Pentru a se dezvolta armonios și sustenabil, o așezare rurală trebuie să îndeplinească un cumul de factori. Pentru a-i atinge, este necesar să învățăm să colaborăm, să fim deschiși la dialog, să fim implicați și să lucrăm în mod voluntar, astfel încât imaginea satului sau a comunei noastre să se schimbe.
M-am născut și am crescut la țară. Am plecat pentru o perioadă scurtă de timp la studii. După finalizarea studiilor, am acumulat experiență profesională în domenii variate. Sunt un spirit transdisciplinar și autodidact. Găsesc pasiune în absolut tot ceea ce fac, pentru că mereu caut să văd utilitatea acțiunilor mele. Sunt motivată de rezultate și îmi plac oamenii harnici.
Nu tolerez nicidecum lenea și o sancționez de fiecare dată. Dacă este să urăsc ceva pe lumea asta, este lenea, nepăsarea, delăsarea. Sunt de părere că „Omul sfințește locul.”, și acesta este unul dintre motto-urile mele preferate.
Comunitatea din care fac parte este una la fel ca majoritatea celor din țara asta. Iubesc regiunea Olteniei, dar mă deranjează că suntem atât de jos, deși potențialul există, poate mai mult decât în multe alte zone ale țării.
Satul Tisa – Vâlcea. Sursă foto: ValceaTuristica.ro
Vâlcea este, totuși, un județ cu așezări frumoase: multe păduri, livezi, sate izolate, peisaje montane. Așadar, dacă ne-am dori să lucrăm la brandingul local, am avea cu ce să facem asta. Am avea suficiente atribute.
Am spus și cu alte ocazii că „Oltenia de sub munte” este un proiect în care eu cred, deși se pare că nu a beneficiat de un vot favorabil din partea autorităților locale. Mi-aș dori să fie analizat în toată complexitatea sa și să nu ne poziționăm într-o tabără doar după ce am citit o singură știre. Îndemnul meu este să nu tratăm superficial lucrurile care ar putea contribui la un viitor mai bun și mai curat pentru comunitățile noastre.
Revenind la subiect, EconomieRurala.ro este gândit ca un proiect mai complex și îmi doresc să văd schimbare în modul în care:
- educăm tinerii la sat;
- facem turism în mediul rural, cu grijă față de mediu;
- producem hrană pentru noi și pentru alții, în grădina noastră de mici dimensiuni;
- avem grijă de insecte, viețuitoare, plante, ape — adică de mediul înconjurător.
Toate acestea se leagă între ele, însă le voi lua pe rând.
Sursa foto: ValceaTuristica.ro.
Cum ne educăm tinerii la sate? Ce fac cu educația copilului meu dacă plec din oraș și merg la sat?
Am învățat la sat și am avut norocul unor dascăli competenți. Au avut și ei neajunsurile lor, însă le-a păsat de noi și au iubit ceea ce făceau. Învățătorul meu, Roibănescu Marcel, era un dascăl format în comunism.
Ce am apreciat cel mai mult la el și la toate cadrele didactice care predau în perioada aceea în comuna mea natală (Vânjuleț , Mehedinți)?
- Grija pentru mediul înconjurător. Nu ne permiteau să aruncăm gunoaie pe jos și erau foarte exigenți cu noi când ne vedeau că facem mizerie în orice fel. Toamna și primăvara ne luau în parcul din comună să facem curățenie — un act voluntar care aducea bucurie pentru noi, chiar dacă nu înțelegeam prea bine ce înseamnă asta. Totuși, ne bucuram că scăpam de ore. 🙂
- În fața școlii era o grădină de plante, care era mereu îngrijită, și de aici am rămas cu ideea că orice om gospodar trebuie să aibă grădina și curtea îngrijite.
- Exista o preocupare constantă pentru viitorul nostru și cred că asta avea legătură cu faptul că majoritatea cadrelor didactice se născuseră, crescuseră în acel loc și reveniseră la sat după finalizarea studiilor.
- Directorul școlii de atunci, domnul Hinoveanu, a fost tatăl regretatei prezentatoare de la Radio Oltenia Craiova, Liliana Hinoveanu. Îi voi fi recunoscătoare toată viața pentru faptul că stăpânea atât de bine gramatica limbii române.
- Am mai apreciat era faptul că nu erau superficiali și că puneau preț pe respectul pentru profesia lor. Nu aveai nicio șansă să treci de examenul de capacitate dacă nu știai să scrii corect.
Aveam prieteni de joacă, născuți și crescuți la oraș, care acum sunt profesori și care au urmat o facultate, dar nu știu să pună corect cratima. Și atunci, ca și acum, exista ideea că „La țară nu se face carte.”, cu toate că nu era adevărată în toate cazurile.
Eu, însă, tind să cred că mulți dintre părinți sunt mai comozi cu ideea că responsabilitatea educației copilului lor le revine, în mare parte dascălilor. Astfel, dacă copilul eșuează, vina o poartă doar cadrul didactic, dar nu este așa!
