că „în agricultură suntem învățați ca marea parte a veniturilor să se întoarcă în fermă ca investiții și câștigurile sunt mici, dar sigure și pe termen lung”.
În loc de concluzii, despre proiectul Transhumanța, despre economia rurală și importanța sa:
„La mai bine de 12 ani de la proiectul Transhumanța, mă bucur să văd că acest proiect este încă viu și că s-au păstrat funcționale relațiile comunitare care s-au format de-a lungul lanțului carpatic. Cred că una din mizele cele mai importante ale acestui proiect a fost faptul că între comunitățile de pe lanțul carpatic nu există granițe, acestea sunt desenate doar în hărți. Îmi doresc foarte mult, ca într-un viitor cât mai apropiat, să avem un prim produs la nivelul lanțului carpatic recunoscut pentru calitate prin indicație geografică protejată”, George Cățean.
Pentru George Cățean, economia rurală trebuie să devină prioritară, iar antreprenorii din mediul rural trebuie să caute să livreze calitate, indiferent de dimensiunea fermelor pe care le vor avea.
„Implicarea administrațiilor publice locale (primăriilor) în revitalizarea mediului rural prin accesul fermierilor locali la resurse și prin încurajarea tinerilor de a deschide afaceri în mediul rural, multifinanțarea GAL (Grupurilor de Acțiune Locală) pentru a oferi cât mai multe finanțări oamenilor din rural și, poate, că odată cu noua arhitectură a administrațiilor publice, la nivel regional, agricultura și industria alimentară să primească mai multă atenție din partea aparatului administrativ, nu doar o comisie, cum avem de exemplu acum la nivelul multor consilii județene.”
Antreprenorii din mediul rural, care doresc să-și dezvolte afaceri „trebuie să se hotărască de la început ce vor să facă: volume mari sau cantități mici, dar cu atenție pe calitate. Este foarte greu să le faci pe ambele. Totodată, aceștia trebuie să fie mereu în dialog cu comunitățile din care fac parte și trebuie să găsească echilibrul când vine vorba despre a exploata resursele, cum este și în cazul terenurilor agricole”, completează George Cățean.
Economia rurală trebuie să fie o prioritate pentru liderii din Ministerul Agriculturii și nu numai. Fermierii trebuie să aibă o voce, atât la nivel local, cât și la nivel central, astfel încât realitatea din teren, experiența fermierilor să fie valorificată. „Jumătate din populația României trăiește în mediul rural și pentru că o mare parte din hrana românilor este adusă la orașe din mediul rural. Iar un semnal important pentru administrația centrală este procentul scăzut de tineri care se implică în agricultură și afaceri agroalimentare. România are o carte pe care trebuie să o scoată la lumină: gastrodiplomația. Asta se vede mai ales în rândul turiștilor care ne vizitează zona și care, pe lângă natură, sunt fascinați de gusturile locale pe care le descoperă.”
Text de Raluca Dumitrana
Foto credit: Ferma Cățean