O fostă colegă de muncă, care a renunțat la predat, mi-a zis într-o zi:
„Mă simțeam neputincioasă. Am stat și am analizat. Ce șanse am eu să schimb un copil, dacă îi predau doar două ore pe săptămână? În restul timpului, copilul stă cu familia, iar mediul din care face parte îl influențează mai mult decât o pot face eu.”
Deși colega mea ar fi putut produce o schimbare în bine, a renunțat, și îmi pare rău pentru asta, însă avea parțial dreptate. Educația nu o face doar dascălul, ci, în primul rând, părintele și comunitatea din care face parte copilul.
Sursa foto: ValceaTuriestica.ro
Dscălul doar așază cărămizi pe o fundație deja solidă, ceea ce face ca șansele de reușită să fie mult mai mari pentru elevii de la oraș
Și DA, dacă mă raportez la condițiile în care cresc copiii de la țară, pot fi de acord că majoritatea nu pleacă cu șanse egale comparativ cu cei de la oraș. În general, părinții din mediul urban au ceva mai multă educație, iar dascălul doar așază cărămizi pe o fundație deja solidă, ceea ce face ca șansele de reușită să fie mult mai mari pentru elevii de la oraș.
Sunt de acord și că orasele sunt mai atractive pentru cadre didactice mai pregătite, dar nu este suficient pentru a avea un copil educat.
În tot parcursul meu, din clasa I până la absolvirea liceului, am facut meditații doar la Limba Engleză. Era nevoie nu pentru ca profesorul nu era bun, dimpotrivă, ci pentru că eu studiasem rusa în generală și era nevoie să completez niște goluri.
Merg mai departe cu povestea mea…
Liceul urmat este într-un orășel de câmpie extrem de mic — Vânju Mare. Seamănă mai mult cu o comună mare decât cu un oraș, dar este cunoscut pentru apropierea geografică de două podgorii importante: Vie Vin Vinju-Mare, iar cealaltă este Crama Vinarte. Este cunoscut și printre cei care au făcut armata. Aici a fost, în trecut, o unitate militară. Mulți dintre colegii de liceu erau chiar copii ai cadrelor militare de la acea unitate.
Și eu, la fel ca alți copii din mediul rural, nu am plecat cu un bagaj bogat de cunoștințe, însă pasiunea pentru citit a tatălui ne-a fost transmisă și nouă.
Și la liceu am avut cadre didactice responsabile, educate și implicate. Majoritatea profesorilor locuiau în Vânju Mare. Deși conștientizez și apreciez faptul că își stăpâneau foarte bine materia, mi-a rămas în suflet o singură profesoară — doamna Stănculescu.
Dincolo de toate cunoștințele ei, era profesorul care te făcea să pleci cu lecția învățată de la clasă. Are un fel aparte de a povesti, încât te face să pui mâna pe carte cu drag. Este un om complet pentru mine, un dascăl complet și îi voi fi mereu recunoscătoare pentru simplul fapt că a văzut o sclipire în mine și pentru că m-a încurajat într-un moment cheie. Un cadru didactic trebuie să facă asta pentru elevul său.
Realitatea din ultimii ani din învățământ este dureroasă nu doar la sat, ci și la oraș. Dacă există implicare, o comună se dezvoltă și atrage oameni de calitate, iar copiii noștri vor învăța bine și la sat și vor avea repere sănătoase.
E nevoie de toate cele de mai sus pentru a avea sate și comune prospere, dar și sănătoase. Trebuie să înțelegem că nu putem evolua într-un domeniu dacă suntem deficitari în altul.
Prin urmare, întrebarea nu ar trebui să fie „Ce să fac cu educația copilului meu dacă plec de la oraș la sat?”. Fiecare comună și sat din România este la distanțe mici de așezări urbane, unde copiii noștri pot beneficia de cadre didactice bine pregătite.
Preocupările noastre ar trebui să fie:
- Cum facem o comunitate să prospere, să aibă oameni educați, responsabili și implicați?
- Cum avem grijă de mediul înconjurător pentru a ne bucura în continuare de biodiversitate, de plantele autohtone, de faună și de ape?
- Cum producem hrană curată, astfel încât să avem alimente sănătoase?
- Cum practicăm un turism rural sustenabil, pentru a nu epuiza resursele naturale?
- Cum sprijinim micii producători locali și cum îi motivăm să continue să producă, în ciuda provocărilor climatice și de altă natură, cu care se confruntă?
Cu gânduri bune,
Raluca Dumitrana
Un răspuns
Foarte bine punctat totul. Nu ar trebui sa existe diferente intre sat si oras. Si eu am crescut si invatat la tara pana in clasa a 7-a, parintii au decis sa merg la oras in clasa a 8-a pentru a ma pregati de admiterea la liceu.
Oamenilor de la sate le trebuie efucatie moderna si sustinere pentru a-si dezvolta sustenabil comunitatile. Din pacate, satul romanesc a decazut mult. Degeaba avem bogatia naturala ca resursa daca nu stim ce sa facem cu ea.
Pentru ca va cunosc, am speranta ca acolo in bucatica voastra de rai veti face lucruri bune.
Succes in toate!